Skip to content

Președintele Iranului a transmis că Teheranul are „voința necesară” de a încheia războiul / Piețele reacționează pe fondul speranțelor de detensionare

Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat marți că Teheranul are „voința necesară” pentru a pune capăt războiului în curs cu Israelul și Statele Unite, însă cere garanții că un astfel de conflict nu se va repeta, potrivit AFP.

„Avem voința necesară pentru a încheia acest conflict, cu condiția să ne fie îndeplinite cerințele esențiale, în special garanțiile necesare pentru a preveni repetarea agresiunii”, a spus Pezeshkian într-o convorbire telefonică cu președintele Consiliului European, potrivit unui comunicat al administrației sale, reiterând una dintre principalele cerințe ale Teheranului.

Acțiunile americane au crescut, după ce semnale venite atât din partea administrației Donald Trump, cât și din partea Teheranului au alimentat așteptările privind o posibilă încheiere a războiului.

Principalii indici de pe Wall Street au recuperat o parte din pierderile recente, pe fondul optimismului investitorilor legat de o eventuală detensionare a conflictului din Orientul Mijlociu, după mesajul transmis de la Teheran, dar și după ce Wall Street Journal a relatat că președintele Donald Trump le-a spus unor membri ai administrației de la Casa Albă că este dispus să încheie războiul cu Iranul chiar și fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

Indicele S&P 500 a crescut cu 2,5%. Dow Jones Industrial Average a urcat cu 850 de puncte, adică 1,9%. În același timp, indicele Nasdaq Composite, care intrase în corecție săptămâna trecută, a revenit puternic, cu un avans de 3,3%, potrivit CNN,

Și cotațiile petrolului au scăzut ușor. Contractele futures pentru petrolul Brent, cu livrare în mai, au coborât cu 2,7%, la 104,50 dolari pe baril, iar petrolul american s-a ieftinit cu 1,6%, până la puțin peste 101 dolari pe baril.

Deși bursele au crescut, evoluția mai temperată a prețurilor petrolului și scăderea relativ limitată a randamentelor obligațiunilor de stat americane sugerează că investitorii rămân, totuși, prudenți în privința unei încheieri rapide a războiului, mai notează CNN.