Procurorii din cazul Piedone au uitat că trăim în UE. S-ar putea să plătim pentru asta

Dacă ieri eram revoltați că Piedone și-a anunțat prietenul, un politician cu hotel, că urmează să vină în control, astăzi suntem din nou revoltați că fostul șef al Protecției Consumatorului a fost umilit public. Până la urmă are cineva de câștigat pe de urma scurgerii „informațiilor incendiare / bombă” despre viața de familie a lui Piedone? Justiția în niciun caz.    

Articolul 2 din Tratatul Uniunii Europene stabilește valorile esențiale pe care se întemeiază UE. „Respectarea demnității umane” este prima pe listă. Probabil nu întâmplător. 

Cristian Popescu Piedone a transmis joi dimineață un mesaj pe propria pagină de Facebook în care acuză că i-au fost încălcate „dreptul la demnitate, la viață privată și dreptul de a fi om”. 

Mesajul vine după ce mai multe site-uri de știri (HotNews nu se află printre acestea) au publicat stenograme din dosarul DNA ale unor convorbiri în care Piedone se ceartă cu soția – o chestiune care ține strict de viața privată a celor doi și care nu are absolut nicio legătură cu faptele pentru care este anchetat fostul demnitar.

Probabil că mulți ar putea spune: „păi, oricum lui Piedone îi place spectacolul, îi place să umilească oameni, să-i filmeze, să-i pună pe internet, acum să vadă și el cum este”. Poate angajații din mall-urile controlate de fostul șef al ANPC s-ar putea simți răzbunați. 

Dar nu despre răzbunare este vorba aici.

Cum l-a transformat DNA pe Piedone în victimă

DNA a transmis azi printr-un comunicat că nu este implicată în divulgarea în spațiul public a respectivelor stenograme. Șeful instituției, Marius Voineag, a dat mai multe detalii la Digi24. A explicat că înregistrările discuțiilor dintre acuzat și soția sa au fost făcute „pentru a demonstra că domnul Piedone folosea în mod frecvent telefonul șoferului său, atât pentru convorbiri profesionale, cât și personale”. Pe de altă parte, Voineag „respinge felul în care aceste convorbiri au ajuns în spațiul public și au fost prezentate, afectând dreptul la viață privată al suspectului”.

Ca să facem un rezumat: DNA recunoaște că l-a înregistrat pe Piedone în timp ce vorbea cu soția exclusiv probleme personale, dar a făcut-o pentru a-și sprijini materialul probatoriu. Pe de altă, nu știe cum au ajuns respectivele convorbiri în spațiul public.

Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să facă o anchetă și nu cred că-i va fi atât de complicat să afle cine a scurs informațiile în spațiul public. Din fericire, nu sunt multe variante: fie procurorii care s-au ocupat de caz, polițiștii judiciari sau echipa tehnică care a făcut înregistrarea, fie Piedone și avocații lui. Poate mi-a scăpat cineva, deși mă îndoiesc.

Scandalul i-a trezit și pe unii politicieni: USR a anunțat că va sesiza CSM, iar președintele partidului, Dominic Fritz, spune că „statul de drept nu se apără cu cancanuri din dosare scurse «pe surse»”.

Acum nici nu mai contează cine a scurs în public discuțiile, contează mai multe efectele. Piedone este îndreptățit să se adrese instanțelor din România și chiar la CEDO pe motiv că îi este încălcat dreptul la viață privată. Sau că nu are parte de un proces echitabil. Nu știu ce șanse va avea, dar sunt sigur că avocații lui lucrează acum să facă un caz din asta. 

În spațiul public, deja se vorbește mai mult despre „victima” Piedone, decât despre șeful ANPC care aranja controale în urma cărora afacerile prietenilor să iasă bine. Și nici imaginea DNA nu iese prea bine după o asemenea gafă. 

Fără să cădem victima conspirațiilor, ne putem întreba: ce au urmărit, cu adevărat, cei care au scurs respectivele stenograme în public? Dacă au vrut să-l umilească pe Piedone, se pare că efectul a fost exact pe dos. 

O scenă de acum zece ani, improbabilă în orice țară democratică

Îmi aduc aminte că în urmă cu mulți ani, în perioada lui Traian Băsescu, am asistat la un episod care-mi dă și acum fiori. În timp ce eram într-un grup mai numeros de jurnaliști, un coleg care lucra pe justiție s-a apropiat de un alt jurnalist care era pe economic și i-a zis în gura mare: „te-am găsit în dosarul de corupție al ministrului X. Era și o convorbire cu tine, îi cereai ceva ministrului, nu mai știu ce, că nu am terminat de citit”. 

Toată lumea a înghețat și nu pot să spun ce față uimită avea colegul „prins în fapt”. După câteva minute de șoc și groază, jurnalistul de pe economic a răspuns timid și speriat: „L-am sunat să-i cer niște informații, ce puteam să-i cer?”. 

Atmosfera s-a destins, toată lumea a râs de gluma făcută de colegul de pe justiție și de fața căzută a celui de la economic. Acum însă, privind retrospectiv, cred că nu era nimic de râs acolo, în această scenă, extrem de puțin probabilă în orice redacție de presă dintr-o țară democratică. 

Ce se întâmplase? Ministrul respectiv fusese interceptat de procurorii care-l anchetau într-un dosar de corupție și apoi, cum se proceda pe pe atunci, au pus la dosar toate stenogramele discuțiilor, fie că aveau legătură cu faptele, fie nu. Ulterior, bineînțeles „pe surse”, discuțiile au ajuns la jurnaliștii care țineau legătura cu procurorii și publicau articole din anchetele acestora. 

Ministrul în cauză a fost condamnat la închisoare, dar mulți alți politicieni, despre care am aflat multe informații private prin intermediul stenogramelor, au fost achitați între timp.

Nu știu cum se va încheia povestea penală a lui Piedone, dar cred că ne-ar fi fost tuturor mult mai bine dacă nu aflam și detaliile din viața lui privată.