Program magazine Lidl de Paște 2026. O precizare importantă în privința programului magazinelor Lidl
Unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România, Lidl, a anunțat programul magazinelor sale din perioada Paștelui ortodox, dar și a celui catolic.
Și în acest an, de Paște, magazinele Lidl vor fi închise 2 zile.
Program magazine Lidl de Paștele Catolic și Protestant
De Paștele Catolic și Protestant, 9 magazine Lidl, din localitățile Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Sovata, Sfântu Gheorghe, Covasna și Târgu Secuiesc
beneficiază de un program personalizat în perioada 04 – 05 aprilie pentru a celebra Paștele Catolic, iar programul acestora va fi următorul:
- De luni, 30 martie, până vineri, 3 aprilie 2026, magazinele Lidl vor fi deschise între orele 07:00 – 22:00;
- Sâmbătă, 4 aprilie 2026, programul va fi în intervalul 07:00 – 18:00;
- Duminică, 5 aprilie, cele 9 magazine Lidl vor fi închise.
- De luni, 6 aprilie, până vineri, 10 aprilie, magazinele Lidl vor fi deschise între orele 07:00 22:00;
- Sâmbătă, 11 aprilie 2026, programul va fi în intervalul 07:00 – 18:00;
- Duminică, 12 aprilie cele 9 magazine Lidl vor fi închise.
- Începând de luni, 13 aprilie 2026, cele 9 magazine vor reveni la programul normal de funcționare.
Programul magazinelor Lidl de Paște 2026
În ceea ce privește Paștele Ortodox, care are loc pe 12 aprilie, magazinele Lidl din România vor fi închise 2 zile de Paște, pe 12 și 13 aprilie 2026. Programul obișnuit al magazinelor Lidl va fi reluat marți, 14 aprilie.
În perioada sărbătorilor pascale, programul magazinelor Lidl din toată țara va fi următorul:
- De luni, 6 aprilie, până vineri, 10 aprilie 2026, magazinele Lidl vor fi deschise între orele 07:00 – 22:00;
- Sâmbătă, 11 aprilie 2026, programul va fi în intervalul 07:00 – 18:00;
- Duminică, 12 aprilie și luni, 13 aprilie 2026: toate* magazinele Lidl din țară vor fi închise.
- Începând cu ziua de marți, 14 aprilie 2026, toate magazinele Lidl vor reveni la programul normal de funcționare.