Sari direct la conținut

Procurorii germani au pus sub acuzare 15 directori ai grupului Volkswagen şi ai unui furnizor, în scandalul emisiilor diesel din 2015

HotNews.ro
Logo Volkswagen, Foto: Volkswagen
Logo Volkswagen, Foto: Volkswagen

Procurorii germani au pus sub acuzare 15 directori ai grupului Volkswagen şi ai unui furnizor auto, în scandalul emisiilor diesel din 2015, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al procuratorii, transmite Reuters, citată de news.ro. Suspecţii sunt acuzaţi că au ajutat şi au incitat la fraudă combinată cu evaziune fiscală, certificare falsă indirectă si promovare ilegală, a declarat Klaus Ziehe, de la parchetul din oraşul Braunschweig din nordul Germaniei. În acest scandal, peste nouă milioane de vehicule ale mărcilor VW, Audi, Seat şi Skoda au fost vândute consumatorilor cu un dispozitiv care a contribuit la eludarea testelor de mediu ale motoarelor diesel.

Procuratura nu a publicat numele directorilor, care sunt acuzaţi că au adus maşini pe piaţă într-o condiţie care nu era aprobată oficial, ceea ce înseamnă că erau ilegale şi făceau publicitate înşelătoare, a spus Ziehe.

El a adăugat că rechizitoriul a ajuns acum la 1554 de pagini. Informaţiile au fost publicate anterior de agenţia de presăDeutsche Presse-Agentur (dpa).

Un purtător de cuvânt al Volkswagen a declarat că o anchetă penală împotriva companiei a fost abandonată în 2018, după ce compania a plătit o amendă, adăugând că VW nu este implicată în procesul împotriva suspecţilor individuali.

„În acest context, nu comentăm celelalte acuzaţii care au ieşit la iveală …”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Volkswagen a declarat luna trecută că va cere despăgubiri de la fostul său CEO Martin Winterkorn şi fostul şef al Audi Rupert Stadler, pentru scandalul emisiilor motoarelor diesel, care a fost descoperit în 2015.

Procesul lui Winterkorn şi al celorlalţi manageri a fost amânat până în septembrie din cauza pandemiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro