Profesorii ies în marș de protest pe 8 septembrie, în prima zi de școală. Mesaj către elevi și părinți: „Vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut”
Cele mai importante trei sindicate din învățământ au anunțat luni, într-un comunicat comun, că vor boicota prima zi de școală și, în loc să meargă la catedre pe 8 septembrie, vor picheta sediul Guvernului, în semn de protest față de măsurile de austeritate luate de Guvern în domeniul educației.
„Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeași însemnatate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de noi, de voi, de școala românească”, este mesajul transmis elevilor și părinților de către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.
Sindicaliștii transmit că protestul lor urmărește să arate că angajații din învățământ „resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației”.
Aceștia precizează că nu ies în stradă pentru salarii mai mari, ci „pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru dreptate”.
Mai departe, sindicaliștii enumeră măsurile împotriva cărora au decis să protesteze:
- „Creșterea numărului de elevi la clasă: Imaginați-vă o clasă cu și mai mulți copii. Cu cât sunteți mai mulți într-o sală de clasă, cu atât e mai greu pentru un profesor să acorde atenție fiecăruia, să vă răspundă la întrebări și să se asigure că ați înțeles materia. Această măsură scade calitatea învățământului.
- Reducerea drastică a numărului beneficiarilor de burse de merit, coroborată cu eliminarea burselor de excelență olimpică și a burselor de reziliență: Guvernul consideră că elevii și studenții merituoși nu trebuie recompensați. Această măsură demonstrează cinismul actualei clase politice și cât de puțin înțeleg importanța voastră, a celor de care românii ar trebui să fie mândri și pe care să îi încurajeze și să îi susțină.
- Mai multe ore la catedră, pentru același salariu: Noi, profesorii, suntem ca niște maratoniști – predăm, pregătim lecții, corectăm lucrări, facem consiliere, completăm sute de documente și dosare etc. Mărirea numărului de ore de predare înseamnă că vom fi mai obosiți, mai puțin disponibili și mai epuizați.
- Reducerea posturilor și a finanțării: Când un guvern taie din bugetul învățământului, taie din șansele voastre la o educație de calitate. Mai puține posturi înseamnă mai puțini profesori, iar lipsa de finanțare înseamnă școli nerenovate, lipsă de materiale didactice și de resurse”.
„Festivități golite de conținut”
Mesajul se încheie cu un îndemn ferm către elevi și părinți să nu participe anul acesta la „festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru”.
Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, declarase încă de săptămâna trecută, la finalul unei ședințe a Consiliului Economic Social, că vor urma proteste masive la începutul școlii.
Acesta a povestit că i-a spus premierului că „deschiderea anului şcolar se va face, în premieră în România, în ultimii 35 de ani, în faţa Palatului Victoria, a Palatului Cotroceni şi a prefecturilor. Va fi o deschidere a anului şcolar altfel decât s-a făcut până acum”.
Întrebat câţi oameni estimează că vor participa la protestul din prima zi de şcoală, Hăncescu a spus: „Aşteptăm să fie un număr foarte mare, sperăm să ajungă la aproape 30.000 de oameni, din Bucureşti şi din întreaga ţară”.
