Principalul grup arab din Israel își anunță susținerea pentru rivalul lui Netanyahu, sporind șansele pentru o schimbare de putere
Lista Comună, principala alianță a formațiunilor arabe din Israel, a anunțat că îl va recomanda președintelui Isaac Herzog pe liderul partidului Yashar, Gadi Eisenkot, pentru funcția de prim-ministru, potrivit AFP.
Astfel, rivalul premierului în exercițiu și-a asigurat recomandări din partea a 67 de deputați în viitorul Knesset, unde majoritatea necesară pentru învestirea unui guvern este de 61, potrivit The Times of Israel și Jerusalem Post.
Lista Comună a anunțat că îl va informa oficial pe președintele Isaac Herzog cu privire la decizia sa, care a fost luată în unanimitate de cele trei facțiuni ale grupului și despre care a spus că vine „ca răspuns la cererea publicului de a împiedica revenirea la putere a lui Netanyahu și a guvernului său”.
Grupul consideră că este important să îl susțină pe Gadi Eisenkot chiar dacă blocul opoziției nu a arătat până acum suficientă disponibilitate de a „se opune direcției lui Netanyahu, precum și de a combate instigarea împotriva cetățenilor arabi și tentativele de a submina legitimitatea deciziei lor politice”.
„Deși Eisenkot a primit mai multe recomandări decât Netanyahu, considerăm că este important să mărim diferența dintre ei”, a declarat Lista Comună, care estimează că decizia sa va spori șansele de înlocuire a guvernului condus de Netanyahu.
Formațiunile care reprezintă minoritatea arabă din Israel au obținut la alegerile din 27 octombrie un număr fără precedent de mandate parlamentare, 19 dintre cele 120.
Premierul în exercițiu, Benjamin Netanyahu, a declarat că Gadi Eisenkot depinde de formațiunile arabe pentru a forma guvernul.
Un vechi aliat al lui Netanyahu refuză să îl susțină
Partidul ultraortodox Iudaismul Unit al Torei a refuzat să își exprime susținerea pentru vreunul dintre candidații la funcția de prim-ministru în timpul discuțiilor cu președintele Isaac Herzog.
Decizia vine în contextul în care cele două facțiuni ale partidului, care are șapte mandate, au fost instruite de liderii lor spirituali să nu susțină niciun candidat. Este vorba de Degel HaTorah, care îi reprezintă pe evreii ultraortodocși lituanieni și deține patru mandate, și de Agudat Yisrael, care îi reprezintă pe evreii ultraortodocși hasidici și deține trei.
La nivelul partidului există o frustrare față de premierul Netanyahu, criticat că nu a promovat legislația cerută de partid pentru scutirile de serviciu militar în cazul studenților din ieșive.