Presedinti cu probleme locative. Azi, cazul Iohannis

Presedintele Klaus Iohannis avanseaza periculos intr-un proces care pune intr-o lumina proasta functia de sef al statului. A apela la o cale extraordinara de atac in incercarea de a rasturna o sentinta definitiva este un drept procesual la indemana oricarui nemultumit de justitie. Klaus Iohannis si-a exprimat pe data de 16 noiembrie nemultumirea fata de sentinta definitive a Curtii de Apel Brasov, in urma careia a pierdut o casa in centrul Sibiului, pe strada Nicolae Balcescu. De pe urma imobilului inchiriat la o banca, familia prezidentiala incasa, incepand cu 2006, o renta frumusica, de vreo 60 de mii de euro pe an, potrivit Rise Project.

Pierderea procesului are doua consecinte importante: imobilul revine statului iar fiscul se poate indrepta impotriva presedintelui cu scopul de a obtine despagubiri, invocand lipsa de folosinta a imobilului in toti acesti ani. Discutabil daca Iohannis ar trebui sa returneze statului in jur de 600 de mii de euro, adica totalul sumelor incasate din chirie, sau mai putin, avand in vedere ca statul va trebui sa dovedeasca ca exploata casa in aceleasi conditii de chirie super-avantajoasa.

Cert este ca Iohannis va trebui sa dea statului incapoi o parte din suma incasata in calitate de cumparator al unui imobil retrocedat “prin fraudarea legii”, dupa cum a constatat instanta. Curtea de Apel Brasov a mai stabilit, in motivarea deciziei pronuntate in noiembrie 2015, ca Iohannis, in calitatea sa de simplu cumparator al imobilului, “nu este aparat de prezumtia de buna credinta, fata de amploarea operatiunii ilicite, rezultata din hotararile judecatoresti definitiv pronuntate”.

Avand in vedere consecintele majore ale pierderii procesului, Klaus Iohannis a apelat la calea extraordinara de atac, si anume contestatia in anulare, prin care spera sa intoarca o decizie confirmata de trei instante din Romania. Cum spuneam, este un drept procesual la indemana oricarui nemultumit, dar aici se ridica problema calitatii persoanei. Klaus Iohannis nu este un justitiabil oarecare, ci chiar seful statului. In aceasta calitate transmite mesajul de neincredere in justitia din Romania si in aceasta calitate se declara nemultumit de deciziile ei.

Apoi, ca si cum utilizarea cu unei cai extraordinare de atac nu este suficienta, presedintele Iohannis mai face si o cerere de stramutare a procesului, pe motiv ca judecatorii din Brasov nu indeplinesc conditia de independenta si impartialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass media asupra lor, in cei zece ani cat a durat procesul.

Or, aici deja lucrurile se complica. Pe de-o parte avem un sef al statului care delarativ anunta ca doreste sa recladeasca increderea in institutii. Pe de alta parte, cetateanul Klaus Iohannis, in calitate de parat intr-un proces, arunca in aer credibilitatea justitiei – numai ca actioneaza inclusiv din pozitia de sef de stat. Cele doua calitati nu mai pot fi separate. Tot ce spune si face Iohannis din momentul in care a ajuns presedintele Romaniei este judecat din prisma pozitie sale oficiale. Iar daca insusi seful statului nu respecta o decizie definitiva – manifestand neincredere in decizia judecatorilor – ce sa mai zica atunci cetatenii de rand?

Din acest motiv, presedintele Iohannis ar trebui sa renunte la proces pentru a nu scufunda si mai mult statul roman in ridicol si pentru a arata ca intelege sa respecte o hotarare judecatoareasca definitiva. Sa-l lase pe Dan Voiculescu si alti borfasi sa apeleze, din inchisoare, la caile extraordinare de atac, la contestatii in anulare, la revizuire si altele. Arata foarte urat insistenta cu care un presedinte doreste sa joace in liga detractorilor justitiei. Este incorecta presiunea pusa pe institutii – instanta, fisc – uzand de influenta functiei prezidentiale.

Incapatanarea lui Klaus Iohannis de a se lupta cu justitia propriei tari pentru a-si pastra o casa din cele sase pare de neinteles. De ce ar fi atat de importanta o casa din centrul Sibiului? Doar pentru banii pe care ii produce? Cred ca pentru presedintele Iohannis, aceasta casa are si o valoare simbolica iar explicatiile trebuie cautate in trecutul sau locativ, pe care singur il istoriseste in celebra de acum carte, Pas cu Pas. Iohannis a cucerit, in fine, Centrul, un spatiu pe langa care a amusinat in calitate de CHIRIAS toata copilaria si tineretea lui.

Iata un fragment cat se poate de relevant:

•     “Imi amintesc cele două încăperi, în care am locuit o perioadă, dintr-o casă care mai există şi astăzi, pe strada Papiu Ilarian colţ cu tipografilor. Stăteam împreună cu mama, tata, sora mea, Krista (cu patru ani mai mică decât mine), şi bunicii. Desigur, nu a fost uşor să ne gospodărim într-un spaţiu atât de mic, dar la vârsta aceea astfel de lucruri nu mi se păreau o problemă. Cu bunicii am avut o relaţie foarte bună, ca orice copil normal. Eram o familie obişnuită şi nu am avut o copilărie cu conflicte sau cu mari probleme. Cu toate acestea, este dificil pentru mine să mă refer la casa părintească într-un mod emoţionant, cum fac majoritatea oamenilor care îşi amintesc de locul în care au copilărit. Propriu-zis, casa părintească nu a existat. Am stat cu chirie şi ne-am mutat de mai multe ori. Poate că multora li se pare un lucru neobişnuit pentru acele vremuri, când majoritatea familiilor erau legate de o casă, fie ea şi casa bătrânească, în care locuiau mai multe generaţii. Dar aşa a fost viaţa mea. Fiecărui om viaţa lui i se pare normală. Nu cunosc pe nimeni căruia i s-a părut anormală viaţa proprie. Insă, chiar dacă mi-am schimbat destul de des adresa, am locuit mereu destul de aproape de Centru: pe Papiu Ilarian, apoi pe Centumvirilor, pe urmă pe strada Pedagogilor, mai la periferie, apoi la bloc, cu soţia, pe strada Şcoala de înot şi, de 20 de ani, stau pe strada Bâlea, la numărul 29. (Pas cu pas, pag 10 si urmatoarea, editura Curtea Veche)

Klaus Iohannis si ceilalti lideri politici care au condus Romania si-au rezolvat, dupa ce au ajuns la putere, prioritatea imediata din viata lor, si anume problema locativa. Mai toti au plecat dintr-un apartament de bloc iar primul semn de aristocratie, de iesire din randul plebei, de semn distinctiv al evolutiei sociale, l-a reprezentat casa, vila, altceva decat cutia de chibrituri. Casele, cu cat mai multe, cu cat mai impozante, cu atat mai bine.

Adrian Nastase si-a lustruit blazonul cu blocul din Zambaccian si alte nu stiu cate case si proprietati. Traian Basescu si-a dat cand era primar casa din Mihaileanu, nici restul nu e clar cum le-a cumparat. Mircea Geoana nu s-a lasat dus ani de zile din casa de la RAAPPS, mereu in cautarea unei solutii. Victor Ponta a cumparat un apartament de lux in conditii neclare de la Nicu Niro, un apropiat al gruparii Udrea – Cocos, in fine, aproape la toti liderii politici importanti veti gasi aceasta vulnerabilitate – problema locativa.

Sigur, se poate scrie un intreg roman pe tema asta, cum obsesia propritatii a depasit granitele tarii iar puternicii zilei au trecut la achizitii de lux in afara Romaniei, in destinatii exotice, gen Coasta de Azur, Brazilia etc. Liviu Dragnea nu sta nici el chiar prost la capitolul proprietati, vezi palatelul din Teleorman plus altele cate or mai fi.

Vedem, probabil, la aceasta elita politica izvorata in primul sfert de veac de dupa comunism manifestandu-se cea mai primitiva nevoie, aceea de a avea, de a stapani bunuri inaccesibile sau de-a dreptul interzise in trecutul lor. Din aceste motive, aceasta prima generatie de politicieni, concentrati inca pe proprie bunastare sau pe pastrarea a ceea ce au dobandit usor, nu va putea intoarce prea multe catre societate. Abia de la urmatoarele – cu problema locativa in fine rezolvata – putem astepta ceva mai multe.

In rare situatii, cum este cazul mogulului Dan Voiculescu, statul recupereaza ceva din proprietatile luate prin frauda. Privita din perspectiva locativa, ca drama comuna pentru niste oameni care au acumulat proprietati numai ei stiu cum, parca se vede altfel solidarizarea exprimata de Klaus Iohannis cu Antena 3, dupa ce fiscul a somat televiziunea sa evacueze sediul din Baneasa. Azi, maine, bate fiscul si la usa presedintelui. Institutiile statului trebuie sa mearga si in acest caz pana la capat, iar seful statului sa se opreasca inainte de a face o intreaga tara de rusine, nu doar pe el.