Presiuni cu imobiliare, pariuri și asigurări / ”Ne bazăm pe voi, România are nevoie de jurnaliști independenți!”. „Păi ne-ați dat afară” / Episoade neștiute până astăzi dintr-o mare companie
- Maria Ionescu
La un an de când mai mulți jurnaliști au fost concediați, iar peste 50 dintre ei au plecat din trustul Ringier, jurnalistul Cătălin Tolontan a vorbit la podcastul ”Vorbitorincii” despre cum s-au petrecut evenimentele, pe fondul investigațiilor jurnalistice despre imobiliare, pariuri și asigurări.
Joi, Cătălin Striblea și Radu Paraschivescu, realizatorii podcastului “Vorbitorincii”, l-au avut invitat pe jurnalistul Cătălin Tolontan. Striblea a spus că încearcă de un an să facă podcastul în această distribuție, iar ziaristul invitat a explicat că ”poate nici acum nu am suficientă distanță față de ceea ce s-a întâmplat”.
În octombrie – decembrie 2023, din două redacții ale trustului Ringier au fost concediați mai mulți dintre responsabilii redacțiilor, printre care Cătălin Țepelin (GSP), Iulia Roșu (Libertatea), Dan Udrea (GSP) și Cătălin Tolontan (GSP și Libertatea). Solidar cu ei, a plecat și Dan Duca, redactorul-șef de la Libertatea.
Agenția France-Presse: ”Au fost presați de conducere să trimită articolele despre pariuri online”
Presa internațională a scris că e vorba despre un amestec în libertatea editorială a presei. „Jurnaliştii cotidianelor afectate susţin că au fost presaţi de conducere să trimită orice articol despre companiile de pariuri online – o sursă majoră de venituri din publicitate – pentru a fi verificat înainte de publicare”, a relatat Agenția France-Presse (AFP).
”Se presupune că grupul Ringier are legături strânse cu industria jocurilor de noroc, care este deosebit de puternică în Balcani. În octombrie, Ringier a respins acuzaţiile de amestec în activitatea jurnaliştilor”, a mai menționat agenția de presă franceză despre situația de atunci din România.
La scurt timp, de la GSP și Libertatea au plecat peste 40 de jurnaliști. Ziariștii au ajuns, printre alte publicații, la HotNews, Recorder, iAM Sport sau Fanatik. În primăvara lui 2025, s-au fondat publicația de sport Golazo și siteul nonprofit de investigații Snoop. Tot în primăvară, de la Libertatea au plecat din nou mai mulți ziariști, la Digi24.ro și la HotNews. În total, de la cele două publicații Ringier au dispărut peste 50 de semnături.
Radu Paraschivescu: ”Ne dădea cu trei Congrese PCR înapoi”
Striblea a întrebat în podcastul de joi ce s-a întâmplat. Radu Paraschivescu a amintit că lui Cătălin Țepelin, redactor-șef la GSP, i s-a cerut articolele în avans, când era vorba despre clienții de publicitate din industria de jocuri de noroc. ”Asta ne dădea cu 30 de ani înapoi”, a spus Tolontan. ”Cu trei Congrese PCR înapoi”, a zis Paraschivescu.
Tolontan a spus că ”nu judec pe nimeni” și că ”și noi am comis erori, de pildă eu îmi reproșez că nu am creat suficient consens. Dar divergența între noi și patronat era prea mare, iar noi, ca ziariști, lucrăm pentru public”.
Chemat de un șef al companiei
Tolontan a povestit mai multe episoade, protejând numele. ”După ce m-au dat afară și de la GSP și de la Libertatea, am discutat cu un șef din România al Ringier. Un om foarte important din structura de conducere”, a relatat Cătălin Tolontan. ”Mi-a zis: Sper să aveți succes, ne bazăm pe voi, România are nevoie de voi, de jurnaliști independenți”.
”S-a văzut”, a replicat Radu Paraschivescu, trimitere la investigațiile Snoop, în cazul Bulai sau Cîrstoiu. Investigațiile au fost realizate chiar de către jurnaliștii concediați sau care au plecat atunci.
Tolontan a spus că episodul l-a șocat, pentru că un om care îl concediase, în calitatea de șef de corporație, se putea dedubla și, în calitatea de cetățean român, îi cerea să continue să facă investigații. ”Păi m-ai dat afară”, i-a spus ziaristul șefului de la Ringier.
”Am văzut cum i-a căzut fața șefului companiei Ringier”
Ziaristul român a relatat și un alt caz, când a fost invitat, într-o ședință de conducere extinsă a companiei, să definească foarte scurt cum vede el Libertatea. ”Am spus că treaba Libertății este să țină Puterea responsabilă. Și am văzut cum i-a căzut fața șefului companiei Ringier. Mi-am dat seama că e o mare problemă, deși spusesem un lucru banal, de bun simț”, a povestit Cătălin Tolontan.
CEO al companiei Ringier este Marc Walder, care deține și acțiuni în firma de media. Walder a fost în mijlocul mai multor scandaluri în Elveția și în Europa. Primul a izbucnit după ce Marc Walder a spus la o conferință de tehnologie din 2021 că el personal a avut grijă, ca CEO al Ringier, să dea instrucțiuni redacțiilor sale ”ca să sprijine guvernele în perioada Covid”.
Presa elvețiană și cea internațională a reacționat imediat. Der Spiegel, din Germania, a spus că asemenea concepții despre presă ca ale șefului Ringier ”stîrnesc furie”.
”O otravă pentru democrație”
În România, Libertatea și GSP au publicat la rându-le editoriale semnate chiar de către ziariștii mai apoi concediați, în care l-au contrazis pe șeful lor, Marc Walder.
”Declarația lui Walder este o otravă pentru cel mai valoros bun al presei libere: credibilitatea sa. Și, prin urmare, este o otravă și pentru democrație”, a scris ziarul elvețian Tages-Anzeiger.
Cel de-al doilea scandal a apărut în decembrie 2022, când procuratura din Elveția a început o anchetă în dosarul a sute de emailuri transmise tot în pandemie între șeful Ringier, CEO Marc Walder, și purtătorul de cuvânt al politicianului Alain Berset. Berset era ministru al sănătății în pandemie și cel care, mai apoi, a devenit președinte al Elveției.
Cotidianul Neue Zürcher Zeitung din Zurich a scris că ”Șeful Ringier Marc Walder este un non jurnalist, iar problema lui este că vrea să fie iubit de Putere”. ”Nu este sarcina jurnaliștilor să aprobe în totalitate deciziile guvernamentale. Dimpotrivă, ei ar trebui să adopte o abordare sceptică și să evalueze critic activitatea autorităților politice”, a relatat și publicație elvețiană Aargauer Zeitung.
Ce s-a mai dezvăluit în podcastul ”Vorbitorincii” poate fi văzut aici.