Sari direct la conținut

Primul lider al coaliției care vorbește despre amânarea alegerilor prezidențiale. Ce condiții pune

HotNews.ro
Alegeri parlamentare 2024 / Foto: Inquam Photos - Octav Ganea
Alegeri parlamentare 2024 / Foto: Inquam Photos - Octav Ganea

Liderul liberalilor, Ilie Bolojan, a declarat că PNL își dorește să fie aprobat un calendar electoral „cât mai rapid”, însă susține că scrutinul prezidențial va fi amânat până în luna mai, dacă nu se vor face modificări legislative.

„Avem la dispoziție 75 de zile pentru a stabili un calendar electoral înainte de ziua alegerilor. Prin urmare, dacă ne dorim ca aceste alegeri să fie organizate până de Paști (20 aprilie, n.r.), asta ar însemna ca turul al doilea să fie organizat înainte de sărbătorile de Florii, deci pe data de 6 aprilie, ceea ce înseamna că primul tur ar putea fi pe 23 maritie, ar însemna că cel mai târziu săptămâna care vine Guvernul României ar trebuie să adopte acest calendar electoral. Pentru că timpul, din punctul ăsta de vedere, ne presează foarte mult”, a declarat Bolojan, la Digi 24.

El a precizat că partidelor parlamentare ar trebui să le fie permis să aibă reprezentanți în toate secțiile de votare, chiar dacă nu au un candidați.

Președintele interimar al PNL a menţionat că legislatia care reglememtează alegerile prezidenţiale nu permite unui candidat independent, chiar dacă e susţinut de partide parlamentare, să aibă reprezentanţi în sectiile de votare.

„Dacă aceste aspecte nu vor fi rezolvate, înseamnă că, practic, aceste alegeri prezidențiale vor fi amânate până după sărbătorile de Paști. Asta ar însemna, cel mai devreme, în luna mai. Și noi credem că cu cât se stabilește acest calendar mai repede, cu cât este într-un termen mai scurt, cu atât o temă de dezbatere în societate despre amânarea alegerilor, despre starea de provizorat, se rezolvă doar printr-un calendar cât mai scurt”, a subliniat Bolojan.

Guvernul va aproba hotărârea privind data alegerilor prezidențiale, convenite de Coaliție, în prima ședință din noul an, după data de 8 ianuarie 2025, au declarat luni, 30 decembrie, pentru HotNews.ro surse guvernamentale.

Coaliția de guvernare a decis la sfârșitul anului trecut ca primul tur al alegerilor prezidențiale să fie pe data de 23 martie, iar turul al doilea pe 6 aprilie.

INTERVIURILE HotNews.ro