Sari direct la conținut

Programat pentru o săptămână, votul online la alegerile din USR-PLUS a fost suspendat după nici cinci ore. Motivul: linkul a ajuns și la cine nu trebuie

HotNews.ro
Dacian Ciolos si Dan Barna, Foto: Agerpres
Dacian Ciolos si Dan Barna, Foto: Agerpres

Conducerea USR-PLUS a decis oprirea votului pentru alegerea președintelui partidului și reluarea sa joi dimineață după ce a constatat că au fost situații în care linkul de vot a fost trimis și unor persoane care nu mai erau membre de partid.

Până joi conducerea partidului vrea actualizarea registrului electoral.

Începând de miercuri, 15 septembrie, membrii USR PLUS votează noul președinte ale partidului rezultat în urma fuziunii dintre USR și PLUS.

Votul se desfășoară online, prin intermediul unei platformei securizate, în două tururi, dacă niciunul dintre candidați nu reușește să obțină peste 50% din voturi în primul tur.

Turul 1 – start vot 15.sep. 10:00 am, stop vot: 22.sep. 10:00 am

Turul 2 – start vot: 23.sep. 10:00 am, stop vot: 30.sep. 10:00 am

Aproximativ 50.000 de membri vor vota noul președinte USR PLUS. În competiția internă s-au înscris trei candidați: Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro