Sari direct la conținut

Primarul Iașului vrea o lege pentru interzicerea înmatriculării vehiculelor sub Euro 4: Gândiţi-vă care a fost motivul pentru care au ajuns atâtea hârburi în România

HotNews.ro
Mihai Chirica, Foto: Hotnews
Mihai Chirica, Foto: Hotnews

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, vrea interzicerea înmatriculării în România a vehiculelor sub norma de poluare Euro 4, iar la inițiativa sa municipalitatea ieșeană a elaborat un proiect de lege în acest sens, care ar urma să fie înaintat parlamentarilor de Iași.

Primarul Iaşului a spus, joi, într-o conferință de presă, că toate celelalte vehicule sub Euro 4 înmatriculate până la apariţia acestei legi „rămân şi fac parte din parcul naţional al României”.

Proiectul legislativ prezentat de Chirica cuprinde trei articole:

  • Art. 1. Se interzice înmatricularea în România a oricărui tip de vehicul sub norma de poluare Euro 4.
  • Art. 2. Interdicția nu este aplicabilă utilajelor cu autopropulsie și vehiculelor utilizate de către instituțiile de intervenție și apărare, așa cum sunt prevăzute de lege.
  • Art.3. În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Guvernul va aproba prin hotărâre modificările și completările corespunzătoare ale actelor normative incidente.

„Spre exemplu, nu o să măsurăm normă de poluare la tancuri sau la mai ştiu eu ce. Acelea sunt autovehicule speciale şi se supun altor legi”, a explicat Chirica, citat de Agerpres.

El a susținut că motivaţia principală este legată de faptul că toate statele europene şi-au făcut un plan de măsuri privind creşterea calităţii aerului.

„A doua motivaţie este faptul că din cele cinci principii generale pe care Comisia Europeană şi le-a propus pentru perioada de finanţare 2021-2027, pe locul doi se află o Europă mai verde, fără emisii de carbon, aplicarea acordului de la Paris şi investiţii în tranziţia energetică, energia de resurse regenerabile şi combaterea schimbărilor climatice”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

El a mai susținut că inițiativa a pornit de la exemplul alte state europene unde circulaţia vehiculelor poluante a fost interzisă sau s-au majorat taxele. „În Belgia, regiunea Valonia, a fost introdusă o taxă anuală de până la 2.500 de euro pentru orice vehicul care emite mai mult de 255 de grame de CO2 pe kilometru. Gândiţi-vă care a fost motivul pentru care au ajuns atâtea hârburi în România. Păi de ce să plătească unul pentru o maşină Euro 3 taxă statului belgian 2.500 de euro pe an numai ca să o aibă, când o poate vinde unui român, bulgar, cu 2.500 de euro. Practic el economiseşte 3.000 de euro, scapă statul de un deşeu şi rezolvă o problemă de mediu”, a adăugat Chirica.

Proiectul ar urma să fie înaintat parlamentarilor de Iași, Camerei Deputaților și Senatului, Guvernului și Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro