Sari direct la conținut

Prognoza meteo: Săptămână frumoasă și caldă în sudul și estul țării / Până la cât vor urca temperaturile

HotNews.ro
Peisaj de toamna, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Peisaj de toamna, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Vremea în această săptămână va fi frumoasă şi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, cu temperaturi de până la 27 de grade în sudul şi estul ţării, prognozează meteorologii. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), este posibil să plouă slab, mai ales la munte, spre sfârşitul perioadei 28 octombrie – 4 noiembrie, transmite News.ro.

Potrivit ANM, luni şi mai ales marţi, în sudul şi estul teritoriului se vor înregistra temperaturi de până la 27 de grade, iar cele minime vor fi între 2 şi 12 grade. Astfel, va fi foarte cald în această perioadă în toată ţara, inclusiv în Capitală, unde temperatura maximă va urca până la 23 de grade.

Va fi senin în cea mai mare parte a ţării, cu vânt slab şi moderat, cu uşoare intensificări în nordul Moldovei, sudul Banatului şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 27 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade. Dimineaţa şi mai ales noaptea va fi ceaţă, în zona joasă, local în jumătatea de nord a ţării şi izolat în rest.

De miercuri, temperaturile mai scad uşor, însă se păstrează mai ridicate decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare şi izolat vor fi ploi slabe sau burniţă, cu o probabilitate mai mare în zonele montane şi submontane.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 14 şi 23 de grade, iar cele minime între 3 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă. Şi la Bucureşti valorile maxime vor scădea uşor de la mijlocul săptămânii, însă maximele vor atinge 20 de grade, iar minimele vor fi între 7 şi 9 grade. 

Începând de joi, deşi temperaturile nu vor oscila semnificativ, în regiunile intracarpatice va ploa slab, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele munţilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 21 de grade, iar cele minime între 2 şi 11 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse se va forma ceaţă. Şi la Bucureşti vremea va rămâne frumoasă şi caldă, cu maxime de 20 de grade şi minime de 7 grade.

Şi în primele patru zile ale lunii noiembrie vremea se va menţine relativ frumoasă şi mai caldă decât cea normală pentru începutul ultimei luni de toamnă. Temperaturile vor fi mai ridicate decât de obicei mai ales în primele două zile din noiembrie. La munte, probabilitatea de ploaie este mai mare în această perioadă.

Şi la Bucureşti începutul de noiembrie va frumos şi cald, cu probabilitate de ploaie redusă şi cu temperaturi în scădere uşoară în zilele de 3 şi 4 noiembrie.

INTERVIURILE HotNews.ro