Sari direct la conținut

Primul transplant pulmonar din România a fost efectuat în această dimineață la Spitalul Sfânta Maria. Managerul spitalului: "Pacientul a suportat bine operația"

HotNews.ro

Primul transplant de plămân din România a fost efectuat miercuri dimineață la Spitalul Sfânta Maria din București, anunță unitatea medicală, într-un comunicat. “Pacientul care a fost supus intervenției se afla de un an pe lista de așteptare a Spitalului Clinic ‘Sfânta Maria’. Pacientul a suportat bine operația extrem de complexă. Se află, conform procedurilor, în monitorizare pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Vom reveni cu detalii despre evoluția stării de sănătate a pacientului”, a anunțat managerul spitalului, Narcis Copcă.

Managerul Spitalului Sfânta Maria a mai precizat că “În noaptea de 17 spre 18 aprilie 2018 a fost realizat un transplant pulmonar la Spitalul Clinic ‘Sfânta Maria’ din București. Organul a fost recoltat de la un pacient aflat în moarte cerebrală, în vârstă de 46 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență București, la ora 01:30, în data de 18 aprilie 2018. Acordul de prelevare de organe din partea familiei a fost obținut ieri, în data de 17 aprilie 2018, la ora 09:30, iar prelevarea a început la ora 23:30.”

“Transplantul s-a efectuat, astăzi, la Spitalul Clinic ‘Sfânta Maria’ de la ora 04:00 până la ora 11.00, cu o pauză de o ora și jumătate între cei doi plămâni. Echipa medicală l-a avut ca operator pe dr. Igor Tudorache, alături de doi chirurgi din Spitalul Clinic ‘Sfânta Maria’, echipa de anestezie și echipa de asistente specializate pe bloc operator din același spital”, mai precizează reprezentanții unității medicale.

Spitalul Sf. Maria și managerul acestuia, Narcis Copcă, au intrat în atenția opiniei publice în anul 2016, când un raport al Corpului de Control al ministrului Sănătății realizat în timpul mandatului lui Vlad Voiculescu a arătat nereguli în acreditarea pentru transplantul de plamani a Spitalului Sfânta Maria. Ulterior, Narcis Copca a depus o plângere penală la Parchet împotriva ministrului Sănătății de la acea vreme, Vlad Voiculescu, pe care l-a acuzat că refuză să finanțeze transplanturile de plămân.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro