Sari direct la conținut

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, achitat definitiv într-un dosar de corupție

HotNews.ro
Volosevici Andrei Liviu, Foto: senat.ro
Volosevici Andrei Liviu, Foto: senat.ro

Primarul PNL din Ploieşti, Andrei Volosevici, a fost achitat definitiv joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost trimis în judecată de către DNA Ploieşti pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu finanţarea echipei FC Petrolul Ploieşti şi atribuirea unui contract.

În decembrie 2019, Volosevici fusese achitat de prima instanță – Curtea de Apel Ploiești -, iar decizia a fost atacată.

Instanța supremă a menținut, astfel, decizia Curții de Apel Ploiești și l-a achitat definitiv pe Volosevici.

  • „Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi de partea civilă Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 156 din 11 decembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie”, este decizia de joi a instanţei supreme.

În iunie 2016, Andrei Volosevici a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploieşti pentru abuz în serviciu şi două fapte de trafic de influenţă în legătură cu finanţarea echipei FC Petrolul Ploieşti şi atribuirea unui contract de lucrări.

În acelaşi dosar a fost deferită justiţiei Simona Albu, la data faptei şef al Serviciului Juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Primăriei Ploieşti, pentru abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea unui folos necuvenit pentru altul.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Volosevici, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, a iniţiat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploieşti cu SC FC Petrolul SA, proiectul constând în finanţarea şi realizarea în comun a unor acţiuni, servicii şi proiecte de interes public local şi având ca obiectiv principal funcţionarea echipei de fotbal FC Petrolul.

Totodată, Volosevici era acuzat că, la data de 3 septembrie 2009, a semnat un contract de asociere între municipiul Ploieşti şi SC FC Petrolul SA Ploieşti, în condiţiile în care, potrivit legii, o instituţie publică nu poate finanţa o activitate lucrativă desfăşurată de un agent economic cu capital privat.

Contractul în cauză a fost vizat pentru legalitate de inculpatele Maria Magdalena Mazâlu, la acea dată secretar al municipiului, şi Simona Albu, şef al Serviciului Juridic în cadrul Direcţiei Juridice a primăriei.

Astfel, bugetul local al Ploieştiului ar fi fost fost prejudiciat cu suma totală de 32.577.437 lei, SC FC Petrolul SA obţinând un folos necuvenit de aceeaşi valoare, susținea DNA.

Totodată, Andrei Volosevici era acuzat că, în vara anului 2012, a pretins unui om de afaceri (denunţător în cauză) suma de 80.000 lei, pe care a primit-o în trei tranşe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale la care candida pentru obţinerea unui nou mandat. În schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes trebuia să câştige un contract finanţat de primărie pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploieşti, iar ulterior denunţătorul urma să obţină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv.

„În acelaşi context şi în aceeaşi calitate, în perioada martie – aprilie 2012, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a pretins de la un alt om de afaceri (denunţător în cauză) foloase materiale necuvenite, constând în închirierea de panouri publicitare, prestarea de servicii de panotaj şi producţia de afişe electorale, în valoare totală de 21.150,12 euro, precum şi suma de 20.000 lei achitată de acesta din urmă către o firmă indicată de edil”, se mai arată în comunicat.

Potrivit DNA, aceste foloase au fost pretinse şi primite de Volosevici în schimbul intervenţiei la funcţionarii primăriei şi la consilierii locali pentru promovarea şi aprobarea unui proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de asociere încheiat între municipiul Ploieşti şi o societate comercială vizând exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparţinând domeniului public de interes local al oraşului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro