Procurorii au pus sechestru pe bunuri în valoare 55 de milioane de euro în dosarul exploziei din Rahova. 176 de persoane cer despăgubiri
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a anunțat miercuri că 176 de persoane fizice și firme au cerut despăgubiri în dosarul exploziei din Rahova, iar anchetatorii au pus sechestru pe bunurile celor cercetați în valoare de peste 55 de milioane de euro
Într-un comunicat remis miercuri, Parchetul anunță că, în ultimele luni, a desfășurat un complex de activități procesuale și de cercetare în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii exploziei din Rahova, în octombrie 2025, a lanțului cauzal și a persoanelor care pot răspunde penal și civil, notează Agerpres.
Astfel, urmărirea penală se efectuează în prezent față de patru persoane fizice, din care trei sub măsura preventivă a controlului judiciar, precum și față de trei persoane juridice, din care una sub măsura preventivă a interzicerii desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea.
În luna ianuarie, Parchetul a extins urmărirea penală în acest caz față de compania Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice din zonă.
Printre inculpați se află și un angajat Distrigaz și doi angajați ai firmei Amproperty Construct SRL din București, autorizată de ANRE să lucreze la instalații de gaze. Cei trei sunt acuzați de distrugere din culpă.
În cazul Amproperty Construct SRL procurorii au solicitat în instanță interzicerea desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea.
Ce încearcă să afle anchetatorii
În cadrul anchetei au fost dispuse și se află în derulare mai multe expertize:
expertiză criminalistică privind stabilirea mecanismului de producere și desfășurare a exploziei, a cauzelor care au determinat deflagrația, a naturii materialului explozibil și a factorilor favorizanți care au contribuit la producerea evenimentului, cu termen de finalizare 01.08.2026;
expertiză tehnică judiciară în domeniul electroenergetic privind verificarea conformității rețelei electrice din zona afectată, stabilirea existenței unui eventual defect electric și evaluarea contribuției acestuia la afectarea conductei de gaz și la producerea exploziei, cu termen de finalizare 01.06.2026;
expertiză tehnică judiciară în domeniul gazelor privind identificarea sursei scurgerii și acumulării de gaze, verificarea conformității instalațiilor și stabilirea rolului acestora în producerea exploziei, cu termen de finalizare 01.08.2026.
Sechestru pe 21 de imobile și patru mașini
Totodată, până la acest moment, pentru prejudiciile materiale sau morale suferite, au fost formulate pretenții civile de un număr de 176 de persoane fizice sau juridice, 167 dintre acestea fiind audiate în calitate de persoane vătămate ori părți civile.
Față de numărul mare de persoane vătămate și părți civile s-a dispus desemnarea a patru reprezentanți comuni, avocați din oficiu, pentru 172 de persoane vătămate sau părți civile, prin care acestea din urmă își pot exercita drepturile procesuale.
De asemenea, au fost introduse, în calitate de părți responsabile civilmente, două persoane juridice, în scopul reparării prejudiciului în întregime, în solidar cu inculpații persoane fizice, în măsura în care aceștia din urmă vor fi găsiți vinovați.
Totodată, în vederea garantării reparării pagubei, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor fizice și juridice cercetate, până la concurența sumelor de 53.427.296 euro și 10.476.212 lei.
Măsurile asigurătorii au fost puse efectiv în executare prin indisponibilizarea a 21 imobile și 4 autoturisme, bunuri a căror valoare estimată este de natură să asigure garantarea reparării prejudiciilor suferite.
În dimineața zilei de 17 octombrie 2025, la scara 2 a blocului 32 din str. Vicina nr. 3, sector 5, a avut loc o explozie, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea a 13 persoane și distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui număr de 54 de apartamente, precum și distrugerea sau degradarea unui număr de 36 de autoturisme.