Sari direct la conținut

Profesorii care fac ore remediale vor primi 200 de lei pe lună per elev

HotNews.ro
Sorin Cimpeanu, Foto: Agerpres
Sorin Cimpeanu, Foto: Agerpres

Cadrele didactice care vor face ore remediale ar urma să primească 200 de lei pe lună per elev, a precizat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Libertatea, deși duminică acesta spunea că această sumă ar putea ajunge la 500 de lei pe lună per elev.

Potrivit ministrului, există două surse de finanțare pentru plata orelor de recuperare, întrucât una dintre acestea acoperă doar elevii până la 16 ani.

„Există la nivel de proiect, am identificat din POCU o sumă de 30 milioane de Euro, care a făcut deja obiectul unei ordonanțe de urgență nr. 171 prin care am putea să acordăm elevilor – este vorba despre cei sub 16 ani pentru că doar ei sunt eligibil – o sumă de 200 de lei pe lună și luând în calcul un interval de două luni și jumătate de la deschiderea școlilor în format fizic – februarie, martie, până la jumătatea lunii aprilie – asta ar însemna 500 de lei per elev. Asta ar însemna 100 de Euro per elev pentru acțiuni remediale” a declarat ministrul, într-o emisiune la Libertatea.

„Într-o școală care ar avea 500 de elevi care necesită acțiuni remediale, vor fi 500 de elevi, ori 100 de Euro, ar înseamnă 50.000 de Euro care vor fi alocați pentru plata salariilor profesorilor care se vor implica în compensarea pierderilor suferite de către elevi. Această compensare e un lucru important, partea materială.

Avem un alt proiect împreună cu Banca Mondială din care peste 40 milioane de Euro sunt destinați acțiunilor remediale ca măsură de reducere a abandonului școlar. Doar că proiectul acesta este destinat elevilor de liceu. Deci împreună ar putea să asigure finanțarea și vor putea să asigure finanțarea cadrelor didactice implicate în procesul de recuperare a pierderilor”, a detaliat Cîmpeanu.

Duminică, la Digi24, Cîmpeanu a declarat că pentru recuperarea orelor pierdute va fi alocat un buget de cel puţin 200 de lei lunar, iar suma poate ajunge până la 500 de lei lunar.

„Ordonanţa de Urgenţă 178 are prevăzut un cuantum de 200 de lei pe lună per elev, și e vorba de 500 de lei pe lună, dacă o şcoală are 1000 de elevi care sunt în situaţia în care au nevoie de acţiuni remediale – şi este un exemplu deloc departe de realitate – vor fi 500.000 de lei (…), pe care Ordonanţa spune că îi poţi duce către plata utilităţilor şi către plata salariilor pentru acţiuni remediale. Eu, ca ministru, insist la construcţia bugetului să crească costul standard per elev destinat cheltuielilor materiale, unde intră utilităţile şi să degrevăm aceste sume de cheltuielile materiale, să meargă totul către plata profesorilor către acţiuni remediale”, a explicat ministrul, citat de News.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro