Sari direct la conținut

Primarul Bacăului, Lucian Viziteu, suspect în dosarul „Apartamentul” instrumentat de DNA

HotNews.ro
Lucian Viziteu, Foto: Inquam Photos / George Călin
Lucian Viziteu, Foto: Inquam Photos / George Călin

Primarul Bacăului, Lucian Viziteu (USR), a anunțat, marți, că este suspect, alături de alți funcționari, în dosarul deschis de DNA Bacău, privind apartamentul de serviciu în care a locuit o angajată a instituției, deși are domiciliul în municipiu.

„Am să stric un subiect bun pentru presa de partid și am să anunț eu că în speța cu apartamentul de serviciu în care a locuit, pentru o perioadă, o angajată a primăriei, am fost informat ca am statut de suspect, alături de alți functionari din primarie. Aștept să se încheie rapid această poveste și am încredere că și procurorii își doresc același lucru”, a scris Viziteu pe pagina sa de Facebook.

Viziteu, membru USR, sugerează că ar fi un dosar politic.

„Ca notă de subsol, vă anunț că astăzi a început, în mod oficial, campania electorală. Deloc surprinzătoare ziua aleasă pentru a resuscita acest subiect. Modernizarea Bacăului continuă, în ciuda celor care fac orice să oprească acest lucru”, a mai spus edilul din Bacău.

Guvernul a aprobat luni calendarul acțiunilor din perioada electorală pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, din anul 2024.

Conform calendarului aprobat, pe 12 martie începe perioada electorală, iar în termen de 5 zile, cel mai târziu la data de 16 martie 2024, vor fi desemnați judecătorii din Biroul Electoral Central și se va stabili modelul listei electorale permanente, modelul listei electorale speciale, al copiei de pe lista electorală specială, al listei electorale suplimentare, al extrasului de pe lista electorală suplimentară, a modelului listei susținătorilor, a modelului buletinului de vot la alegerea membrilor României în Parlamentul European din data de 9 iunie 2024.

Campania electorală va începe cu o lună înainte de alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie.

Angajata, membră USR Bacău

Potrivit presei locale, angajata primăriei este membră USR Bacău și ar fi stat ilegal în apartament.

DNA s-ar fi autosesizat după ce Ziarul de Bacău a relatat că o angajată a primăriei locuiește într-un apartament de lux din centrul municipiului Bacău, care aparține instituției locale, chiar dacă femeia are domiciliul în oraș.

Conform sursei citate, Cerasela Ionela Cocalea este inspector de specialitate la Baze Sportive, în cadrul Primăriei Bacău, care de curând a primit atribuții de conducere a serviciului.

Cocalea a recunoscut că locuiește „temporar” fără chirie în apartamentul de 100 de mp administrat de Primăria Municipiului Bacău.

Primăria Bacău poate acorda aceste locuințe de serviciu, însă doar cu aprobarea Consiliului Local, fiind în patrimoniul municipiului, mai arată Ziarul de Bacău.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro