Primarul Iașiului, despre declarațiile privindu-i pe românii din străinătate: Au fost oarecum scoase din context. Statul nu se preocupă de educația tinerilor
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, spune că declarația sa controversată despre românii plecați la muncă în străinătate a fost „oarecum scoasă din context”, susținând că el se referea, de fapt, la lipsa de preocupare a statului român pentru educația tinerilor. Despre deputatul PNL Marius Bodea care i-a cerut demisia în urma acestor afirmații controversate, edilul a spus că este un „parlamentar găunos” și „un parazit al banului public“.
Mihai Chirica a vorbit la un post local de televiziune despre depopularea satului românesc, care „este decimat”, iar în acest context s-a referit la românii care au plecat la muncă în străinătate. El a afirmat că multe dintre fetele tinere și frumoase au ajuns să se prostitueze, în timp ce băieții, care în cel mai bun caz au 8 clase, „muncesc pe te miri ce și sunt transformați în sclavi”.
Ulterior, într-o intervenție la Digi24, primarul a susținut că declarațiile sale au fost scoase din context și că se referea la lipsa de preocupare a statului român pentru educația tinerilor.
„Declarația a fost oarecum scoasă din cotext. Se referea la lipsa de preocupare a statului pentru educarea tinerei generații. Toată emisiunea era legată de începerea anului școlar și de faptul că se investește în satul român, acolo unde nu mai există populație tânără care să beneficieze de aceste investiții și se lasă zone din România fără infrastructură acolo unde se mai poate face ceva”, a afirmat Chirica.
„E un adevăr care, chiar dacă doare, trebuie să-l recunoaștem”, a adăugat primarul.
El a făcut referire și la un raport al Comisiei Europene pe anul trecut potrivit căruia cele mai multe persoane traficate în UE provin din România, iar statul nu se preocupă de acest lucru.
„Avem 700.000 de tineri care nu au mai terminat nicio formă de studii. Avem o populație care, chiar dacă învățământul e obligatoriu, nu se preocupă nimeni de ei ca în momentul în care părăsesc țara să aibă cel puțin o diplomă de absolvire, măcar profesională, dacă nu intelectuală. E necesar ca pe noi, ca gestionari ai populației României, să ne preocupe care este destinul românilor ce părăsesc țara. Știm ce tragedii sunt”, a mai spus Mihai Chirica.
Despre liderul PNL Iași, deputatul Marius Bodea, care i-a cerut demisia în urma acestor afirmații controversate, edilul a spus că este un „parlamentar găunos” și „un parazit al banului public”, scrie Ziarul de Iași.