Primăria Capitalei anunţă o reţea extinsă de „adăposturi climatice” în această perioadă de caniculă: Zeci de instituţii publice și 200 de farmacii, deschise trecătorilor
Primăria Municipiului Bucureşti anunță o reţea extinsă de adăposturi climatice în Capitală, disponibilă de miercuri, iniţiativă ce vine în contextul avertizărilor meteo de caniculă. Este vorba de cel puțin 70 de instituţii ale Municipalității, alături de 200 de sedii de farmacii, care îşi vor deschide gratuit uşile pentru trecătorii care au nevoie de apă sau să se adăpostească de soare.
„Cea mai mare reţea de adăposturi climatice din România, în Bucureşti! O inaugurăm mâine dimineaţă. 71 de instituţii publice ale PMB, alături de 200 de sedii de farmacii partenere, îşi deschid porţile pentru trecătorii care au nevoie de câteva clipe de revigorare. Găseşti aici umbră şi răcoare, apă, scaune sau fotolii să te odihneşti, în unele locaţii sunt şi toalete şi truse de prim ajutor”, anunţă marţi Primăria Bucureşti. Instituţia precizează că peste tot accesul este gratuit.
„Teatre şi direcţii de asistenţă socială, cluburi de seniori, toate sediile Bibliotecii Metropolitane, muzee, instituţii de taxe şi impozite sau de stare civilă de la sectoare, farmaciile Dona şi Catena, toate acestea s-au înscris voluntar în reţeaua de Adăposturi Climatice”, anunţă Primăria, precizând că lista este în continuare deschisă.
Operatori privaţi, ONG, instituţii de cult, librării, farmacii şi alte entităţi sunt invitate să se alăture demersului.
Solicitările se depun la Direcţia de Mediu a Primăriei Capitalei şi sunt evaluate în termen de 30 de zile.
Adăposturile climatice interioare sunt deschise pe tot parcursul anului, iar orarul este acelaşi cu cel al instituţiei-gazdă.
Va fi și o hartă a adăposturilor climatice
Reţeaua cuprinde aproape 300 de adăposturi climatice, în tot Bucureştiul, localizate în timp real pe o hartă interactivă, disponibilă de miercuri dimineaţă.
Pe această hartă se va regăsi programul fiecărui adăpost, ce oferă acesta şi o secţiune de sfaturi pentru prevenirea stresului termic.
Platforma integrează şi reţeaua publică de cişmele a Capitalei, cu navigare GPS către cea mai apropiată sursă de apă potabilă activă.
Astfel, harta cuprinde patru categorii de pini:
- Albastru: spaţii administrative interioare, cu puncte de hidratare, truse de prim ajutor şi personal instruit;
- Portocaliu: spaţii publice exterioare, cu umbrare, vegetaţie, cişmele şi sisteme de pulverizare a apei.
- Violet: spaţii mixte (interior şi exterior) – muzee, centre culturale sau hub-uri comunitare;
- Verde: farmacii partenere (200) – aici găsiţi apă, truse medicale, scaune şi răcoare.
Potrivit meteorologilor, Bucureştiul se află până miercuri la ora 10.00 sub avertizare cod roşu de caniculă, cu temperaturi de 38-39 de grade, comparabile cu recordul absolut al lunii iunie.