Primăria Sectorului 4 plantează copaci pe Calea Văcărești, de-a lungul liniei de tramvai
Calea Văcărești va fi modernizată pe tronsonul dintre Pasajul Mihai Bravu și Piața Sudului, anunță Primăria Sectorului 4. Trotuarul de pe partea dreaptă, pe sensul de mers dinspre centrul orașului către Piața Sudului, va fi lărgit, gardurile de la tramvai vor fi scoase, iar în locul lor vor fi plantați 300 de copaci și amenajat spațiu verde, spune administrația locală.
- Primăria nu a anunțat însă nici cât costă lucrările și nici cine va face lucrarea.
„În zona mediană a bulevardului, vor fi amenajate noi spații verzi care vor încadra linia de tramvai pe ambele sensuri de circulație. Acestea vor include gazon, arbori și elemente peisagistice menite să transforme Calea Văcărești într-un coridor urban modern, verde și prietenos cu locuitorii”, a anunțat Primăria Sectorului 4.
Arborii plantați vor fi maturi, iar rolul amenajării este să reducă zgomotul și disconfortul termic.
„Vorbim despre arbori maturi, care, prin coronamentul lor, vor absorbi particulele de praf și noxele produse de traficul auto, inclusiv particulele PM10 și PM2,5, extrem de fine și nocive pentru sănătatea oamenilor. Totodată, prezența arborilor va contribui la reducerea disconfortului termic, prin scăderea temperaturii la nivelul solului. (…) Zgomotul produs de circulația tramvaielor pe Calea Văcărești nu va mai fi atât de deranjant pentru locuitorii blocurilor din zonă”, explică reprezentanții instituției.

În paralel, va fi creat și „un spațiu suplimentar destinat traficului rutier”, pe sensul de mers dinspre Tineretului către Piața Sudului, astfel încât mijloacele de transport în comun să poată utiliza prima bandă dintre cele trei benzi de circulație disponibile și nu pe cea de-a doua, așa cum sunt obligați în prezent șoferii STB să procedeze, din cauza mașinilor parcate la marginea drumului. Lucrările vor începe în următoarele zile și au termen de finalizare luna august.
În această primăvară, tot pe Calea Văcărești, Primăria Sectorului 4 a reamenajat grădinile de bloc, au fost plantate noi garduri vii și au fost înlocuiți arborii lipsă de pe aliniamentul stradal.