Prima dezbatere prezidențială: Oribilul moment al lui Crin Antonescu
Dacă trecem peste supărarea că nu am asistat la o discuție între Platon și Aristotel, de parcă noi suntem cei mai participativi dintre cetățeni și avem o prezență la vot de 70%, fiecare dintre candidați a avut puncte bune și scăderi în discuția de la Digi24.
Putem să declarăm o stare națională de lehamite și abandon, după seara de la Digi, prima confruntare a candidaților. E cool să spui „Ce păcat că nu pot pierde toți”, așa cum a declarat Henry Kissinger în anii 80, când regimurile tiranice din Iran și Irak își purtau războiul înfiorător între ele.
Dar așa am zis și în noiembrie 2024, la anterioarele alegeri prezidențiale: ce slabi sunt candidații! Era un adevărat concurs național de dezamăgire. Niciun candidat nu ne merită, vasăzică. Ce păcat că nu pot pierde toți. Rezultatul a fost explozia nihilismului. S-a înălțat varianta Călin Georgescu, echivalentul unui vot de blam la adresa „sistemului” și proslăvirea unei stele îndepărtate. Au pierdut toți și, mai ales, am pierdut toți.
Ponta s-a împușcat singur în picior
În loc de disprețul omniprezent de după luni noapte, poate că e util să observăm câteva momente interesante, de parcurs, despre care nu știm unde duc și cum se pot dezvolta. Numai Dumnezeu poate să înțeleagă de ce Victor Ponta, unul dintre cei mai prompți și energici vorbitori, a ales să nu vină în fața oamenilor. Charisma era de partea lui, dar a gândit altfel.
Tot Dumnezeu știe ce dacă se va termina bine sau rău cursa începută de George Simion printr-un abandon cu flori și alai.
Sigur, în ambele cazuri, la Ponta și la Simion, despre Dumnezeu știm că se numește Călin Georgescu. Ambii candidați îi vor moștenirea celui absent. Și pentru că nici unul nu poate ajunge să vorbească în dodii cu perfecțiunea lui Călin Georgescu, atunci îi copiază tăcerea misterioasă a maestrului.
Simion, tu cine ești când nu ești Georgescu?
După plecarea din vestiarul dezbaterii, că nici n-a apucat să intre pe teren, Simion riscă să pară laș. Tocmai el, care se luptă de când a intrat în politică, alege să nu participe în clipa marelui meci. Vorba jurnalistului Dan Duca, senzația că unui candidat îi e frică e lesne de înțeles de către electorat. Chestiile care țin de caracterul personajelor publice trec barierele ideologice. Un președinte nu se impune prin absență în momentele mari, în temele critice.
Dacă nu suporți o dezbatere cu „ai tăi”, cum să suporți negocierile cu fiarele dotate ale politicii mondiale? Ziaristul Florin Negruțiu a observat că a-l vampiriza la nesfârșit pe Georgescu te preface în omul fără trăsături: tu cine mai ești, în fond, după ce copiezi ce face și ce gândește altcineva?
Nicușor cu umerii strânși
Nicușor Dan se luptă din greu cu blocajele de comunicare. El e precum scriau ziariștii americani că ajunsese Ghiță Mureșan, în NBA: baschetbalistul se apăra când trebuia să atace și ataca atunci când echipa lui se apăra.
Așa apare și Nicușor la dialoguri, în contratimp. Primarul e ofensiv pe chestii vechi de acum 30 de ani, cum a fost arhiva „ministrului Crin Antonescu”, dar își strânge umerii când trebuie să ridice vocea în apărarea unei credințe actuale. Ideile lui Nicușor Dan captează atenția pentru că unele sunt acele idei care vorbesc despre modernitatea României. Dar Nicușor nu e concentrat pe transmiterea lor, ca și cum un ego păgubos, de a câștiga fiecare replică, îl face să fugă după fentă.
Imaginea soției lui Dan, suprinsă în sală de câteva ori de către camerele TV, când se crispa ca un frate geamăn la suferința primarului, spune tot. Sunt scăderi care nu creează cursivitatea de care orice candidat are nevoie ca să convingă.
Nicușor a reușit, de mai multe ori legate, una sau două formulări foarte clare, puternice, suprinzătoare și care au lasat să se vadă omul de stat. Pentru ca apoi să se piardă, înroșindu-se ca un elev jenat fără să știe nici el de ce. Iar fără „serii” de afirmații care să arate oamenilor liderul puternic nu produci momente memorabile și nu câștigi încrederea publicului care, la nivelul țării, nu în București, te cunoaște prea puțin.
Glumițele groaznice ale lui Antonescu
În fine, în ciuda prestației în tușe groase, vădit incongruentă cu cea a unui „prezidențiabil”, Elena Lasconi a avut câteva momente bune. Unul i-a fost servit de logoreea de care Crin Antonescu nu poate scăpa. Și se vede că nici consilierii nu-l pot pondera. La el, prea mult e cu adevărat prea mult.
Sigur că Antonescu are dreptate când spune că a te prezenta oamenilor deschis, cu temperamentul tău autentic și cu imperfecțiunile propriilor riduri, e un exercițiu de sinceritate. Măcar așa oamenii știu ce votează. Dar vor oamenii, în România anului 2025, un președinte care să bată apropouri în legătură cu aspectul fizic al unei jurnaliste? Ca și cum aspectul conta, nu întrebarea: „Imediat închei, la răbdarea mea, puneți și dvs. puțin, sigur că vă e greu pentru că sunteți atât de tânără, admirabil de tânără și de toate cele”, a spus Antonescu.
A fost un moment oribil. S-a lăsat o liniște de gheață în sală și în fața televizoarelor. Parcă se reîntorseseră glumițele din România altor ani. Și nici măcar. Pentru că acel Crin Antonescu din 2009, de la dezbaterea prezidențială de la Cluj din fața lui Traian Băsescu, a fost nu macho, ci curajos și concentrat. Acela a fost, probabil, momentul de vârf al carierei lui Crin.
După cum, secvența cu ziarista de la Digi 24 a fost clipa de scădere. Lasconi a intervenit prompt și i-a penalizat contracandidatului ieșirea în care s-ar fi simțit confortabil Andrew Tate, nu liberalul Crin Antonescu.
Și n-a fost singurul episod din epoca de piatră. Tot Antonescu i-a spus, insinuant, lui Lasconi: „Doamna Lasconi iese destul de des în stradă”. Ce? Mai lipsea să spună pe care străzi.
Țara în pericol merită mai multă concentrare de la candidați
Într-unul din primele discursuri de după acceptarea candidaturii, Crin Antonescu a spus că, atunci când înțelege pericolul și vede cum se trezesc scheletele din dulapul comunismului, se simte tânăr și motivat. „Aceasta e lupta veche, lupta bună, lupta pentru democrație, pe care am mai dus-o”, a exclamat el, în acel discurs.
Într-un fel, așa simt și mulți alți oameni. Speranțele unora dintre ei, le reprezintă. Dar ei nu pot fi mobilizați cu glumițe. Și da, temele mari au fost prea puțin abordate: pericolul agresiunii ruse în anii care vin, piața forței de muncă românească în epoca Inteligenței Artificiale, educația care ne lasă de căruță, degradarea reală a climei și altele.
Zilele trecute, președintele de la Harvard a fost întrebat la TV de ce, câtă vreme armele puterii sunt la Donald Trump, universitatea a ales să se ia de piept cu administrația SUA. Șeful de la Harvard a răspus liniștit: „Alegere? Nu am avut de ales, având în vedere cât de mare e miza libertății”.
Fiecare dintre candidații noștri, de la Simion la Antonescu, de la Ponta la Funeriu, de la Antonescu la Dan și Lasconi, au declarat că nu prea se gândeau să candideze. Însă situația grea a românilor și pericolele din lume i-au convins. Nu au avut de ales: au candidat pentru că miza căderii țării e uriașă.
Dacă într-adevăr ei cred asta, și e normal să le acordăm premiza de bună credință, atunci înseamnă că vor reflecta în continuare: prima seară a arătat ceva cu care probabil că publicul, de toate preferințele, e de acord. Nu s-a tranșat nimic, alegerile se joacă.
INTERVIURILE HotNews.ro