Răsturnare de situație în scandalul sediului Eximbank care l-a făcut pe premierul Ilie Bolojan să afirme „nesimțirea e mare”. RAAPPS răspunde și arată cu degetul chiar spre Guvern

Clădirea din Bucureşti unde funcţionează EximBank se află în administrarea RAAPPS în baza unui contract de locaţiune încheiat în anul 1996, care a fost succesiv prelungit timp de 30 de ani de Secretariatul General Guvernului, transmite Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) într-un comunicat de presă.
Cazul a fost făcut public vinerea trecută, într-o conferință de presă, de către premierul Ilie Bolojan care a precizat că un imobil deținut de către RAAPPS a fost închiriat unui privat care ulterior a închiriat unei bănci pe un preț dublu. Premierul a spus că nu a discutat cu directorul RA-APPS, dar a vorbit cu cel al băncii, pe care l-a întrebat dacă și-a pus problema acestui lucru și de ce nu a cerut regiei să-i plătească direct chirie pentru sediu, în loc să o facă printr-un intermediar la un preț mai mare, afirmând că „nesimţirea e mare în multe locuri”.
Instituția care administrează clădirile de patrimoniu a transmis joi că respectivul contract a fost derulat în condiţii de eficienţă economică, tarifele practicate fiind stabilite pe baza rapoartelor întocmite de evaluatori autorizaţi şi nu a existat nicio altă solicitare de închiriere. În plus, „contractul nu face obiectul niciunui litigiu sau suspiciuni de corupţie ce poată fi pusă în sarcina regiei sau a organelor sale de conducere”.
„Este important de menţionat că, până la această dată, nu a existat nicio solicitare din partea altor entităţi interesate de închirierea acestui imobil, iar procedurile administrative au fost derulate în deplină legalitate, pottivit controalelor efectuate de organele abilitate de-a lungul perioadei de derulare a contractului”, se menționează în comunicatul de presă.
Cazul Eximbank
Exim Banca Românească s-a mutat în Palatul Kiseleff în 2013. Până atunci funcționase în clădirea în care se află acum Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe Splaiul Independenței.
Decizia a venit din motive de a „optimizare a fluxurilor de lucru” și „reducere a costurilor operaționale”, a anunțat Traian Halalai, șeful băncii atunci, într-un comunicat de presă.
Exim Banca Românească plătește în jur de 120.000 de euro pe lună chirie către firma privată Spirmina Corporation (fostă Kiseleff Property), potrivit G4Media. Dublu față de cât plătește firma către RA-APPS.
Directorul Exim Banca Românească este Traian Halalai (54 de ani). A fost director general adjunct al Băncii Românești, apoi președinte executiv al Eximbank, înainte ca aceasta să fuzioneze cu Banca Românească. Din ianuarie 2023, este președintele Exim Banca Românească.
În weekend, la scurt timp după ce premierul Bolojan îi reproșa contractul prin care Exim Banca Românească a subînchiriat Palatul Kiseleff de la un privat, deși clădirea aparține statului, Halalai a fost filmat într-un club din Saint-Tropez, conform imaginilor ajunse în posesia Snoop.