Prin ce se aseamănă SUA, sub Donald Trump, cu Ucraina, sub Viktor Ianukovici. Întrebarea de un milion de dolari

Statele Unite ale Americii din 2025, sub conducerea președintelui nou ales Donald Trump, și Ucraina din 2010, sub conducerea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, se aseamănă izbitor în unele privințe, scrie în Contributors.ro Andreas Umland, politolog german care a studiat științe politice și istoria la Berlin, Oxford, Stanford și Cambridge. El vorbește despre „mai multe congruențe intrigante” în biografiile lui Ianukovici și Trump – amândoi au fost sprijiniți de un personaj straniu, Paul Manafort, amândoi au primit sprijin din partea Rusiei în campanii electorale, iar abordările lor față de politică sunt „tranzacționale, cinice, patriarhale”.  

Cele mai mari asemănări dintre Ianukovici și Trump, spune Andreas Umland, sunt în privința legăturilor lor strânse și al sprijinului unora dintre cei mai mari magnați ai țărilor lor.

• Andreas Umland este profesor asociat la Departamentul de Științe Politice a Academiei Kyiv-Mohyla (NaUKMA), din 2010, și analist la Centrul de Studii din Europa de Est din Stockholm (SCEEUS) al Institutului Suedez de Relații Internaționale (UI), din 2021.

Cum au ajuns să fie legate politica americană și cea ucraineană, în urmă cu 9 ani

Statele Unite arată astăzi parțial ca Ucraina acum cincisprezece ani.

În multe privințe, Statele Unite și Ucraina nu ar putea fi mai diferite: în timp ce SUA este o democrație federală relativ veche, cu o populație și o economie mari, Ucraina este o democrație unitară tânără, cu o populație și economie mult mai mici decât cele ale SUA. Sistemul de partide din Ucraina este extrem de instabil, în timp ce cel din SUA constă în două partide majore care domină politica de mai bine de 150 de ani. Multe alte deosebiri ar putea fi enumerate.

Cu toate acestea, Statele Unite ale Americii din 2025, sub conducerea președintelui nou ales Donald Trump, și Ucraina din 2010, sub conducerea președintelui ales Viktor Ianukovici, se aseamănă izbitor în unele privințe.

În urmă cu nouă ani, politica americană și cea ucraineană au devenit ciudat de legate între ele prin figura politică notorie a lui Paul Manafort. Un militant prolific și un manipulator pentru conducătorii autoritari din întreaga lume, Manafort a fost un actor important la Kiev în perioada 2004-2010, iar șase ani mai târziu a ajuns în centrul atenției la Washington. El a jucat un rol în ascensiunea celor mai controversați președinți recenți ai Ucrainei și ai SUA – Viktor Ianukovici și Donald J. Trump. Angajamentele lui Manafort cu Ianukovici (timp de mai mulți ani) și Trump (timp de mai multe luni) au precedat victoriile spectaculoase ale acestora în alegerile prezidențiale din 2010 și, respectiv, 2016.

„În timp ce în Ucraina Kremlinul s-a amestecat direct și deschis în afacerile interne, față de Trump angajamentul Moscovei a fost mai secret și indirect”

În plus, progresele politice ale lui Ianukovici și Trump au devenit, de asemenea, similare prin faptul că ambele au primit sprijin din partea Rusiei, în timpul unor campanii electorale critice. Cu siguranță, implicarea Moscovei în politica preelectorală ucraineană și americană a fost de intensitate diferită și cu rezultate diferite.

În Ucraina, Kremlinul a fost întotdeauna un participant esențial la afacerile interne până în 2014, iar Moscova a folosit atunci o multitudine de agenți și instrumente secrete și mai puțin secrete. Cu toate acestea, subversiunea constantă a politicii ucrainene de către Kremlin a fost insuficientă pentru a asigura victoria pro-rusului Ianukovici în alegerile prezidențiale din 2004, în desfășurarea cărora Moscova a fost profund implicată.

În schimb, în SUA, candidatura prezidențială din 2015-2016 a lui Donald Trump și apelul său public la Rusia „pentru a găsi cele 30.000 de e-mailuri ale concurentei sale democrate Hilary Clinton care lipsesc” au motivat Kremlinul să se amestece în competiția dintre Trump și Clinton.

În timp ce Kremlinul s-a amestecat direct și deschis în afacerile interne ucrainene, angajamentul Moscovei față de Trump a fost mai secret și indirect. Din câte știm, aceasta nu a echivalat cu o coluziune politică în toată regula între campania lui Trump și Kremlin, similar cu numeroasele ocazii de colaborare între Moscova și politicienii ucraineni pro-ruși.

„Ceea ce este clar e că, fără implicarea Rusiei, campania electorală americană din 2016 s-ar fi desfășurat diferit”

Cu toate acestea, amestecul serviciilor speciale ale Rusiei în campania electorală americană din 2016 a fost masiv, după cum este documentat într-un raport în cinci volume al Comitetului Select al Senatului SUA privind campaniile rusești de măsuri active și interferența în alegerile americane din 2016, publicat în 2019-2020.

Dacă activitățile Rusiei din 2016 au modificat sau nu rezultatul strâns al alegerilor prezidențiale din acel an și dacă Trump datorează astfel ascensiunea sa politică Moscovei, nu vom ști niciodată cu siguranță. Ceea ce este clar este că, fără implicarea Rusiei, campania electorală americană din 2016 s-ar fi desfășurat diferit. Ceva similar se poate spune despre întreaga istorie a politicii interne ucrainene până în 2022.

Asemănările intrigante din biografiile lui Donald Trump și Viktor Ianukovici

Există și alte congruențe intrigante în biografiile lui Ianukovici și Trump. Abordările ambilor bărbați față de politică sunt tranzacționale, cinice, patriarhale și nu sunt împiedicate de constrângerile valorilor, normelor și ideologiei.

Atunci când au fost aleși președinți în 2010 și 2014, Ianukovici și Trump erau amândoi inculpați condamnați, ale căror încălcări cunoscute ale legii nu au împiedicat – așa cum ar fi fost cazul în majoritatea celorlalte democrații – nominalizarea pentru funcția de șef de stat de către organizațiile lor politice, și anume Partidul Regiunilor din Ucraina și Partidul Republican din SUA.

În plus, există anumite paralele în modul în care Ianukovici și Trump au încercat să obțină și să păstreze puterea.

În 2004, pe atunci prim-ministru al Ucrainei, Ianukovici a încercat să devină președinte prin fraudă electorală la scară largă, în turul al doilea al celor de-a patra alegeri prezidențiale din Ucraina după 1991. Această tentativă de acaparare ilegală a puterii a fost împiedicată de Curtea Supremă a Ucrainei, care a declarat invalide rezultatele alegerilor și a dispus repetarea scrutinului – pe care Ianukovici l-a pierdut, cum era de așteptat.

La începutul anului 2021, în calitate de al 45-lea fost președinte al Statelor Unite, Donald Trump a încercat să anuleze rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020, printre altele, prin instigarea unei mulțimi să ia cu asalt clădirea Capitoliului din Washington și să împiedice Congresul să oficializeze victoria lui Joe Biden. Această tentativă de lovitură de stat a fost împiedicată de poliția din Washington și de Congres, care a continuat să valideze rezultatele alegerilor. Ulterior, Moscova i-a sprijinit public pe Ianukovici și pe Trump în nerecunoașterea înfrângerilor lor electorale din 2004 și 2020.

În primăvara anului 2010, fostul prim-ministru Ianukovici a câștigat în cele din urmă alegerile prezidențiale din Ucraina împotriva unei femei prim-ministru în exercițiu, cu mai puțin de 50% din voturi. În timp ce Ianukovici a obținut 49,33%, Iuliia Timoșenko a obținut 46,03%.

Paisprezece ani și jumătate mai târziu, fostul președinte Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale americane din 2024 împotriva unei femei vicepreședinte în exercițiu, de asemenea cu mai puțin de 50% din voturi. În timp ce Trump a primit 49,8% din votul popular, Kamala Harris a obținut 48,3%.

În plus, atât victoriile lui Ianukovici, cât și cele ale lui Trump din 2010 și 2024 au fost, la momentul respectiv, mai puțin ajutate de Manafort sau/și de Rusia. În schimb, ambele au fost în principal rezultatul ineptitudinii strategilor și organizatorilor de campanii electorale democratice din Ucraina și din Statele Unite. Aceste două voturi importante ar fi putut fi câștigate, fără îndoială, de cele două candidate democratice dacă aliații și managerii lor politici s-ar fi comportat mai cooperant.

În special, cei doi președinți în exercițiu, Viktor Iușcenko din Ucraina și Joe Biden din SUA, nu le-au ajutat suficient pe Tymoshenko și Harris să câștige alegerile respective. Iușcenko a refuzat să o susțină pe Timoșenko în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Ucraina din 2010, în timp ce Biden și-a retras mult prea târziu candidatura din cursa prezidențială din SUA din 2024. Iușcenko și Biden au devenit astfel parțial complici la triumfurile electorale ale antidemocraților Ianukovici și Trump.

Care sunt cele mai mari asemănări între actualul președinte american și fostul președinte ucrainean

Cele mai mari asemănări dintre Ianukovici și Trump sunt, totuși, legăturile lor strânse cu unii dintre cei mai mari magnați ai țărilor lor, precum și disponibilitatea ambilor bărbați de a perturba ordinea internă și relațiile externe ale țărilor lor. Ianukovici în 2010 și Trump în 2024 au avut atât sprijinul deschis, cât și cel manifest al celor mai bogați oameni din țările lor, respectiv Rinat Akhmetov și Elon Musk, precum și al unui număr de alți „oligarhi” super-bogați.

În 2010-2013, Ianukovici a încercat să recreeze plutocrația ucraineană care apăruse, în anii 1990, după destrămarea Uniunii Sovietice. În schimb, Trump este angajat în prezent în instalarea unui tip de oligarhie izolaționistă care ar părea să fie cu totul nouă pentru Statele Unite contemporane (sau, într-un fel, să le ducă înapoi în secolul al XIX-lea).

În perioada 2010-2013, Ianukovici a subminat democrația incipientă a Ucrainei, integrarea occidentală și emanciparea de sub tutela Rusiei printr-o serie de răsturnări politice. Printre altele, Ianukovici a inițiat, în 2010, o modificare a Constituției în favoarea sa și a eliminat obiectivul aderării Ucrainei la NATO din Legea privind fundamentele securității naționale. La sfârșitul anului 2013, el a refuzat să semneze un acord de asociere deja parafat cu Uniunea Europeană.

După cum se știe, această întârziere de ultim moment în începerea integrării europene a Ucrainei a declanșat un protest în Piața Independenței din Kiev, care a devenit cunoscut sub numele de „Euromaidan” (Piața europeană). Ianukovici a încercat să reprime violent această disidență și a transformat astfel protestul, la început de mică amploare, într-o revoltă la nivel național, cu milioane de participanți. Euromaidanul s-a transformat într-o confruntare sângeroasă și, în cele din urmă, în Revoluția istorică a demnității, care a dus la fuga lui Ianukovici din Kiev, la înlăturarea acestuia din funcția de președinte de către parlamentul Ucrainei, la restaurarea Constituției modificate în timpul lui Ianukovici și la semnarea Acordului de asociere cu UE. (NOTĂ SECUNDARĂ: Ocuparea Crimeeii de către Rusia și războiul împotriva Ucrainei au început încă din 20 februarie 2014. Atacul militar al Moscovei asupra Ucrainei, cu trupe ruse regulate, a început astfel înainte ca toate aceste din urmă evenimente să se întâmple și nu, așa cum se crede în general, ca reacție la acestea).

Întrebarea de un milion de dolari

Ceea ce se întâmplă în prezent și s-ar putea întâmpla în curând sub președinția lui Trump în SUA este ceva distinct față de traiectoria de dezvoltare a Ucrainei sub Ianukovici. Întrucât politicile și societățile din Statele Unite și Ucraina sunt diferite, aceste diferențe nu ar trebui să fie surprinzătoare.

Cu toate acestea, la un nivel abstract, cel de-al 47-lea președinte al SUA încearcă în prezent să schimbe direcția afacerilor interne și externe americane într-un mod similar cu ceea ce al patrulea președinte al Ucrainei a încercat să facă în țara sa în perioada 2010-2013. Se pare că, sub Trump, instituțiile politice și relațiile internaționale ale Statelor Unite trec în prezent prin tranziții a căror profunzime rivalizează din ce în ce mai mult cu cea a reorientării Ucrainei sub Ianukovici.

Întrebarea de un milion de dolari, care devine din ce în ce mai evidentă cu fiecare săptămână ce trece, este dacă finalul președinției lui Trump ar putea semăna în cele din urmă cu cel al lui Ianukovici.

Desigur, o destituire completă a lui Trump care ar fi echivalentă cu înlăturarea lui Ianukovici din funcția de președinte al Ucrainei de către parlamentul ucrainean la sfârșitul lunii februarie 2014 ar avea un rezultat diferit din punct de vedere politic. Trump ar fi doar înlocuit de vicepreședintele J. D. Vance, care este apropiat ideologic de Trump. În schimb, Ianukovici a fost, timp de trei luni, înlocuit de președintele parlamentului, Oleksandr Turchinov, care se aflase în opoziție față de Ianukovici. Turchinov a devenit președinte interimar al Ucrainei până când președintele nou ales, Petro Poroșenko, de asemenea un politician care s-a opus lui Ianukovici, a preluat puterea în iunie 2014.

În ciuda acestor distincții și a multor altora, traiectoria viitoare a dezvoltării politice a Statelor Unite ar putea semăna oarecum cu cea a Ucrainei în perioada 2010-2014. Politicile din ce în ce mai antidemocratice, perturbatoare, pluto- sau/și autocratice, precum și în cele din urmă nepopulare ale administrației Trump ar putea duce la demonstrații în masă care să amintească de revolta din Ucraina împotriva politicilor și comportamentului lui Ianukovici, de la sfârșitul anului 2013.

Repercusiunile internaționale ale unei astfel de escaladări interne în Statele Unite ar putea fi mai masive decât urmările tragice ale destabilizării interne a Ucrainei de acum unsprezece ani.

Pe baza planurilor pregătite anterior, Kremlinul a profitat rapid, în februarie 2014, de capacitatea redusă a Kievului de a reacționa la expansiunea militară rusă. Rusia a anexat peninsula ucraineană de la Marea Neagră Crimeea, în martie 2014, și a început, potrivit lui Jakob Hauter, un război interstatal mijlocit în estul Ucrainei continentale, în aprilie 2014.

Fiind cea mai puternică superputere militară din lume, Statele Unite nu trebuie să se teamă de invazia, ocuparea și anexarea de către o țară străină – atât timp cât SUA nu se destramă. Cu toate acestea, protestele în masă din SUA, precum cele din Ucraina de la sfârșitul anului 2013 și escaladarea lor ca la începutul anului 2014, ar avea repercusiuni mult dincolo de Statele Unite. În cazul în care actuala perturbare a instituțiilor politice, a relațiilor economice și a legăturilor externe de către administrația Trump va continua, societatea civilă americană ar putea, mai devreme sau mai târziu, să reacționeze, într-un fel, similar cu cea din Ucraina în 2013.

Rămâne de văzut dacă acest lucru va duce, de asemenea, la schimbări profunde ale guvernului, constituției și afacerilor externe ale SUA, așa cum s-a întâmplat în Ucraina în 2014. Tulburările interne din SUA, chiar dacă vor fi tumultoase și violente, nu o vor face la fel de vulnerabilă precum a devenit Ucraina la începutul anului 2014. Ceea ce pare totuși sigur este că o destabilizare internă în Statele Unite ar avea repercusiuni internaționale de anvergură care ar putea fi în cele din urmă chiar mai tragice decât cele ale Revoluției Demnității din Ucraina de acum unsprezece ani.