Proiect de lege privind accesul la medicină personalizată inițiat de senatoarea Nicoleta Pauliuc, supraviețuitoare a cancerului – aviz favorabil în comisia de specialitate
Proiectul de lege care prevede introducerea dreptului la medicină personalizată pentru pacienţii din România, inițiat de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, supraviețuitoare a cancerului, a primit aviz favorabil cu unanimitate de voturi în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților.
„Le mulţumesc din suflet colegilor mei parlamentari din Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor pentru avizul favorabil acordat în unanimitate legii pe care am iniţiat-o prin care se doreşte introducerea dreptului la medicină personalizată pentru pacienţii din România. Cred că această lege poate fi o umbrelă foarte bună pentru extinderea gamei de screeninguri şi analize decontate de CNAS (îndeosebi pentru bolnavii cu boli rare din România), dar şi un mecanism prin care se pot introduce mai repede tratamentele inovative în practica medicală curentă din ţara noastră. Sper să vedem legea cât mai curând adoptată de Camera Deputaţilor şi sunt convinsă că, foarte rapid, preşedintele Iohannis o va promulga. Să avem anul acesta normele de implementare şi, anul viitor, deja să vedem efecte concrete în practica tratamentelor medicale şi a analizelor pe care CNAS le asigură”, spune Nicoleta Pauliuc.
Proiect de Lege nr. 156/2023 pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr.46/2003 a fost depus la Parlament la finalul anului trecut: „Acest proiect de lege, pe care l-am realizat în parteneriat cu unii dintre cei mai buni medici pe care România îi are, s-a născut din dorinţa de a pune fiecare pacient în centrul sistemului de sănătate românesc. Vrem să schimbăm cu totul felul în care ne raportăm la medicină – de a face în aşa fel încât fiecare anamneză, fiecare tratament, fiecare tip de medicamentaţie să fie special croit pentru nevoile fiecărui pacient. Bolnavii nu vor mai fi simple cifre statistice, nu li se vor mai aplica aceleaşi scheme de tratament generice şi nu se va mai folosi aceeaşi abordare generalistă. Ştim foarte bine că fiecare caz are particularităţile sale şi că detaliile fac toată diferenţa. Medicina personalizată – în unele cazuri, oamenii îi spun medicină de precizie – ne oferă una dintre cele mai mari oportunități pentru noi descoperiri medicale şi pentru tratamente făcute pe măsura necesităţii pacienţilor. Promisiunea medicinei de precizie este oferirea tratamentelor potrivite, la momentul potrivit, de fiecare dată, persoanei potrivite”, spunea atunci Nicoleta Pauliuc.
O astfel de legislaţie a fost promovată, în ultimii ani, în mai multe ţări ale Uniunii Europene, mai spune Nicoleta Pauliuc.
În elaborarea inițiativei legislative s-a ţinut cont de concluziile raportului „Consiliului privind medicina personalizată pentru pacienți” realizat sub umbrela Consiliului Europei. O astfel de abordare era necesară având în vedere că România se află pe un nedorit loc 31 din 33 de ţări europene într-un clasament numit “Indicele European de Medicină Personalizată”.
Pentru elaborarea proiectului, inițiatorii au organizat consultări ample. O parte dintre discuții au fost purtate cu reprezentanții pacienţilor din România, ai Administrației Prezidențiale, ai Ministerului Sănătății, dar și cu Agenția Națională a Medicamentului, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Centrul pentru Inovare în Medicină, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România și Coaliția Europeană a Pacienților cu Cancer. De asemenea, la consultări au luat parte numeroși medici și reprezentanți ai mediului academic.