Sari direct la conținut

Primele acte de stare civilă eliberate în format electronic. Șapte orașe și județul Ilfov, incluse în proiectul pilot

HotNews.ro
Acte de stare civila, Foto: AGERPRES
Acte de stare civila, Foto: AGERPRES

Certificatele de naștere și deces pot fi obținute în format electronic, începând de miercuri, în șapte orașe și în județul Ilfov. Procedura va fi extinsă treptată în întreaga țară, urmând ca implementarea completă a sistemului informatic să fie realizată pe 24 septembrie 2024, se spune într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

„În luna aprilie, punerea în funcțiune a “Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC”, a fost inițiată la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale ale județului Ilfov, prin înregistrarea în format digital a deceselor și nașterilor și, având în vedere rezultatele obținute, astăzi, 8 mai 2024, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Evidență a Persoanelor din judeţele Cluj, Constanţa, Hunedoara, Ialomița, Iași, Sibiu și Timiș, precum și al direcțiilor locale de evidenţă a persoanelor implicate, a realizat operaționalizarea SIIEASC la nivelul celor 7 municipii reședință de județ”, a anunțat MAI.

„Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC” este cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Un proiect demarat acum cinci ani

Valoarea proiectului a fost de 184.920.864,06 lei cu TVA, din care 155.964.263,64 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate (POC), 28.952.894,61 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din bugetul național și 3.705,81 lei cofinanțare eligibilă a beneficiarului.

„Obiectivul general a fost acela de a sprijini digitalizarea de la nivelul administraţiei publice, prin informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea și eliberarea documentelor de stare civilă, precum și implementarea suportului necesar dezvoltării și accesării serviciilor electronice ce au la bază informații de stare civilă pentru cele 4 evenimente primare de viață: naștere, căsătorie, divorț și deces, prevăzute în Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată”, precizează sursa citată.

Astfel, SIIEASC este alcătuit din cinci platforme interoperabile având ca scop furnizarea de servicii digitale circumscrise înregistrării sau, după caz, atestării evenimentelor de viaţă: naştere, căsătorie, divorţ şi deces.

„Infrastructura SIIEASC integrează o platformă dedicată desfășurării activității tuturor ofițerilor de stare civilă din România, o platformă dedicată cetățeanului, platforma instituțiilor publice partenere – prin intermediul căreia va fi asigurată interoperabilitatea cu administrația publică, și o componentă în care se regăsește o arhivă electronică în care sunt stocate peste 68,5 milioane de acte de stare civilă digitizate, cuprinzând informații din ultimii 100 de ani, mai exact, începând cu luna ianuarie 1921”, se mai spune în comunicatul MAI.

Sistemul informatic pentru emiterea actelor de stare civilă este un proiect derulat de Ministerul Afacerilor Interne din anul 2019, care inițial trebuia să fie implementat până pe 24 septembrie 2023, însă pe 31 august 2023 Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care a prelungit acest termen cu un an.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro