Prognoza meteo pentru doua saptamani: Vreme in racire, cu temperaturi de pana la 25 de grade Celsius in intreaga tara
Meteorologii prognozeaza, pentru urmatoarele doua saptamani, o racire a vremii in majoritatea zonelor tarii, iar maximele termice nu vor mai depasi 25 de grade Celsius, incepand din 29 august pana pe 8 septembrie, transmite Agerpres. Potrivit estimarilor Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), valabile pentru intervalul 26 august – 8 septembrie 2013, in primele trei zile ale perioadei analizate, mercurul din termometre se va apropia de 32 de grade Celsius in zona Munteniei, dupa care se va produce o racire semnificativa a regimului termic, asociata cu averse de ploaie mai ales dupa data de 28 august.
Banat
In primele zile ale intervalului, regimul termic diurn va marca o scadere treptata, de la 28 de grade in prima zi pana la 23 de grade, in medie, pe 29 august. Ulterior, pana la sfarsitul perioadei de prognoza, temperaturile maxime se vor mentine relativ constante, la valori medii de 22-24 de grade Celsius. Temperaturile minime vor fi de 16-17 grade pana pe 29 august, dupa care vor marca o scadere, spre 11-12 grade, in medie, valori la care se vor mentine intre 1 si 8 septembrie.
Aversele, insotite de descarcari electrice, se vor semnala pe arii extinse intre 26 si 30 august si, din nou, pe 2 si 3 septembrie. Cantitati de apa mai importante se vor cumula in jurul datei de 28 august. In rest, doar izolat vor fi ploi slabe de scurta durata.
Crisana
Maximele termice vor marca o scadere de la valori medii de 25-26 de grade in primele zile, pana la 21-22 de grade intre 29 si 31 august. Pe 1 septembrie vremea se va incalzi usor, iar apoi, pana la sfarsitul perioadei de prognoza, regimul termic diurn se va mentine relativ constant la valori medii de 22-24 de grade. Temperaturile minime vor fi de aproximativ 15 grade in intervalul 26 – 29 august, apoi vor scadea treptat, pana la valori de 10-11 grade, in medie, pe 3-4 septembrie, dupa care se vor mentine constante pana la sfarsitul intervalului de prognoza.
Ploile, mai ales averse, insotite si de descarcari electrice, se vor semnala pe arii extinse intre 26 si 30 august si, din nou, pe 2 si 3 septembrie, dar pe arii mai extinse si mai importante cantitativ vor fi pe 28 si 29 august. In rest, doar pe arii restranse va ploua slab.
Transilvania
In primele doua zile, regimul termic mediu diurn va fi caracterizat prin valori de aproximativ 26 de grade Celsius, dupa care mediile temperaturilor maxime vor avea o tendinta de scadere treptata, pana la 20 de grade pe 30 si 31 august. Intre 1 si 8 septembrie valorile diurne vor fi de 20-22 de grade, caracterizand un regim termic usor racoros pentru prima decada a lunii septembrie. Minimele termice vor scadea de la valori medii de 14 grade inregistrate intre 26 si 29 august, pana la aproximativ 8 grade Celsius in intervalul 4-8 septembrie.
Ploile vor fi prezente zilnic pe tot parcursul perioadei de prognoza, dar probabilitatea pentru averse mai importante cantitativ si pe arii extinse va fi semnificativa intre 26 si 30 august si, din nou, pe 2 si 3 septembrie.
Maramures
In primele trei zile, maximele diurne se vor situa in jurul unei valori medii de 25 de grade, dar pe 29 august se va produce o racire, iar valorile termice vor scadea si vor ajunge la medii de 20-22 de grade Celsius, dupa care se vor mentine constante pana la sfarsitul intervalului de prognoza. Temperaturile minime vor fi de aproximativ 14 grade pana pe 30 august, apoi vor marca o scadere treptata, spre valori medii de 10 grade Celsius, dupa data de 3 august.
Vor fi averse pe tot parcursul intervalului, dar pe arii mai extinse si mai importante cantitativ vor fi in zilele de 26, 28 si 29 august.
Moldova
Maximele termice se vor mentine la valori medii de 22-24 de grade pe tot parcursul celor doua saptamani, cu cele mai mari valori in primele trei zile si, din nou, pe 1 si 2 septembrie. Valorile termice nocturne se vor mentine relativ stationare in jurul unei medii de 15 grade Celsius pana pe 29 august, apoi vor marca o scadere, spre 11 grade in intervalul 4-8 septembrie.
Averse si descarcari electrice se vor semnala pe arii extinse intre 26 si 30 august si, din nou, pe 2 si 3 august. In rest, probabilitatea pentru precipitatii va fi redusa.
Dobrogea
Temperaturile maxime vor fi in scadere treptata, de la valori medii de 29 de grade Celsius, in prima zi, spre 24-25 de grade in intervalul 31 august – 8 septembrie, cu o usoara tendinta de crestere, cu 1-2 grade, pe 2 septembrie. Temperaturile minime vor scadea de la valori medii de 19 grade, in intervalul 26-29 august, pana la aproximativ 15 grade intre 4 si 8 septembrie.
Probabilitatea de ploaie va creste intre 27 si 30 august, cand sunt de asteptat si intervale cu averse mai importante cantitativ si pe arii mai extinse.
Muntenia
In primele doua zile, media temperaturilor maxime va fi de aproximativ 32 de grade Celsius, caracterizand o vreme calduroasa, dar apoi valorile termice vor scadea, pana la 25 de grade, valoare in jurul careia se vor mentine intre 31 august si 8 septembrie. Minimele nocturne vor fi de 17-18 grade, in medie, pana pe 29 august, apoi vor scadea treptat, situandu-se la valori de 12-13 grade in intervalul 1-8 septembrie.
Probabilitatea pentru averse pe arii mai extinse va creste pe 28 si 29 august, cand izolat se vor cumula cantitati de apa mai importante si, din nou, pe 3 septembrie. In rest, doar izolat vor fi ploi slabe, de scurta durata.
Oltenia
Pana miercuri, inclusiv, vremea va fi calduroasa, cu maxime diurne, in medie, de 31 de grade, dar apoi se va produce o racire cu 5-6 grade. Prin urmare, dupa data de 29 august si pana la sfarsitul intervalului, mediile temperaturilor maxime se vor situa in jurul valorii de 24 de grade. Temperaturile minime vor fi de aproximativ 17 grade in primele nopti, pentru ca, pana la sfarsitul lunii august, sa scada, in medie, cu doua grade Celsius.
Ploi pe arii mai extinse se vor semnala intre 27 si 29 august si, din nou, pe 3 august, dar mai importante cantitativ si pe arii ceva mai extinse vor fi pe 28 august. Altfel, doar izolat si trecator va ploua slab.
La munte
Temperaturile diurne se vor situa, pana pe 28 august a.c., in jurul unei medii de 18 grade Celsius, apoi vor scadea spre 13-14 grade Celsius pe 31 august, valoare la care se vor mentine pana la sfarsitul intervalului de prognoza. Temperaturile minime se vor situa in jurul unei valori medii de 10 grade in primele patru zile, apoi vor scadea spre 5-6 grade, dupa care se vor mentine la aceste valori in tot intervalul 31 august – 8 septembrie.
Averse, insotite de descarcari electrice, se vor semnala zilnic in decursul celor doua saptamani de prognoza, dar mai extinse ca arie si mai abundente vor fi pe 26, 28 si 29 august.
Prognoza ANM, valabila pentru perioada 26 august – 8 septembrie 2013, are la baza datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) din Reading, Anglia.