Sari direct la conținut

Primele concluzii ale anchetelor privind cauzele prăbușirii aeronavelor MiG-21 LanceR şi IAR-330, în Constanța

HotNews.ro
Un avion MiG 21 și un elicopter IAR 330 la baza aeriana de la Campia Turzii, Foto: Fortele Aeriene Romane
Un avion MiG 21 și un elicopter IAR 330 la baza aeriana de la Campia Turzii, Foto: Fortele Aeriene Romane

Autoritățile au anunțat miercuri primele concluzii în cazul prăbușirii unui avion de luptă al Armatei Române și a elicopterului plecat în căutarea acestuia, în 2 martie, în județul Constanța. Ambele accidente aviatice – în care și-au pierdut viața 8 militari – s-au produs, cel mai probabil, din cauza unui cumul de factori umani şi de mediu, a căror pondere urmează să fie stabilită la finalizarea procedurilor de investigare, a anunțat Ministerul Apărării.

Conform sursei citate, comisiile de investigare tehnică au formulat concluziile preliminare cu privire la cauzele probabile care au dus la prăbușirea avionului MiG-21 LanceR şi a elicopterului IAR-330:

  • „Din informațiile obținute în urma măsurătorilor şi a evaluărilor efectuate, analizei datelor extrase din sistemul de înregistrare a parametrilor de zbor şi de funcţionare de la bordul aeronavelor, audierii convorbirilor radio, examinării stării epavelor aeronavelor, studierii hărţilor sinoptice şi a condiţiilor meteorologice existente în zonele de impact la momentele producerii celor două catastrofe aeriene, comisiile au concluzionat că ambele evenimente s-au produs, cel mai probabil, din cauza unui cumul de factori umani şi de mediu, a căror pondere urmează să fie stabilită la finalizarea procedurilor de investigare”.

MApN precizează că cercetările pentru stabilirea cauzelor și concluziilor finale continuă, sub coordonarea Parchetului Militar al Tribunalului Militar Bucureşti.

Potrivit procedurilor referitoare la exploatarea aeronavelor militare, pe baza concluziilor preliminare, Statul Major al Forţelor Aeriene a luat măsurile necesare în vederea reluării misiunilor de zbor cu aceste aeronave: au fost revăzute şi actualizate procedurile de operare, au fost parcurse module de pregătire teoretică şi practică cu toate categoriile de personal aeronautic care operează aceste aeronave şi s-au executat verificări tehnice la toate aeronavele de tip MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele, mai spune MApN. În urma aplicării acestor măsuri, a fost autorizată reluarea misiunilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele.

Reamintim că în 2 martie, la ora 20.00, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriană, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, prăbușindu-se în zona localității Cogealac.

Un elicopter militar IAR-330 al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a decolat în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG-21 LanceR.

Elicopterul a pierdut și el legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbuşit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 km de aerodrom. Pilotul avionului MiG-21 LanceR şi cei șapte membri ai echipajului elicopterului IAR-330 și-au pierdut viața în urma acestor accidente.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro