Sari direct la conținut

PROFIL Cine este Adrian Duicu, baronul PSD de Mehedinti la care au descins procurorii DNA

HotNews.ro
Adrian Duicu, Foto: Agerpres
Adrian Duicu, Foto: Agerpres

Ioan Adrian Duicu (43 de ani) a confirmat astazi ca procurorii Directiei Nationale Anticoruptie efectueaza perchezitii la domiciul sau, intr-un dosar privind fapte de coruptie care ar fi fost savarsite de functionari cu functii de conducere in plan local, in perioada 2012-2013 si in luna ianuarie 2014. Presedinte al Consiliului Judetean Mehedinti, Adrian Duicu este liderul filialei din Mehedinti a PSD, este secretar executiv al social-democratilor, iar la finalul anului trecut a fost ales presedinte al biroului Ligii alesilor locali ai PSD. Declarat incompatibil de Agentia Nationala de Integritate, Adrian Duicu a fost demis de 3 ori din functia de consilier judetean, pentru ca in 2012 sa fie repus in functie. Presa a relatat ca mama lui Duicu ar fi depus plangere la politie ca fiul sau o bate, insa ca politia ar fi musamalizat cazul.

  • Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a anuntat astazi dimineata, 2 aprilie, ca procurorii efectueaza cercetari intr-o cauza penala care vizeaza suspiciunea savarsirii, in perioada 2012-2013 si in luna ianuarie 2014, a unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie, de catre functionari publici cu functii de conducere in plan local.
  • Presa a relatat ulterior ca perchezitiile DNA au loc si la Consiliul Judetean (CJ) Mehedinti, la primaria Drobeta Turnu Severin, la Hotelul Palace din oras (care ar fi administrat de familia lui Adrian Duicu) si la locuinta sefului Politiei Judetene Mehedinti, Stefan Ponea (Sursa).
  • In cursul dupa-amiezii, Adrian Duicu, presedintele CJ Mehedinti, a confirmat pentru Mediafax ca au loc perchezitii la locuinta sa. „Sunt acasa, sunt in perchezitii, o sa plecam apoi la Consiliul Judetean”, a declarat pentru corespondentul Mediafax presedintele CJ Adrian Duicu.

Ioan Adrian Duicu este presedintele filialei PSD Mehedinti, presedintele Consiliului Judetean Mehedinti din iunie 2012, presedinte al biroului Ligii alesilor locali ai PSD din noiembrie 2014 si secretar executiv al social-democratilor, potrivit declaratiei sale de avere. Duicu s-a nascut in 1970 si a absolvit Facultatea de Inginerie Bucuresti, potrivit site-ului CJ Mehedinti.

In urma cu doua zile, presa anunta ca finul lui Adrian Duicu a ajuns subprefect. „Felix Manta, finul lui Adrian Duicu, este noul subprefect de Mehedinti. El este urcat pe aceasta treapta mai mare din functia de sef al Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor Mehedinti”, noteaza Saptamana.net.

Potrivit Realitatea, Duicu a fost numit in 2001 director al sucursalei Mehedinti a companiei de stat Petrom, dupa ce presa a relatat ca anterior acestei numiri Adrian Duicu si familia sa ar fi facut afaceri private cu combustibili si ca acesta nu ar fi fost strain de „contrabanda cu benzina si motorina inspre fosta Iugoslavie, in timpul razboiului„.

In aceeasi perioada, Duicu intra in PSD si deruleaza, in paralel cu activitatea de conducere de la Petrom, „afaceri private cu combustibili prin interpusi”, potrivit sursei citate. Odata cu preluarea conducerii partidului de catre Victor Ponta, Adrian Duicu devine presedinte al organizatiei judetene, scrie Realitatea.

VIDEO O conferinta de presa a lui Victor Ponta in Mehedinti, blocata de o membra a PSD: Nu se mai poate sa stea Duicu la Mehedinti!

In noiembrie 2011, o membra a PSD Mehedinti a blocat o conferinta de presa sustinuta de Victor Ponta, sustinand ca “nu se mai poate sa stea Duicu la Mehedinti, nu se mai poate”. Codruta Rogoveanu a incercat sa urce pe scena pentru a le vorbi simpatizantilor USL, insa nu i s-a permis sa se adreseze multimii din sala de la microfon. Ea sustine ca ar fi vrut sa atraga atentia ca USL se prabuseste in sondaje in Mehedinti, acuzandu-l de acest lucru pe presedintele PSD Mehedinti, Adrian Duicu, prezent si el la intalnire.

„De ce nu s-a dat voie sa se vorbeasca? De ce numai Adrian Duicu la Mehedinti? De ce nu ne ascultati? Eu va ascult! Vreau la microfon, toata lumea a vorbit, vreau si eu, sunt tot mehedinteanca. USL-ul la Mehedinti este pe marginea prapastiei”, i-a spus Rogoveanu lui Victor Ponta, care i-a raspuns ca o asculta, dar nu in prezenta multimii. Detalii aici

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a anuntat in mai 2012 ca Ioan Adrian Duicu s-a aflat in conflict de interese in materie administrativa. Mai exact, ANI sustine ca Duicu – din functia de consilier judetean la CJ Mehedinti – a participat la deliberarea si adoptarea unor hotarari ale Consiliului Judetean Mehedinti prin care s-a aprobat inchirierea unui teren din incinta Spitalului Judetean de Urgenta Drobeta Turnu Severin catre S.C. ROMRAD-R.M.N. S.R.L. (hotarare din in 2008), si prin care s-a aprobat vanzarea a doua corpuri de proprietate din Municipiul Drobeta Turnu Severin catre aceeasi S.C. ROMRAD-R.M.N. S.R.L (hotarare din 2009), societate in care Ioan Adrian Duicu este asociat. Detalii aici

Adrian Duicu – gasit incompatibil de ANI si demis de 3 ori de fostul prefect, repus in functie

In mai 2012, Mediafax scria ca Adrian Duicu – demis de catre fostul prefect din functia de consilier judetean, dupa ce ANI l-a gasit incompatibil – a fost repus in functie de catre prefectul judetului, Nicolae Draghia. Fostul prefect Ion Mitu a decis pe 9 mai 2012 prin ordin incetarea mandatului de consilier judetean al liderului PSD Adrian Duicu. In aceeasi luna, prefectul nou pus in functie, Nicolae Draghia, revoca ordinul de demitere a lui Adrian Duicu.

Pe 9 mai 2012, Adrian Duicu – pe atunci consilier judetean care isi anuntase candidatura la presedintia Consiliului Judetean Mehedinti din partea USL – a fost declarat incompatibil de ANI pentru ca a participat la adoptarea in CJ a unor hotarari privind inchirierea unui teren si vanzarea a doua imobile catre o firma in care este asociat. Ioan Adrian Duicu a fost consilier judetean in CJ Mehedinti din 2008 pana in 2012.

Tot in 9 mai 2012, prefectul de atunci al judetului Mehedinti, Ion Mitu, a decis incetarea mandatului de consilier judetean al liderului PSD Adrian Duicu, spunand ca acesta este „recidivist” si ca este a treia oara cand il demite pentru ca firma sa are afaceri cu statul, relateaza Mediafax. „Este recidivist. Este a treia oara cand il dau afara din aceasta functie, din functia de vicepresedinte de CJ, l-am mai dat afara apoi din functia de consilier judetean si acum tot din functia de consilier judetean pentru afaceri cu statul. Din pacate, dansul nu a inteles ca legea nu se poate incalca”, afirma fostul prefect.

Adrian Duicu declara la acea vreme pentru Mediafax ca decizia ANI nu are nicio valoare.

In anul 2009, prefectul de Mehedinti a semnat un ordin de incetare a mandatului lui Adrian Duicu din functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Mehedinti, dupa ce s-a constatat ca acesta a votat in sedinta vanzarea a doua corpuri de proprietate din municipiul Drobeta Turnu Severin catre S.C. ROMRAD-R.M.N. S.R.L, societate in care Duicu detine calitatea de asociat. Ulterior, Adrian Duicu a obtinut o hotarare judecatoreasca si a revenit in functia de consilier judetean, pentru ca in anul 2010 prefectul de Mehedinti sa semneze un nou ordin de incetare a mandatului lui Duicu, potrivit Mediafax.

In 2010, ROMINVEST OIL, firma detinuta de Adrian Duicu, a vandut carburant pentru masinile Consiliului Judetean Mehedinti, contractul incheiat intre cele doua parti facand obiectul celui de-al doilea ordin semnat de prefect pentru incetarea mandatului de consilier judetean a lui Duicu. Adrian Duicu a atacat in instanta si acest ordin si a revenit in functia de consilier cateva luni mai tarziu, potrivit sursei citate.

Mama lui Duicu acuza in doua plangeri depuse la politie ca fiul sau a batut-o

Ana Duicu, mama presedintelui Consiliului Judetean Mehedinti, a depus la politie doua plangeri, in 2004 si 2007, in care spunea ca fiul sau o bate si o ameninta cu moartea, relateaza Radiogalaxy.ro, care citeaza Evenimentul zilei. Potrivit publicatiei, femeia ar fi declarat ca politistii „mi-au raspuns verbal ca nu pot sa ia nicio masura, pe motiv ca se va supara fiul meu pe dansii”.

Si Puterea scrie ca Adrian Duicu si-ar lovi mama si ca aceasta a depus plangere la politie, insa ca politistii ar fi musamalizat plangerile depuse de femeie.

La inceputul lunii februarie a acestui an, Consiliul Judetean Mehedinti a alocat 7 miliarde lei vechi pentru Catedrala din Drobeta Turnu Severin si pentru reabilitarea altor 22 de biserici din judet, scria publicatia Editie.ro. „Fiecare parinte din comuna respectiva a venit si a spus: am nevoie de suma asta de bani – si am facut in asa fel incat 22 de biserici din judetul Mehedinti sa beneficieze de sumele de bani necesare fie pentru continuarea, fie pentru finalizarea lucrarilor in lacasele de cult de acolo, din comune”, declara presedintele CJ Mehedinti Adrian Duicu.

Adrian Duicu despre fostul presedinte de CJ: Este un idiot si un dobitoc

Acuzat de fostul presedinte al Consiliului Judetean Mehedinti, senatorul PDL Marius Balu, de ilegalitati in procedura de achizitie a aparaturii pentru o noua maternitate in Drobeta Turnu Severin, Adrian Duicu a declarat ca Balu este „idiot” si „dobitoc”, relateaza Informatia de Severin. „Deci domnul Balu, din punctul meu de vedere, este un idiot si un dobitoc”, a afirmat Duicu in cadrul unei conferinte de presa.

In replica, Marius Balu a afirmat: „este foarte clar ca Duicu este un tip complexat, frustrat si disperat ca dupa aproape doi ani de zile, judetul Mehedinti este pe buza prapastiei. Obiectivul meu politic este binele mehedintenilor si nu reeducarea unui personaj ca Adrian Duicu. Unde nu exista cei sapte ani de acasa nu am ce sa comentez”.

In ianuarie 2014, Puterea scria ca Adrian Duicu l-ar fi corupt pe procurorul DIICOT de la Biroul Mehedinti, Constantin Sopalca, sa aresteze un jurnalist incomod.

Pe 8 noiembrie 2013, Adrian Duicu a fost ales presedinte al biroului Ligii alesilor locali ai PSD, potrivit Romania TV.

Ziarul Curentul scria in noiembrie 2012 ca un dosar al procurorilor din Mehedinti legat de constituirea unui grup infractional organizat care avea ca scop emiterea si inregistrarea in evidenta contabila de facturi fiscale fictive l-ar fi avut in vizor pe presedintele CJ Mehedinti, Adrian Duicu.

Aceeasi publicatie relata, citand ziare.com, ca „Duicu si finul sau au facut afaceri colosale pe spinarea Petrom. Potrivit unor facturi din anul 2002, Petrom SA, Sucursala Mehedinti, condusa la vremea aceea de Adrian Duicu, vindea benzina si motorina firmei ILUZIA COM SRL din Strehaia, firma finului Mihai Ion, care la randul ei, vindea carburantul firmei ADALAR SRL, firma patronata de mama lui Adrian Duicu, Ana Duicu, supranumita si MICA. De ce era nevoie ca ‘mica’ lui Adrian Duicu sa cumpere benzina de la o firma fantoma, cand o putea lua chiar de la Petrom-ul devenit mosia fiului ei iubit? Explicatia e simpla: tranzactiile de carburanti produceau ceea ce benzinarii cu experienta in furaciuni numesc ‘zeama’ sau profitul. (…) In principiu, cat a fost director la Sucursala PETROM Mehedinti, Adrian Duicu a muls aceasta respectabila firma romaneasca de zeci de miliarde de lei”.

Potrivit declaratiei de avere depusa in iunie 2013, Ioan Adrian Duicu detine in concesiune, din 2006, un teren intravilan de 1.300 de metri patrati in municipiul Orsova, o casa de locuit de 200 de metri patrati cumparata in acelasi an in Orsova si un autoturism Peugeot Boxer din 2008.

Presedintele CJ Mehedinti are doua credite bancare pe 10 ani contractate in 2006 in valoare totala de 74.500 de lei.

La capitolul venituri, acesta a incasat o indemnizatie de consilier judetean la CJ Mehedinti de 3.054 lei anual, o indemnizatie de presedinte al CJ Mehedinti de 26.098 lei. Sotia acestuia a incasat un venit anual de 10.536 lei din functia de administrator al S.C. Invest Petroleum Impex SRL.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro