„Preţuri record la electricitate”. Avertisment al unui oficial din Ministerul Energiei
UE se pregătește pentru o creştere a preţurilor la electricitate, a declarat marţi Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, care a spus că în România totul depinde și „de cât de mult se va prelungi situaţia cu închiderea centralei Cernavodă”.
„Aşa cum a avertizat şi comisarul pentru Energie, cum există dezbateri publice în marile ţări europene şi la noi în ţară, ne aşteptăm la preţuri record la electricitate din cauza preţului mare la gaz, dacă nu se va redeschide printr-un miracol, printr-o decizie pe care nu o putem prevedea acum, Strâmtoarea Ormuz”, a declarat Cristian Buşoi, într-o conferinţă de presă, după încheierea Comandamentului Energetic, citat de Agerpres.
Acesta a explicat că, dacă Strâmtoarea Ormuz se va deschide, „se aşteaptă un impact spectaculos de scădere a preţurilor la gazul natural şi la combustibil, adică inclusiv la benzină, motorină”.
„Dar, dacă situaţia se prelungeşte în Orientul Mijlociu şi strâmtoarea rămâne închisă, ne aşteptăm la preţuri record la electricitate în Uniunea Europeană”, a spus Buşoi.
„În ceea ce priveşte România, totul depinde de cât de mult se va prelungi situaţia cu închiderea centralei Cernavodă. Suntem în contact şi cu principalii furnizori de electricitate. Nici domniile lor, care au toate datele şi îşi fac calculele în fiecare zi, nu pot în acest moment să prevadă cum vor arăta ofertele săptămânilor şi lunilor următoare către populaţie şi către marii consumatori”, a adăugat oficialul din Ministerul Energiei.
Potrivit acestuia, la nivel european nu există o estimare exactă privind nivelul la care ar putea ajunge preţurile.
„Nici măcar la nivel european, la discuţia miniştrilor Energiei, nu s-a venit cu un calcul. Se vorbeşte de un trend îngrijorător. Ne uităm la bursa TTF (Title Transfer Facility, n.r.), care are valori record la preţul gazului natural, ne uităm la preţurile futures de la sfârşitul acestui an, primăvara anului următor. Ne uităm la situaţia depozitelor de gaz din Uniunea Europeană, care sunt sub media anilor trecuţi, mai ales în Germania, marele consumator de gaz natural, mai ales pentru industrie, nu neapărat pentru producţia de electricitate”, a adăugat Buşoi.
Centrala Cernavodă rămâne închisă
Bușoi a mai spus că România traversează o perioadă dificilă din punct de vedere energetic şi a subliniat că situaţia generată de debitele scăzute ale Dunării şi închiderea reactoarelor de la Cernavodă se prelungeşte neaşteptat de mult.
„Suntem în cea mai dificilă şi provocatoare situaţie din ultimele decenii din punct de vedere al adecvanţei, perioada de debite scăzute ale Dunării şi de nivel scăzut în apropiere de Cernavodă, care afectează foarte tare centrala nucleară. Suntem în continuare cu cele două reactoare oprite şi afectează semnificativ producţia Hidroelectrica. Această situaţie se prelungeşte neaşteptat de mult”, a explicat secretarul de stat.
Acesta a precizat că, cel puţin pentru următoarele zece zile, prognozele meteorologice arată că debitele Dunării vor fi la niveluri minime istorice, la intrarea în ţară.
„Cel puţin la Cernavodă, în ultimele 24 de ore, nivelul a scăzut semnificativ. Asta înseamnă că, cel puţin până în data de 15 octombrie, suntem în imposibilitatea de a redeschide Unitatea 1 şi 2 de la Cernavodă, sau 1 sau 2. Vor decide specialiştii dacă se vor redeschide pe rând sau va fi posibil tehnic să se redeschidă ambele, în acelaşi timp. Vestea bună este că situaţia regională este stabilă, nu mai există acea presiune pe importuri din Ungaria, în toate celelalte ţări din regiune”, a precizat Buşoi.