Procurorul Bogdan Pîrlog, acuzații grave după ce Înalta Curte l-a sancționat pentru opinii critice împotriva sistemului: „Statul român va plăti pentru ceea ce au făcut aceste personaje”
Șeful Parchetului Tribunalului Militar București, Bogdan Pîrlog, acuză că decizia prin care instanța supremă l-a sancționat este una abuzivă, „care nu are nimic de-a face cu Dreptul”. El consideră că miza deciziei o reprezintă scoaterea lui din concursul pentru ocuparea unui nou mandat, în condițiile în care după prima probă a obținut cel mai mare punctaj dintre cei patru candidați.
- Instanța supremă – condusă de judecătoarea Lia Savonea – a reacționat public lună după-amiază, precizând că sancțiunea aplicată procurorului reflectă „necesitatea ca libertatea de exprimare a magistratului să fie exercitată în consonanță cu responsabilitățile şi limitele impuse de rolul său în stat”.
- Pîrlog a fost sancționat după ce în 2020, într-un interviu pentru HotNews, a criticat numirea Georgianei Hosu la șefia DIICOT.
Șeful Parchetului Militar București, Bogdan Pîrlog, a declarat pentru HotNews că va da statul în judecată la CEDO după decizia de luni a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a decis sancționarea sa cu avertisment pentru „manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.
Bogdan Pîrlog spune că opiniile sale în spațiul public au fost exprimate în calitate de președinte al Asociației „Inițiativa pentru Justiție”, o organizație profesională care reunește aproximativ 100 de procurori din România.
„Este o decizie care nu are nimic de-a face cu Dreptul, care cadrează nivelului la care a ajuns ICCJ ca urmare a actualului management. România va fi condamnată la CEDO pentru asta. Este evident că statul român va plăti pentru ceea ce au făcut aceste personaje. Jurisprudența CEDO este foarte clară atât pe dreptul magistraților de a emite opinii în legătură cu situațiile care interesează sistemul judiciar, cât și prin imunitatea absolută asigurată liderilor asociațiilor profesionale”, a declarat Bogdan Pîrlog pentru HotNews.
Acuzații grave lansate de procurorul militar
Bogdan Pîrlog susține că miza deciziei privind sancționarea sa este eliminarea sa din concursul pentru un nou mandat la conducerea Parchetului Militar București, concurs aflat în desfășurare. Procurorul spune că după prima etapă a obținut cel mai mare punctaj dintre toți cei patru candidați din concurs.
„Este o isterie în legătură cu capturarea Parchetului Militar București, despre asta este vorba. Ei voiau să se facă totul foarte repede pentru a fi ajutat unul dintre contracandidații mei. Miza este aceasta. Să vedem dacă s-a obținut eliminarea pentru că este destul de ciudat textul de lege. Condiția de a nu fi sancționat este înainte de a candida. Odată ce s-a depășit momentul înscrierii candidaturii nu mai există o prevedere de reluare a discuției cu privire la o candidatură deja admisă. Este o mare problemă pentru ei. Probabil că dacă nu aș fi obținut cel mai bun punctaj la interviu, astăzi se respingea acțiunea”, a spus prim-procurorul Pârlog, al cărui actual mandat va expira la sfârșitul anului.
În măsura în care CSM nu va da o hotărâre care să îl împiedice să participe la concurs, Pîrlog anunță că va participa la proba scrisă programată pentru 15 noiembrie.
„Se dorește întoarcerea Parchetului Militar într-o epocă în care era o sinecură, toată lumea era fericită, nu supăra pe nimeni, funcția era o funcție de îmbogățire, nici de cum una cu dureri de cap cum a fost în cazul exercitării mandatului de către mine”, susține șeful Parchetului Tribunalului Militar București.
Bogdan Pîrlog spune că criza din justiție s-a acutizat, în contextul tensiunilor apărute pe fondul reformei pensiilor magistraților, iar cei care vor avea cel mai mult de suferit sunt justițiabilii.
Argumentele instanței supreme pentru sancționarea procurorului
După decizia din dosarul lui Bogdan Pîrlog, Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționat printr-un comunicat de presă, subliniind că sancțiunea disciplinară aplicată procurorului „reflectă tocmai necesitatea ca libertatea de exprimare a magistratului să fie exercitată în consonanță cu responsabilitățile şi limitele impuse de rolul său în stat”
„Soluția pronunțată astăzi de instanța supremă a avut în vedere, în esență, că modul în care magistratul a înţeles să îşi exprime opiniile personale a depăşit limitele libertăţii de exprimare compatibile cu statutul său, fiind de natură să rupă justul echilibru între dreptul său la exprimare şi interesul legitim al unui stat democratic de a garanta că funcţia judiciară se exercită cu respectarea exigențelor de imparțialitate, echilibru şi rezervă consacrate de art. 10 (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, se arată în comunicatul ICCJ.
Bogdan Pîrlog este unul dintre cei mai vocali procurori din România. Împotriva procurorului Pîrlog, Inspecția Judiciară a declanșat în ultimii ani 20 de acțiuni disciplinare.
