Sari direct la conținut

Primele numiri în Cancelaria lui Ciolacu: Cine este Otilia Romașcanu, numită șefă de cabinet a premierului

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, la guvern, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Marcel Ciolacu, la guvern, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

​​Gabriela-Otilia Romașcanu, soția fostului ministru PSD al Culturii, Lucian Romașcanu, a fost numită luni director de cabinet, cu rang de secretar de stat al premierului Marcel Ciolacu, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Soții Romașcanu sunt și nașii de botez ai fiului liderului PSD Marcel Ciolacu, potrivit relatărilor din media.

Decizia numirii Gabrielei Otilia Romașcanu în funcția de director de cabinet al premierului Marcel Ciolacu a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, Otilia Romașcanu a încasat anul trecut 62.365 de lei ca salariu de la Camera Deputaților și 12.480 de lei de la Ministerul Finanțelor, plus vouchere de vacanță de 1250 de lei.

Soțul său, Lucian Romașcanu, a încasat anul trecut 153.657 de lei ca ministru al Culturii în Cabinetul condus de liderul PNL Nicolae Ciucă.

În același document publicat luni în Monitorul oficial apar și alte numiri la Cancelaria prim-ministrului, respectiv:

  • Florin-Marian Spătaru, fostul ministru al Economiei în Guvernul Nicolae Ciucă, a anunțat pe Facebook, că va fi consilier de stat în Cabinetul Marcel Ciolacu.
  • Ruxandra Ivan: consilier de stat
  • Nicolae Comănescu, consilier de stat
  • Victoria Stoiciu, consilier de stat
  • Carmen Orban – consilier de stat
  • Minel Ivașcu – consilier de stat
  • Andrei-Ion Ungar, consilier de stat
  • Mihaiela Frăsineanu – consilier de stat
  • Eugen Constantin – consilier de stat
  • Victor negrescu – consilier onorific al prim-ministrului
  • Bogdan Mazuru, consilier onorific al prim-ministrului, reprezentant special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei și combaterea antisemitismului și a xenofobiei.

Primele tensiuni în noul Guvern condus de liderul PSD Marcel Ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, desemnat de Klaus Iohannis candidat la funcția de premier, și-a prezentat marți, 13 iunie, echipa miniștrilor PSD care se vor regăsi în Guvernul pe care îl va conduce în următorul an și jumătate, precum și priorităţile programului de guvernare – „viziunea pentru națiune”.

Înconjurat de viitorii miniștri, Ciolacu a citit o listă de promisiuni – va fi redusă gradual impozitarea muncii, vor crește pensiile, va creşte salariul minim, iar la finalul mandatului acestui guvern „orice angajat trebuie să câştige minimum 500 de euro net lunar”.

Primele tensiuni între PNL și PSD au apărut chiar luni, 19 iunie. Liberalii îl acuză pe noul premier că refuză să le numească omul la șefia Secretariatului general al guvernului (SGG). Este vorba despre Mircea Abrudean, a cărui funcție a fost negociată înaintea rocadei premierului. În Guvernul Ciucă, Abrudean era șeful cancelariei prim-ministrului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro