Skip to content

Programele anunțate de televiziunile publice care boicotează „circul Eurovision”

Televiziunile publice din Spania, Irlanda și Slovenia, trei dintre țările care s-au retras din Concursul Muzical Eurovision, au reconfirmat luni că nu vor difuza ediția aniversară a competiției pe care o boicotează din cauza participării Israelului, potrivit AFP.

Cele trei state, alături de Țările de Jos și Islanda, au decis să nu participe la ediția din 2026, care se desfășoară în această săptămână la Viena.

„În loc de circul Eurovision, programul național de televiziune va fi colorat de seria tematică «Vocea Palestinei», a declarat televiziunea slovenă RTV.

Joi, când va avea loc a doua semifinală a Eurovision 2026, postul irlandez RTE va difuza emisiunea „The End of the World with Beanz”, în care câștigătoarea Eurovision din 1993, Niamh Kavanagh, experimentează viața păstorilor de reni din Norvegia.

În timpul finalei Eurovision, televiziunea va difuza un episod cu tematică Eurovision din „Father Ted”, un popular sitcom irlandez din anii 1990.

Tot atunci, postul spaniol RTVE va difuza „Casa Muzicii”, pe care o descrie într-un comunicat oficial drept o versiune serial a emisiunii sale muzicale speciale din noaptea de Revelion.

În schimb, televiziunile publice din Norvegia și Islanda vor transmite Eurovision chiar dacă țările s-au retras din concurs.

La Eurovision 2026, a 70-a ediție a concursului muzical european, vor participa 35 de țări. Este cel mai mic număr de la extinderea formatului, în 2004, ca urmare a celor cinci retrageri.

Când intră România în concurs

Alexandra Căpitănescu și colegii ei de trupă, care vor reprezenta România cu melodia „Choke me”, vor cânta în a doua semifinală, joi, 14 mai. Prima are loc marți, 12 mai. Marea finală se va desfășura duminică, 16 mai.

Artista a spus despre piesa sa, „Choke Me”, care a stârnit controverse, că este „un manifest personal”. „Este o poveste foarte sinceră, despre echilibrul fragil dintre cădere și revenire”, a declarat pentru HotNews reprezentanta României la Eurovision 2026.

Cele mai bune clasări ale României au fost locul 2, ocupat în două rânduri (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010), respectiv poziția a 4-a (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).