Primele proiecte evaluate la POCU 2014-2020: Consultanti nemultumiti de proces, miza de sute de milioane de euro
Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene a anuntat, marti, finalizarea evaluarii admistrative a proiectelor depuse pentru a fi finantate in doua apeluri cu o valoare totala de 347 de milioane de euro, din cadrul noului Program Operational Capital Uman (POCU) 2014-2020, care inlocuieste mai celebrul POSDRU care a functionat in perioada de programare trecuta. In urma procedurii de selectie, care a fost intarziata, au aparut deja consultanti pe fonduri europene, ale caror proiecte au fost respinse, nemultumiti de proces.
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU) din minister a finalizat etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectelor depuse în cadrul apelurilor POCU/18/4/4.1 Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360 grade) în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome – Regiuni mai puțin dezvoltate, respectiv POCU/20/4/4.2 Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360) în comunitățile marginalizate.
Dintr-un număr de 312 propuneri depuse în cadrul apelurilor, 63 de proiecte au trecut în faza de evaluare tehnică și financiară. Proiectele admise sunt adaptate nevoilor reale, au un nivel ridicat de maturitate, calitate și potențial de creștere a nivelului de trai în comunitățile marginalizate.
AM POCU a invocat ca principale motive de respingere:
– Criteriul 1: „Cererea de finanțare respectă formatul solicitat și conține toate anexele solicitate” – 150 de proiecte neconforme;
– Criteriul 3: „Solicitantul și partenerii săi (dacă e cazul) fac parte din categoria de beneficiari eligibili și îndeplinesc condițiile stabilite în Ghidul Solicitantului” – 173 de proiecte neconforme;
– Criteriul 4: „Solicitantul/partenerii trebuie să îndeplinească condițiile specifice de eligibilitate aferente prezentului apel de proiecte” – 83 de proiecte neconforme.
Cu o alocare totală de peste 347 milioane euro (cofinanțarea UE și contribuția națională), apelurile au fost deschise în perioada mai-septembrie 2016. Au fost depuse 312 cereri de finanțare cu o valoare totală de peste 878 milioane euro, care au fost evaluate începând cu luna noiembrie 2016 de către experții din cadrul autorității de management și organismelor intermediare din cadrul MDRAPFE.
Potrivit minsterului, suma rămasă necontractată după etapa de selecție va face obiectul unui nou apel de proiecte estimat a fi deschis în trimestrul al II-lea din anul 2017.
„În acest sens, pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, AM POCU va republica, în perioada imediat următoare, Ghidurile Solicitantului – Condiții Specifice în variantă îmbunătățită, cu elemente suplimentare de claritate și coerență, pe baza lecțiilor învățate în această perioadă” – precizeaza AM POCU.
Consultanti nemultumiti: Vrem evaluare corecta a proiectelor si clarificari
documente
(22 Mar 2017) DOC, 27KB
In urma anuntului AM POCU, consultanti pentru accesarea de fonduri europene s-au mobilizat deja pe grupurile de specialitate deschise pe reteaua sociala Facebook, exprimandu-si nemultumirea fata de modul cum a fost derulat procesul de selectie.
Cristinel Bleanda, unul dintre consultanti, spune ca grupul de nemultumiti nuamara deja in jur de 20 de experti, care vor sa mai adune aderenti si sa transmita premierului Sorin Grindeanu, ministrului dezvolarii regionale, Sevil Shhaideh si ministrului delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, o scrisoare deschisa in care cer ar urma sa ceara si demisia directorului AM POCU, Vladimir Rovintescu.
Nemultumirile consultantilor au radacini mai vechi, din perioada depunerii proiectelor, cand au intampinat probleme mari cu sistemul informatic MySMIS 2014, realizat de Ministerul Fondurilor Europene (care s-a comasat in MDRAPFE acum) si Serviciul de Telecomunicatii Sepciale, incepand cu anul 2015.
Consultantii s-au pans de mai multe ori ca, din cauza problemelor din MySMIS si a mutarii documentelor depuse de ei de pe un server pe altul, la nivelul ministerului, ar fi fost pierdute unele documente. Din acest motiv, expertii nemultumiti considera ca Autoritatea de management ar fi trebuit sa le ceara clarificari atunci cand constata ca lipseau anumite documente, insa – sustin ei – AM nu le-a cerut clarificari, ci le-a respins direct proiectele.
In scrisoarea deja redactata, care circula pe Facebook, consultantii nemultumiti reclama ca, Autoritatea de Management a POCU din minister „stia de existenta problemelor privind nefunctionalitatea sistemului informatic MYSMIS, dar nu au fost cerute clarificari pentru documentele care lipseau din sistemul informatic”.
„In plus, anumite documente au fost omise in mod intentionat de la solicitarea clarificarilor. Prin aceasta nota interna AMPOCU expune Romania actiunilor in instanta chiar cu riscul de a fi blocate proiectele POCU deoarece devine clara favorizarea anumitor aplicanti si dezavantajarea altora din moment ce nu a solicitat clarificari decat selectiv desi era cunoscuta nefunctionalitatea sistemului informatic MYSMIS. Nota interna reprezinta un important suport pentru formularea contestatiilor privind maniera in care au fost evaluate proiectele cat si pentru viitoare actiuni in instanta ale aplicantilor indreptate impotriva autoritatilor. Respingerea unui procent de 80% din proiectele depuse reprezintă un eşec care trebuie asumat de autorităţile române, eşec care necesită demisia conducerii AMPOCU şi evaluarea corecta a proiectelor respinse” – se arata in scrisoarea pe care consultantul Cristinel Bleanda, a transmis-o si HotNews.ro.
De asemenea, ghidurile ofciale ale solcitantului, care guverenaza cele doua apeluri de proiecte, stipulau maxim 20 de zile pentru evaluarea proiectelor, dar au trecut 6 luni şi 5 zile până la furnizarea rezultatelor, se mai contesta in scrisoare.
„Proiectele 4.1 şi 4.2 au fost cele mai complexe deoarece au inclus măsuri integrate. Un proiect include peste 400-500 de pagini. Sistemul informatic în care s-au încărcat proiectele nu a fost funcţional, astfel încât s-au pierdut documentele depuse şi evaluatorii au respins proiectele datorită lipsei documentelor. Evaluarea a fost subiectivă deoarece evaluatorii au avut libertatea să decidă dacă solicită sau nu clarificări, fapt foarte grav deoarece nu s-au asigurat şanse egale pentru toţi aplicanţii” – mai arata scrioarea.
In scrisoarea grupului de experti pentru fonduri UE se cer urmatoarele:
- Demisia/demiterea urgenta a conducerii AMPOCU pentru incompetenta, vicierea rezultatelor evaluarii prin imixtiunea nepermisa in activitatea evaluatorilor si schimbarea criteriilor de evaluare in mod contrar prevederilor Regulamentelor europene, prevederilor ghidurilor Orientari generale si conditii specifice precum si metodologiei de evaluare, chiar cu riscul ca Romaniei sa-i fie blocat POCU din cauza actiunilor in instanta care vor fi formulate de aplicantii dezavantajati;
- Evaluarea corecta a proiectelor respinse, solicitarea de clarificari exprese pentru toate documentele si informatiile care lipsesc din sistemul informatic sau care au fost eronat formulate si care au constituit motiv de respingere a proiectelor (desi conducerea AMPOCU avea cunostinta de deficientele sistemului informatic, conform circularei interne) si corijarea erorilor de calcul inerente elaborarii unui proiect de asemenea complexitate;
- Suplimentarea fondurilor alocate proiectelor 4.1/4.2 deja lansate, avans in vedere ca majoritatea proiectelor au fost realizate profesionist (asa cum a fost stipulat in discutia din data de 27.02.2017 de la sediul MFE) in loc sa fie relansat apelul de proiecte, fapt care ar duce la intarzierea nepermisa a implementarii proiectelor 4.1/4.2;
- intalnire urgenta cu ministrul fondurilor europene Rovana Plumb, solicitare formulată deja prin scrisoarea deschisa nr. 12347 din data de 6 martie 2017. Intalnirea este utila pentru a identifica metode de rezolvare a situatiei proiectelor depuse pentru apelurile 4.1/4.2 cat si pentru a eficientiza deblocarea, contractarea si implementarea proiectelor deja depuse.
- Instalarea unei conduceri performante la nivelul AMPOCU, conducere care sa asigure optimizarea absorbtiei fondurilor europene in domeniul POCU prin introducerea unor ghiduri cu precizari clare, debirocratizare in ceea ce priveste numarul enorm de documente cerute in faza de elaborare si depunere a proiectelor si o comunicare transparenta si civilizata la adresa aplicantilor si beneficiarilor fără de care nu se poate vorbi de absorbţie.