Skip to content

Președintele Poloniei vrea să retragă o decorație acordată lui Zelenski. Decizia cu care liderul de la Kiev a stârnit nemulțumire la Varșovia

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Anunțul lui Nawrocki, citat de AFP, vine pe fondul nemulțumirilor tot mai mari din Polonia față de un decret emis miercuri de Zelenski, care a redeschis o rană istorică din relațiile celor două țări.

Președintele polonez Karol Nawrocki a anunțat că intenționează să-i retragă lui Volodimir Zelenski „Ordinul Vulturului Alb”, cea mai înaltă distincție a Poloniei, după ce președintele ucrainean a oferit unei unități militare numele onorific al unei formațiuni care a condus masacrele împotriva etnicilor polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Premierul polonez Donald Tusk a reacționat și el pe această temă, dar pe un ton moderat, avertizând că singurul care beneficiază de conflictul dintre Polonia și Ucraina este Rusia.

„Ucraina nu este pregătită să facă parte din familia europeană”

„Din păcate, președintele Zelenski a demonstrat că Ucraina, din punct de vedere al mentalității – glorificând bandiții, criminalii din Armata Insurecţională Ucraineană (UPA) – nu este pregătită să facă parte din familia europeană”, a declarat Nawrocki vineri dimineață.

„Pentru că în familia europeană nu poți glorifica bandiți (care) au ucis femei și copii, au ucis polonezi”, a adăugat el, după ce a anunțat că a propus retragerea ordinului acordat lui Zelenski de predecesorul său, Andrzej Duda, în 2023.

Nawrocki a menționat că următoarea ședință a organismului responsabil cu supravegherea ordinului va avea loc pe 8 iunie, când va propune discutarea revocării distincției acordate lui Zelenski. Cu toate acestea, președintele a menționat că decizia finală în acest sens îi revine lui, relatează Agenția de Presă Poloneză (PAP).

Ce a făcut Zelenski

Anunțul lui Nawrocki vine pe fondul nemulțumirilor tot mai mari din Polonia față de un decret emis miercuri de Zelenski.

Liderul de la Kiev a anunțat miercuri că a oferit Centrului de Operațiuni Speciale „Nord” al Forțelor Armate ale Ucrainei numele onorific de „Eroii UPA”.

El a explicat că a făcut acest lucru „pentru a restabili tradițiile istorice ale armatei naționale și ținând seama de îndeplinirea exemplară a sarcinilor care i-au fost încredințate în cadrul apărării integrității teritoriale și a independenței Ucrainei”.

Decizia autorităților ucrainene a reaprins în Polonia o dezbatere care revine periodic în relațiile polono-ucrainene, stârnind critici din partea conservatorilor de la Varșovia.

UPA este Armata Insurecţională Ucraineană, o formațiune partizană naționalistă ucraineană înființată de Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN) în octombrie 1942.

Masacrele Armatei Insurecţionale Ucrainene

Pentru unii ucraineni, UPA rămâne un simbol al luptei pentru independență împotriva Uniunii Sovietice și a celui de-al Treilea Reich.

În Polonia, însă, imaginea acesteia este cu totul diferită și marcată în mare măsură de amintirea crimelor comise împotriva civililor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie publicația poloneză Rzeczpospolita.

Potrivit ziarului polonez, care citează date istorice, între 1943 și 1945, ucrainenii au comis un genocid împotriva polonezilor din Volînia și Galiția de Est. În urma acestor crime în masă, scrie Rzeczpospolita, aproximativ 100.000 de polonezi au murit.

Un moment de apogeu al masacrelor a avut loc în iulie 1943, scrie și publicația poloneză Onet, care subliniază că autorii crimelor erau membri ai Organizației Naționaliștilor Ucraineni (OUN) – B (facțiunea Bandera) și ai Armatei Insurecţionale Ucrainene subordonate acesteia.

Guvernul polonez îl critică pe Zelenski, dar păstrează un ton moderat

Deși guvernul polonez a evitat inițial să comenteze, vineri dimineață, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Maciej Wewiór, a emis o declarație în care afirma că Polonia privește decizia lui Zelenski „într-o lumină categoric negativă” și că „abordează această chestiune în discuțiile cu partenerii noștri din Ucraina”.

Denumirea unei unități militare după UPA „rănește memoria victimelor acestei organizații”, dăunează dialogului dintre Polonia și Ucraina și „poate fi exploatată de propaganda rusă, care urmărește să ne dezbine și să submineze sprijinul acordat Ucrainei”, a adăugat Wewiór.

Postul de radio RMF relatează că viceministrul polonez de externe, Marcin Bosacki, a înaintat joi un protest oficial ambasadorului ucrainean Vasil Bodnar și a avertizat că decizia lui Zelenski va înfuria și va îndepărta mulți polonezi.

Cu toate acestea, într-un interviu acordat postului RMF vineri dimineață, ministrul polonez de interne, Marcin Kierwiński, a declarat că, deși Zelensky a luat în mod clar „o decizie greșită”, Polonia nu ar trebui să „recurgă la reacții isterice” și ar trebui să „țină minte că cel mai important lucru este înfrângerea imperialismului rus”.

Vineri, mai târziu, Tusk a încercat și el să calmeze spiritele.

„Mă aștept ca ambii președinți să fie capabili să treacă peste aceste emoții istorice și să încerce să construiască această prietenie și cooperare polono-ucraineană dificilă, dar necesară”, a declarat Tusk, citat de postul de televiziune TVN. În caz contrar, „Kremlinul va avea cu adevărat motive de bucurie”.

Prim-ministrul a adăugat, totuși, că decizia lui Zelenski „încalcă sensibilitatea noastră istorică”. El a făcut apel la ucraineni să dea dovadă de o mai mare conștientizare a „ceea ce înseamnă această moștenire sumbră a UPA din perspectiva fiecărui polonez”.

Lech Wałęsa nu mai vrea să poarte steagul Ucrainei

Decizia lui Zelenski a stârnit imediat reacții de condamnare din partea opoziției de dreapta din Polonia.

Przemysław Czarnek, vicepreședintele partidului conservator Lege și Justiție (PiS), a calificat-o drept „un semnal rușinos transmis societății poloneze” și „o dovadă de ingratitudine extremă” față de o țară care a fost unul dintre cei mai puternici susținători ai Ucrainei de la invazia pe scară largă a Rusiei.

Între timp, printre cei care l-au criticat pe Zelenski s-a numărat fostul președinte polonez și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Lech Wałęsa, care este un susținător ferm al Ucrainei. El a anunțat că va renunța să mai poarte insigna cu steagul ucrainean pe care o poartă constant la piept în timpul aparițiilor publice.