Sari direct la conținut

Primele măsuri anunțate de CSAT în privința consumului de droguri. „Prejudiciază valorile de securitate naţională”

HotNews.ro
Droguri, Foto: Sebastian L | Dreamstime.com
Droguri, Foto: Sebastian L | Dreamstime.com

Consumul de droguri şi alte substanţe stupefiante prejudiciază valorile de securitate naţională prevăzute de Constituţie şi legislaţia în domeniul securităţii naţionale, au subliniat joi membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Potrivit CSAT, consumul de droguri afectează „ordinea de drept şi climatul de exercitare neîngrădită a drepturilor, a libertăţilor şi a îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor”.

„Gestionarea fenomenului prevenirii şi combaterii consumului de droguri în rândul tinerilor şi al elevilor, inclusiv tratamentul de specialitate, reabilitarea, reintegrarea socială şi recuperarea, presupune un efort naţional conjugat, multidisciplinar, cu implicarea instituţiilor din arcul guvernamental, a serviciilor de informaţii, a structurilor Ministerului Public, a autorităţilor locale şi a societăţii civile. Nu în ultimul rând, familia consumatorilor este deosebit de importantă şi are un rol esenţial în acest proces complex”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Administraţia Prezidenţială, la finalul şedinţei CSAT.

Astfel, membrii CSAT au decis constituirea unui grup de lucru interinstituţional format din secretari de stat, nominalizaţi de către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii, procurori desemnaţi de către Ministerul Public şi specialişti din instituţiile angrenate, sub coordonarea Guvernului României.

Grupul de lucru va elabora un plan comun de acţiune, aprobat la nivelul conducerii instituţiilor menţionate, care va cuprinde obiectivele, măsurile de ordin general şi particular, sarcinile şi responsabilităţile concrete în scopul prevenirii şi al combaterii eficiente a riscurilor generate de traficul şi consumul de droguri la adresa siguranţei individuale şi colective, potrivit competenţelor care revin fiecărei instituţii participante.

La nivel judeţean, vor fi constituite grupuri de lucru operaţionale, formate din specialişti şi experţi desemnaţi de către celelalte instituţii responsabile.

Pentru transpunerea în practică a planului de acţiune, Guvernul României va adopta măsuri concrete pentru „consolidarea autorităţilor care sunt direct responsabile de combaterea unor fenomene infracţionale grave, printre care şi traficul şi consumul de droguri”.

Printre aceste măsuri se numără analizarea cadrului legislativ care vizează traficul şi consumul de droguri, garantarea unui cadru instituţional sanitar care să asigure extinderea accesului la tratament şi la serviciile pentru recuperare şi implementarea Planului Naţional Cadru de Acţiune privind siguranţa şcolară, precum şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale în domeniul drogurilor 2022 – 2026.

Foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro