Sari direct la conținut

Profesorii care nu sunt vaccinați vor preda online – ipoteză lansată de ministrul Educației: „Există presiune din partea părinților”

HotNews.ro
scoala online, Foto: pxfuel.com
scoala online, Foto: pxfuel.com

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit marți despre ipoteza în care, la presiunea tot mai mare din partea părinților, profesorii care nu sunt vaccinați împotriva Covid-19 să predea exclusiv online, chiar dacă școala se desfășoară cu prezență fizică.

„Vă împărtășesc o experiență din ceea ce primesc eu ca ministru și ministerul. E o presiune din ce în ce mai mare din partea părinților de a solicita reluarea școlii cu prezență fizică doar cu cadrele didactice vaccinate. Deci sunt din ce în ce mai mulți acei părinți, care… Sigur, există probleme de confidențialitate a actului medical, există foarte multe aspecte care trebuie luate în discuție. Dar, vă spun, că este această presiune. Care s-ar putea să ne ducă la un moment dat… Cu tot dragul, colegii cadre didactice care nu sunt vaccinate vor preda online, chiar dacă în școala respectivă vor fi activități cu prezență fizică”, a spus Cîmpeanu marți, la Ploiești, în cadrul conferinței „Vaccinare și testare pentru învățare”.

„Este o ipoteză, e bine să ne gândim la toate ipotezele. Depinde cât de mare va fi presiunea în acest sens. Justificată, dintr-o perspectivă. Sigur, perspectivele sunt multiple”, a completat Cîmpeanu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro