Sari direct la conținut

​Procurorul general al Rusiei investighează creșterea prețului ouălor

HotNews.ro
Ouă, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Ouă, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Procurorul general al Rusiei, Igor Krasnov, a cerut subordonaților săi să verifice producătorii și comercianții, după ce prețul ouălor a crescut cu 40% de la începutul anului, relatează The Moscow Times.

„Vor fi luate măsuri pentru toate încălcările identificate, pentru a proteja drepturile cetățenilor împotriva creșterilor nejustificate de prețuri”, a transmis Parchetul General al Federației Ruse.

Potrivit datelor agenției de statistică Rosstat, din ianuarie până la sfârșitul lunii noiembrie, prețul ouălor de găină din comerț a crescut în medie cu 36,63% față de anul precedent în întreaga țară.

Cu toate acestea, în unele regiuni, prețurile au crescut mult mai mult.

De exemplu, în Crimeea, costul unui cofraj de 10 ouă a ajuns la 200 de ruble (2.02 euro), iar în Nijni Novgorod se cer 300 de ruble (3.03 euro), în timp ce în urmă cu un an, în medie, acestea costau între 45 și 70 de ruble (0.45-0.70 euro). Ca urmare, produsul a început să fie vândut la bucată în Crimeea, Orenburg și Novosibirsk.

Serviciul Federal Antimonopol al Federatiei Ruse (FAS) a cerut ca lanțurile de magazine să limiteze marja de profit la toate tipurile de ouă de găină la 5% până în martie 2024.

De asemenea, autoritatea de reglementare a elaborat un proiect de lege care interzice producătorilor și furnizorilor de alimente din Rusia să crească prețurile cu mai mult de 30% în termen de 60 de zile, fără niciun motiv aparent.

După ce legea va fi adoptată, se așteaptă ca FAS să întocmească o listă de bunuri, inclusiv carne, lapte, ouă, pâine, ceai, pentru a monitoriza prețurile acestora.

Agenția de supraveghere consideră că speculanții cresc prețurile în mod artificial.

Motivul real al creșterii prețului la ouă este excesul cererii față de ofertă, a declarat o sursă din cadrul unuia dintre lanțurile de magazine. „În zilele dinaintea Anului Nou, cererea va crește și mai mult”, a avertizat el.

În plus față de ouă, prețul la carnea de pui a crescut puternic: un kilogram a ajuns să coste 210 ruble (2.12 euro), ceea ce înseamnă cu 48% mai scump decât în urmă cu un an, potrivit Uniunii Naționale a Crescătorilor de Păsări din Rusia.

În acest sens, președintele rus Vladimir Putin a cerut guvernului să crească producția și vânzările de carne de pui pe piața internă.

„Având în vedere că astăzi prețul altor tipuri de produse crește, ouăle și carnea de pui devin, de fapt, una dintre puținele surse de proteine animale la care populația are acces în mod regulat. Cererea pentru acestea este în creștere, și dacă cererea crește, cresc și prețurile”, a explicat Galina Bobileva, directorul general al Uniunii Avicole din Rusia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro