Sari direct la conținut

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, spitalizat cu pneumonie

HotNews.ro
David Sassoli, Foto: Abdesslam Mirdass / AFP / Profimedia
David Sassoli, Foto: Abdesslam Mirdass / AFP / Profimedia

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, este internat în spital din cauza unei pneumonii, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt.

David Sassoli a fost internat la Spitalul Civil din Strasbourg miercuri, 15 septembrie, potrivit unei declaraţii transmise de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo, relatează agenţiile AFP, DPA şi Agerpres.

„În urma examenelor medicale necesare a fost diagnosticat cu pneumonie şi pus imediat sub tratament. Starea sa este bună”, se mai menţionează în declaraţie.

Purtătorul de cuvânt mai precizează că Sassoli a fost testat pentru Covid-19, iar rezultatul testelor a fost negativ.

El nu a prezidat miercuri sesiunea plenară a Parlamentului European şi nu a asistat la discursul privind starea Uniunii susţinut de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Sassoli, un politician socialist italian în vârstă de 65 de ani, a devenit preşedinte al legislativului european în 2019, în urma negocierilor de împărţire a funcţiilor europene după alegerile europarlamentare. Conform înţelegerii făcute atunci între grupurile politice europene, el ar urma să părăsească în ianuarie anul viitor acest post dorit şi de popularii europeni (PPE).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro