Sari direct la conținut

Proiect de lege ALDE radical pentru asistatii social: "Asistenta sociala nu inseamna sa dai bani unor oameni lenesi care nu vor sa munceasca"

HotNews.ro

Mai multi deputati ALDE au depus un proiect de lege privind venitul minim garantat, prin care vor sa descurajeze ca oamenii „lenesi care nu vor sa munceasca” sa primeasca ajutor social. Astfel, ei propun, printre altele, cei care beneficiaza de ajutor social sa presteze actiuni sau lucrari de interes locale, la cererea primarului.

Proiectul prevede abrogare art. 3 din Legea 416/2011, cel care prevede ca „se asimileaza termenului familie barbatul si femeia necasatoriti, cu copiii lor si ai fiecaruia dintre ei, care locuiesc si gospodaresc impreuna.” Autorii motiveaza acest lucru prin faptul ca exista numeroase cazuri de astfel de cupluri, in care unul dintre parinti este plecat in strainatate si lucreaza, iar in tara continua sa primeasca ajutor social.

O alta modificare este ca, pentru sumele acordate ca ajutor social, toate persoanele majore, apte de munca din familia beneficiara au obligatia de a presta lunar, la solicitarea primarului, actiuni sau lucrari de interes local, fara a se putea depasi regimul normal de lucru si cu respecterea normelor de securitate si igiena a muncii.

In plus, se prevede ca persoanele care se dovedesc a munci fara forma legala, isi pierd dreptul de a primi ajutor social.

Refuzul unui loc de munca oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocuparii fortei de munca si de formare profesionala oferite de agentiile teritoriale pentru ocuparea fortei de munca atrage inceterea dreptului la ajutorul social, mai prevede proiectul.

De asemenea, refuzul unui loc de munca oferit si/sau de a participa la serviciile pentru stimularea ocuparii fortei de munca si de formare profesionala conduce la incetarea dreptului la ajutorul social.

Citeste in intregime proiectul aici

„Asistenta sociala nu inseamnsa sa dai bani unor oameni lenesi care nu vor sa munceasca, fara sa se gandeasca insa ca acei bani vin de fapt din buzunarul semenilor lor care trag pe branci pentru un ban de ajutorul caruia sa isi asigure painea zilei de maine, ci sa-i ajuti pe cei cu adevarat marginalizati care nu au nicio sansa in societate”, spun parlamentarii ALDE, in expunerea de motive.

Proiectul a fost depus la Senat pe 11 octombrie, Camera Deputatilor fiind cea decizionala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro