Procurorul-șef al Spaniei a demisionat după ce a fost găsit vinovat în dosarul fără precedent care a zguduit clasa politică spaniolă
Procurorul-șef al Spaniei a declarat luni că își dă demisia, după ce Curtea Supremă a țării l-a găsit săptămâna trecută vinovat de divulgarea de informații confidențiale într-un caz care îl implica pe partenerul unei importante figuri din opoziție, relatează Reuters.
Cazul fără precedent reprezintă o lovitură pentru guvernul de coaliție de stânga al prim-ministrului Pedro Sánchez, care l-a numit pe Álvaro García Ortiz în funcție 2022 și l-a apărat în mod repetat de acuzațiile la adresa sa.
Într-o scrisoare obținută de Reuters, García Ortiz a spus că decizia de a se retrage, înainte de aplicarea sentinței care îl suspendă din funcție timp de doi ani, provine din „respectul profund” față de hotărârile judiciare.
„Deși decizia mea derivă direct din hotărâre, sunt convins că am servit cu fidelitate instituția căreia sunt onorat să îi aparțin, cu o vocație neechivocă pentru serviciul public, un simț al datoriei și o loialitate instituțională”, se arată în scrisoarea adresată ministrului justiției, Félix Bolaños.
Plecarea lui era larg anticipată, chiar dacă instanța supremă nu a prezentat încă motivarea verdictului, iar García Ortiz ar putea totuși să facă apel la Curtea Constituțională a Spaniei și, în ultimă instanță, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
„Respectăm decizia instanței, dar nu suntem de acord cu ea”, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului, Pilar Alegría, pentru postul public TVE, după demisia lui García Ortiz. Ea a adăugat că lipsa unanimității și notificarea verdictului fără o motivare completă creează un precedent îngrijorător și a generat „stupefacție” în rândul publicului.
Cazul care a dus la demisia procurorului-șef al Spaniei
Álvaro García Ortiz, cel mai înalt magistrat al parchetului spaniol, a fost acuzat că a transmis presei un email confidențial legat de o anchetă care îl viza pe soțul președintei regiunii Madrid, Isabel Díaz Ayuso, vedeta în ascensiune a Partidului Popular (PP, opoziția de dreapta).
Cazul datează de la începutul anului 2024, când justiția îl ancheta pe Alberto González Amador, un om de afaceri și soțul lui Díaz Ayuso.
Anchetatorii îl suspectau că a fraudat administrația fiscală cu o sumă de 350.000 de euro între 2020 și 2021, în timpul pandemiei de Covid-19, în calitate de director al companiei sale care presta servicii în domeniul sănătății.
În martie 2024, mai multe instituții media au publicat conținutul unui email trimis în luna precedentă procuraturii de către avocatul lui González Amador, care îi propunea un acord de recunoaștere a vinovăției prin care clientul său era dispus să recunoască două infracțiuni de fraudă fiscală pentru a scăpa, în schimb, de o pedeapsă cu închisoarea.
Dezvăluirea acestei oferte putea să ridice întrebări cu privire la nevinovăția lui González Amador, care a sesizat imediat justiția, convins că procurorul general a orchestrat această scurgere de informații către mass-media pentru a-i face rău lui Díaz Ayuso.
Acuzații de politizare a justiției în Spania
La rândul său, președinta regiunii Madrid și partidul său au acuzat anturajul premierului că ar fi la originea acestei lovituri sub centură și că l-ar fi folosit pe García Ortiz în acest scop.
După opt luni de anchetă, García Ortiz a fost pus sub acuzare în ianuarie, un fapt fără precedent în istoria judiciară a Spaniei.
În apărarea sa scrisă, el s-a declarat victimă a unei campanii orchestrate de guvernul regional din Madrid pentru a distrage atenția de la presupusa fraudă fiscală a lui González Amador și pentru a proteja imaginea lui Díaz Ayuso.
Inclusiv premierul Pedro Sánchez, care a susținut că dosarul face partre dintr-o campanie de destabilizare a guvernului său orchestrată de PP și de extrema dreaptă, a fost audiat de o comisie senatorială de anchetă în acest dosar.