Prima reacție a BNR după recordurile istorice pentru euro: Răspunsurile pentru liniștirea piețelor sunt în altă parte, nu la Banca Națională
Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variații în ambele direcții în perioada următoare, iar tensiunile pot continua până când vom avea răspunsuri clare în ceea ce privește stabilitatea politică și financiară a României, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu, citat de Agerpres.
- Leul s-a depreciat timp de cinci zile la rând, iar euro a atins niveluri istorice, pe fondul căderii Guvernului Bolojan. Joi, leul s-a stabilizat la 5.26 lei.
„Sunt multe răspunsuri pe care piețele le așteaptă”
„E o perioadă de instabilitate, ea se simte de piețe, e o perioadă tulbure. Sunt multe răspunsuri pe care piețele le așteaptă din partea situației politice și financiare din România. În perioada următoare probabil vom asista la variații ale cursului, probabil în ambele direcții, dar până când nu avem niște răspunsuri clare în ceea ce privește stabilitatea politică-financiară a României, tensiunile pot continua.
Este o situație prin care trecem, încercăm să o gestionăm la Banca Națională cu toate resursele și armele pe care le avem la dispoziție, dar trebuie să înțelegem că răspunsurile sunt în altă parte, nu sunt la Banca Națională, pentru liniștirea piețelor”, a spus Dan Suciu, joi, la un simpozion de educație financiară.
Întrebat de jurnaliști dacă există posibilitatea ca euro să ajungă la 6 lei, Suciu a spus că BNR nu poate avansa cifre: „Trebuie să găsim un optim pentru situația dată, ținând cont de toate resursele pe care le avem și de toate constrângerile în care operăm, cele legate de, cum spuneam, găsirea unui răspuns la întrebarea legată de guvernare și de stabilitatea financiară. Dați-mi voie să nu mai fac alte comentarii, e o situație în care orice cuvânt poate fi interpretat pe piețe, așa că suntem cu toții, până la urmă, în aceeași barcă în care ne dorim un curs cât mai rezonabil”.