Preşedintele- jucător şi criza statului

Preşedintele Republicii şi-a asumat, în mod public, un rol pe care legea fundamentală nu i-l consacra, încă, acela de agent electoral al Premierului. Şeful statului devine, o dată cu cele mai recente declaraţii, parte din echipa de campanie a lui Florin Cîţu. Cel care se dorea, la debuturile mandatului său, imparţial şi mediator, se transformă în preşedinte-jucător. Iată o metamorfoză care nu poate trece neobservată.

Intervenţia lui Klaus Iohannis în competiţia internă a PNL reflectă obiectivul stratregic pe care Preşedintele şi l-a asumat, de la realegerea sa: naşterea şi consolidarea unei majorităţi care să îi permită să guverneze prin intermediul unui cabinet modelat în acord cu voinţa sa. Logica regimului nostru politic îl împingea pe Klaus Iohannis în această direcţie. Dar maniera în care domnia –sa pune în aplicare acest plan este una nu doar criticabilă, ci şi contraproductivă.

Căci guvernarea pe care Premierul o gestionează este una ineptă, ineficace şi lipsită de credibilitate. Este o guvernare subminată nu doar de ruptura din cadrul fostei coaliţii, ci şi de tensiunile generate de campania internă din PNL. Cabinetul Cîţu este, dincolo de declaraţii triumfaliste, lipsit de sprijin în Camere. Singurul aliat care îi permite supravieţuirea, din calcule tactice, este PSD. Cabinetul actual este, din punct de vedere juridic, un cabinet minoritar.

Singura politică prezidenţială pare, aşadar, aceea de susţinere totală şi necondiţionată a Primului- Ministru. În acest mod, şeful de stat îşi restrânge capacitatea de a negociere, atât de importantă în eventualitatea unei crize. Preşededintele Iohannis merge mai departe decât oricare dintre precedesorii săi pe acest drum al activismului politic. Iar efectele pe termen mediu şi lung sunt semnificative.

Un cabinet paralizat, ezitant şi pregătit să improvizeze nu face decât să accentueze o criză a statului deja evidentă. De la facturile la energie la pandemie, Guvernul în exerciţiu pare incapabil să reacţioneze. Suspendarea oricărei acţiuni pe durata campaniei electorale interne este simptomul unui autism devastator.

Iar cel care beneficiază de impasul în care România se instalează este PSD. PSD este nu doar arbitrul din Camere, ci şi partidul care poate realiza scorul electoral în măsură să îi permită o guvernare monocoloră. Inacţiunea este, în acest moment, strategia ideală pentru PSD. Cabinetul PNL minoritar poate fi înlăturat în momentul în care alegerile anticipate ar fi posibile.

Preşedintele Iohannis, în căutarea unei majorităţi prezidenţiale,nu pare să realizeze fragmentarea dramatică provocată în Parlament de succesiunea de crize. Şeful de stat acţionează, involuntar, ca agent electoral al PSD: supravieţuirea, inerţială,a cabinetului actual nu face decât să pregătească climatul pentru o altă victorie social- democrată.

Campania internă din PNL este doar un act din această dramă care se desfăşoară acum. Parlamentul actual va fi, în curând, incapabil să ofere o formulă aritmetică credibilă destinată să sprijine un cabinet. Se pot imagina strategii constituţionale prin care Florin Cîţu să îşi menţină poziţia. Dar, mai devreme sau mai târziu, constatarea eşecului nu va putea fi evitată.

Iar un scrutin anticipat soldat cu victoria PSD ar marca sfârşitul mandatului lui Klaus Iohannis. Preşedintele- jucător riscă să îşi încheie cariera în anonimat politic. Cât despre statul român, el merge mai departe. Netransparent şi ineficace, el practică, neabătut, politica înfricoşării: pandemia şi starea de alertă sunt mediul său natural de acţiune…Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro