Sari direct la conținut

Primarul din Ploiești, audiat de procurori în ultima zi de mandat. Andrei Volosevici este suspectat de șantaj și purtare abuzivă

HotNews.ro
Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, Foto: AGERPRES
Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, Foto: AGERPRES

Primarul în funcţie al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, este audiat, joi, în ultima sa zi de mandat, într-un dosar care vizează infracţiuni de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj şi purtare abuzivă, informează News.ro.

Edilul a fost reclamat că a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al Societăţii Hale şi Pieţe, firmă a Consiliului Local Ploieşti care administrează pieţele din oraş, pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale.

„În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L., în calitate de primar al Municipiului Ploieşti, a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În acelaşi dosar este cercetat şi un jurnalist local. „În perioada mai-octombrie 2021, suspectul S.C., în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie on-line locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale”, susțin procurorii.

„În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC. MASPECS SRL”, precizează documentul citat. Surse judiciare susţin că jurnalistul este Cătălin Stavri.

Paisprezece persoane au fost duse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru a fi audiate.

Acestea au fost ridicate după ce, joi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împreună cu ofiţeri din cadrul S.G.A. Dâmboviţa, D.G.A.-Structura Centrală, S.J.A. Buzău, I.P.J. Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” din Ploieşti au făcut şapte percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi la sediile sociale a mai multor societăţi comerciale şi S.C. HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti.

Andrei Volosevici, ales ca primar al Ploieștilor în 2020 din partea PNL, a candidat pentru un nou mandat la alegerile din iunie, de data aceasta din partea PSD, dar a fost învins de candidatul independent Mihai Polițeanu.

INTERVIURILE HotNews.ro