Președintele Senatului despre angajatul grupului AUR depistat cu cannabis: Vom discuta cazul în Comisia de disciplină
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat, vineri, că în cazul angajatului AUR asupra căruia s-au depistat substanței interzise, va fi sesizată Comisia de disciplină. Dragu a menționat că persoana în cauza a comis o infracțiune gravă și că vor fi luate măsuri în acest sens.
„Este angajat al grupului AUR la Senat, este o menţiune importantă pe care trebuie să o facem aici, este grupul AUR care trebuie să facă ceva, noi vom pune în discuţie în Comisia de disciplină acest caz, mai ales că trebuie să arătăm ce se poate întâmpla, trebuie să arătăm că lucrurile nu pot merge în felul acesta”, a afirmat preşedintele Senatului.
Cât despre faptul că angajatul AUR le-ar fi spus celor de la SPP că asupra lui s-a găsit o cantitate foarte mică de substanţă interzisă, pentru folos propriu, Anca Dragu a spus că legea nu permite acest lucru.
„Legea nu permite nici pentru consum propriu şi categoric este o infracţiune gravă, dar acest caz este instrumentat deja de Circa 17 Poliţie”, a conchis preşedintele Senatului.
Purtătorul de cuvânt al AUR și angajat la grupul parlamentar al partidului din Senat, Mircea Gheorgheosu, a încercat să intre în Parlament având asupra lui un pliculeț cu cannabis, fiind oprit la filtrul SPP și anunțată Poliția.