Sari direct la conținut

Proiect USR: Pedeapsă până la 10 ani de închisoare pentru promovarea ideilor comuniste

HotNews.ro
Plenul Camerei Deputailor, Foto: Hotnews
Plenul Camerei Deputailor, Foto: Hotnews

USR a depus la Senat o propunere legislativă care prevede închisoare până la zece ani pentru promovarea ideilor și doctrinelor comuniste și desființarea de drept a organizațiilor cu caracter comunist, transmite Mediafax.

„Pentru prevenirea instaurării regimului dictatorial comunist și combaterea incitării la ură, la discriminare și violență pe motiv de diferență de clasă socială prezenta lege reglementează interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter comunist”, prevede articolul 1 din Propunerea legislativă privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter communist.

Inițiativa prevede următoarele sancțiuni: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei la zece ani și interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter comunist, aderarea la un astfel de grup sau sprijinirea, sub orice formă a vreunei asocieri de acest fel. Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin 1, dacă denunță autorităților organizația, înainte ca aceasta să fi fost descoperită și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului. Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate”, potrivit actului normativ.

De asemenea, confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspunderii de simboluri comuniste se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la trei ani și interzicerea unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează utilizarea în public a simbolurilor comuniste. Și distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale comuniste constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la cinci ani. Potrivit proiectului legislativ, nu constituie infracțiune fapta prevăzută dacă este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni în interes public.

USR propune pedeapsa cu șase luni până la trei ani de închisoare sau sancționarea cu o amendă pentru negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a crimelor comunismului ori a efectelor acestuia.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toate organizațiile cu caracter comunist, se vor desființa de drept. USR explică în propunerea legislativă următorii termeni: „prin organizație cu caracter comunist se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor comuniste, precum ura și violența pe motive de diferență de clasă socială, politică de exterminare socială. În această categorie pot fi incluse organizațiile cu sau fără peronalitate juridică, partidele și mișcările politice, asociațiile și fundațiile, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990.

Prin simboluri comuniste se înțelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepțiile sau doctrinele prevăzute la lit. a”.

Inițiatorii proiectului de lege susțin că, pentru poporul român, comunismul a însemnat tortură și persecuție. „Acest regim criminal a preluat controlul total asupra vieții economice, sociale, politice, culturale a țării, fiind incompatibil cu principiile democratice ale statului de drept. Pentru poporul român, comunismul a însemnat mii de victime, tortură, persecuția minorităților etnice, religioase, culturale, ori a minorităților sexuale, reprimarea mișcărilor studențești, muncitorești, și a desidenților politici, etc. Ilegalitățile comise în acea perioadă sunt comparabile cu cele săvârșite s regimurile fasciste și legionare, motiv pentru care este necesară interzicerea faptelor de propagare a doctrinelor și ideologiilor comuniste, precum și constituirea organizațiilor de tip comunist, deopotrivă cu cele fasciste, legionare, rasiste și xenofobe. Deși Constituția și legile în vigoare recunosc și garantează drepturile și libertățile democratice, societatea românească are nevoie de o protecție sporită asupra unor eventuale abuzuri de tip comunist și garanții multiple privind împiedicarea reinstaurării regimului totalitar comunist. Pentru a înlătura orice asemenea posibilitate și a realiza voința cetățenilor români, propunem adoptarea prezentei legi”, potrivit expunerii de motive. Senatul este prima Cameră sesizată în acest sens.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro