Sari direct la conținut

Primul ministru care demisionează după alegerea lui Florin Cîțu șef la PNL / Adrian Oros era pe lista premierului pentru remaniere

HotNews.ro
Primul ministru care demisionează după alegerea lui Florin Cîțu șef la PNL / Adrian Oros era pe lista premierului pentru remaniere

Adrian Oros a anunţat marţi dimineaţa că îşi va depune demisia din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precizând că „pentru premierul Florin Cîţu, agricultura şi industria alimentară nu au fost niciodată priorităţi”. Adrian Oros a făcut parte din echipa lui Ludovic Orban și se afla pe lista remaniabililor. Florin Cîțu este așteptat azi să decidă în conducerea PNL cine va pleca din Guvern.

  • Lista neagră a lui Cîțu. Noua conducere a PNL se reunește în ședința BEX / Se așteaptă remanieri și demiteri
  • „Azi îmi voi depune demisia din funcţia de Ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
  • Pentru premierul Florin Cîţu, agricultura şi industria alimentară nu au fost niciodată priorităţi, ca atare: 1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuţia bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară, MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă.
  • 2. În PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură. Asta deşi în primul draft trimis la Comisie, în noiembrie 2020, PNRR conţinea un proiect complex pentru gestionarea apei în agricultură (irigaţii, desecare/drenaj şi sistem antigrindină), în valoare de 6,5 miliarde euro, proiect asumat în Programul de guvernare, alături de Reţeaua de depozitare, procesare şi distribuţie a produselor româneşti, alt proiect care nu a mai avut loc în PNRR”, a scris marţi, pe Facebook, Adrian Oros.

De asemenea, ministrul Agriculturii a subliniat că nu există suficientă determinare, pentru „eradicarea activităţii samsarilor, a vânătorilor de subvenţii şi a pieţei negre”, care afectează fermierii corecţi. „Astfel, orice subvenţie, orice formă de sprijin devine ineficientă”, a arătat el.

Nu în ultimul rând, şeful MADR a mulţumit tuturor celor cu care a colaborat, atât la elaborarea Programului de tranziţie, la viitorul Program Naţional Strategic, dar şi în activitatea curentă.

  • „Am avut onoarea şi norocul să cunosc oameni deosebiţi, profesionişti, atât în Guvern, în MADR sau în mediul asociativ. M-am bucurat să pot promova pe pagina mea şi a ministerului, pe toţi cei întâlniţi în deplasările prin ţară, fermieri români care performează, care sunt exemple de succes. Am vrut să arăt că şi în România #SePoate!”, a mai scris ministrul Agriculturii pe pagina de socializare.

Adrian Oros a fost singurul ministru din actualul executiv care a participat, în calitate de susţinător, la lansarea candidaturii lui Ludovic Orban pentru şefia Partidului Naţional Liberal.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro