Proiectele nucleare autohtone dau semne că, în sfârșit, se urnesc

„Investițiile nucleare reprezintă o diversiune de la prioritățile actuale. Am văzut acest fenomen mai ales acum, în timpul crizei energetice cauzate de invazia rusă în Ucraina, observând cum energia este folosită ca armă în acest război de către Rusia față de restul Europei. În loc să ajute cetățenii să facă față prețurilor ridicate, sprijinindu-i activ prin măsuri de eficiență energetică, în loc să se concentreze pe reducerea risipei de energie în industrie, pe adaptarea cererii la disponibilitate și să facă investiții în surse de energie regenerabilă exploatabile rapid, politicienii vorbesc despre energia nucleară.”[1]

Jan Haverkamp, expert Greenpeace

Primul lucru pe care l-am făcut când m-am pornit să redactez articolul – și m-am pornit să-l scriu, după mai multe amânări, pentru că m-a contrariat titlul unui articol pe care Google mi l-a aruncat pe ecranul telefonului, o să intru în amănunte mai încolo – a fost să deschid pagina cu starea sistemului energetic de pe site-ul Transelectrica. Și am găsit următoarele date privind sursele de producție din ziua respectivă:

• energie din surse fosile – 44,04%; (ii) energie verde – 36,86% și (iii) energie nucleară – 19,1%. Cu alte cuvinte, energie produsă non-fosilă ar fi în total 55,96%. Cu toată criza, să remarcăm, circa 21% din energie era produsă pe bază de gaze naturale.

Am revenit după câteva zile la starea sistemului și am regăsit următoarele cifre: energie din surse fosile – 45,64%; (ii) energie verde – 33,68% și (iii) energie nucleară – 20,68%. Energie produsă din gaze naturale: 22,77%. Energie produsă non-fosilă: 54,36%.

Este evident că nu în fiecare zi găsim exact aceleași proporții pe surse de producere a energiei electrice în România, dar în medie avem producție fosilă undeva peste 43% (cu excepția zilelor în care bate vântul foarte mult și puternic), cu nuclearul fluctuând între 19% și 20%, după care urmează sursele de energie verde, cu hidroenergia purtând steagul, deși rezerva de apă este îngrijorător de redusă în acest an.

Revin la ideea cu articolul care m-a contrariat. Primesc pe telefon de la amicul Google titlul unui articol extras de pe site-ul ortodoxinfo.ro, ce titra așa: „După închiderea minelor de cărbune, România împrumută peste 3 miliarde de dolari de la americani pentru reactoarele 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă”. Păi, cum să nu mă contrariez?

Deschid să văd și remarc că, de fapt, tema era rostogolită de pe un alt site, la fel de drept creștin (ce-o avea a face energia cu ortodoxia?), pe numele său rostonline.ro, autointitulat și „platformă de analize, opinii și dezbateri în spiritul dreptei creștine”. Am început să mă dumiresc, cum ar veni, citind: „Claudiu Târziu: AUR a fost singurul grup care a votat împotriva închiderii minelor și distrugerii sistemului energetic românesc”. Ca să vezi…

Cu tot respectul pentru domnul jurnalist și senator Claudiu Târziu, zic că este târziu să ne prefacem că plângem de mila producției de energie pe bază de cărbune în patria noastră. Dacă domnia sa se întreabă de ce este târziu, îl sfătuiesc să facă o vizită la minele care încă mai funcționează din Valea Jiului, să intre în subteran, să vadă un abataj eventual (dacă rezistă pe galerii până acolo) sau să încerce să facă același lucru la vreo două, trei cariere de lignit din Oltenia, și mai vorbim după despre salvarea mineritului românesc. Una la mână.

Doi la mână, ce are a face închiderea minelor de cărbune (pe care le-am închis de fapt cu mânuța noastră de români, într-o insuportabilă revărsare de corupție și amatorism managerial, nu ni le închide cu forța Uniunea Europeană!) cu investițiile în dezvoltarea energeticii nucleare? Căci nu pricep de fel! Zic și eu, retoric…

ÎNCEP SĂ SE GĂSEASCĂ BANII! ȘANSA INVESTIȚIILOR ÎN ENERGETICA NUCLEARĂ

Într-un editorial recent[2], Sabina Fati opina că: „România singură ar fi continuat, poate, să amâne investiția în centrala nucleară, dar nu din motive de securitate sau de preferințe pentru energii mai verzi, ci din inerție, pretextând că nu sunt destui bani în pușculița publică. Au existat până acum și alte interese, fiindcă România cumpăra gazul rusesc la cel mai mare preț din Europa printr-un intermediar, care își adăuga propriul comision.„

Observația este corectă. Guvernele care s-au succedat după anul 2009 au pus lipsa de progrese pe seama dificultății de a identifica fondurile de finanțare a proiectului de construcție a două noi unități de producție (3 și 4) pe platforma centralei de la Cernavodă; să ne aducem aminte: în 2009 se înființase compania de proiect EnergoNuclear SA, având un acționariat compus din Nuclearelectrica (acționar majoritar), alături de GDF SUEZ, CEZ, RWE, Iberdrola, ENEL și ArcelorMittal.

În perioada anilor 2011 – 2013, pe fondul crizei economice din 2009 precum și a schimbărilor intervenite în politicile economice și de investiții din țările de origine, ceilalți acționarii s-au retras rând pe rând din proiectul unităților 3 și 4, așa că, din ianuarie 2014, Nuclearelectrica a rămas singurul acționar al EnergoNuclear.[3]

Mai departe, așa cum explică și Sabina Fati, între anii 2014- 2020, Comisia Română pentru Evaluare și Negociere a avut mai multe runde de negocieri intense cu China General Nuclear Power Corporation, fără să se ajungă la un rezultat.

În Iuna iulie 2020, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a solicitat Nuclearelectrica să inițieze procedurile necesare pentru încetarea negocierilor cu consorțiul chinez (oarecum momentul coincide cu pregătirea vizitei președintelui Iohannis la Casa Albă, de care amintește Sabina Fati) și să treacă la analiza și cristalizarea de noi opțiuni strategice de dezvoltare.

După declarația comună Trump – Iohannis din 20 august 2020 („România și Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate națională. (…) România și Statele Unite vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile.„[4]), cooperarea cu americanii în sectorul nuclearo-energetic a început să dobândească coerență și consistență.

În 9 octombrie 2020, România a semnat cu Statele Unite un Acord interguvernamental în domeniul energiei nucleare, care a fost ratificat în Parlament cu o largă susținere. Tot în octombrie 2020, US Exim Bank și-a exprimat, printr-un memorandum de înțelegere încheiat cu Ministerul Energiei din România, interesul de a finanța proiecte importante de investiții energetice în România, inclusiv cele nucleare, în valoare totală de 7 miliarde de dolari.

Anterior, în martie 2019, Nuclearelectrica și compania americană NuScale semnaseră un memorandum de înțelegere privind perspectiva de a colabora în dezvoltarea, autorizarea și construcția unui reactor modular mic în România. Apoi, la începutul lunii noiembrie 2021, la COP 26, NuScale și Nuclearelectrica au semnat un acord de colaborare pentru a accelera implementarea proiectului primului reactor modular de mici dimensiuni în Europa.

La 25 noiembrie 2021, EnergoNuclear a semnat primul contract cu Candu Energy, membră a Grupului SNC-Lavalin și Autoritatea de proiectare și OEM Candu (producătorul original al tehnologiei Candu). În cadrul contractului, Candu Energy va furniza servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea documentației necesare pentru inițierea Proiectului unităților Candu 3 și 4, în cadrul etapei 1 de implementare a proiectului de construcție a unităților 3 și 4 la Cernavodă.

La 24 mai 2022, Nuclearelectrica, NuScale și E-Infra (prin Nova Power & Gas) au semnat un memorandum de înțelegere privind analiza posibilităților de a dezvolta primului reactor modular mic din România pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița. Mai apoi, la finele lunii septembrie 2022, Nuclearelectrica și Nova Power & Gas au lansat compania de proiect RoPower Nuclear, pentru dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici de la Doicești.

Așadar, la acest moment, avem două companii de proiect care au propriul lor drum: EnergoNuclear, cu acționar unic Nuclearelectrica[5], să urnească și să ducă la bun sfârșit construcția a două noi unități (3 și 4) la Cernavodă; respectiv RoPower Nuclear, deținută în părți egale de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas (la rândul său deținută 100% de E-Infra[6]), pentru a construi o baterie de 6 reactoare modulare mici NuScale (460 MW) la Doicești. Dar cu ce bani?

Proiectele de investiții listate[7] de Nuclearelectrica pe pagina sa de internet sunt în număr de șase, după cum se observă în tabelul alăturat, și avem deja evaluat oficial un necesar de finanțare de peste 9 miliarde de dolari SUA, fără ca aici să fie incluse estimările de costuri pentru trei dintre proiecte, care odată adăugate pot ridica, bănuiesc, totalul estimat cu încă 30 – 40%, probabil spre 12 miliarde de dolari SUA.

Polonia, care intenționează să construiască și să pună în funcțiune până în anul 2040 șase reactoare, estimează investițiile sale la 20 miliarde de dolari SUA[8]. Prin urmare 12 miliarde pentru patru capacități de producție și alte proiecte adiacente în România nu reprezintă un cost exagerat. În ce privește sursele de finanțare, fotografia momentul cred că este următoarea:

(i) Nuclearelectrica are un disponibil de 736,7 milioane de lei la CEC Bank și de 767,91 milioane de lei la Banca Românească (deci în jur de 315 milioane dolari SUA)[9]. Compania a încheiat primele nouă luni din 2022 cu un rezultat net de 1,94 miliarde lei, în creștere cu 202% față de perioada similară a anului anterior[10], rezultate superioare ratei inflației, care vor permite alocarea unui procent important pentru a fi reinvestit;

(ii) Pentru proiectul de detritiere, Nuclearelectrica are contractat un împrumut BERD de 150 de milioane de Euro, care acoperă 77% din costul total estimat;

(iii) US Exim Bank a anunțat emiterea a două scrisori de interes pentru finanțarea serviciilor tehnice de pre-proiect furnizate de SUA în legătură cu proiectul pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă; va fi luată în considerare finanțarea până la 50 milioane de dolari SUA din contractul de export al SUA pentru servicii tehnice de pre-proiect ca parte a programului Engineering Multiplier Program, respectiv până la 3 miliarde dolari SUA din contractul de export al SUA pentru servicii de inginerie și de management de proiect[11];

(iv) La începutul anului 2021, Nuclearelectrica a primit fonduri USTDA în valoare de 1,2 milioane de dolari pentru a identifica și evalua potențialele amplasamente pentru reactoare modulare mici, iar în 27 octombrie 2022, aceeași USTDA a acordat un grant de 14 milioane de dolari către RoPower Nuclear, compania de proiect, ce va fi folosit pentru studiul preliminar de inginerie și proiectare[12].

În ce privește proiectul de retehnologizare al Unității 1, structura de finanțare este în curs de definitivare, în timp ce pentru proiectele legate de depozitul intermediar și ciclul integrat, nu există detalii publice legate de finanțare. Nu am găsit public detalii privind disponibilitatea grupului E-Infra de a investi și proiectul de la Doicești, aducând astfel și bani în proiect, nu doar amplasamentul pe care îl deține.

La un calcul simplu, din ce se știe oficial, finanțarea pe care se poate conta la acest moment se ridică la circa 3,5 miliarde de dolari SUA, adică undeva în jur de o treime din cât ar fi necesar. Deci calea este încă lungă, chiar dacă probabil există negocieri avansate și pentru alte soluții de finanțare, încă neanunțate public.

GREENPEACE VREA SĂ SE ȘTIE CĂ SE OPUNE „PROIECTULUI DE LA DOICEȘTI”!

Joi, 3 noiembrie ac., activiștii Greenpeace au decis că a venit momentul unei interacțiuni active cu locuitorii Doiceștiului, localitatea dâmbovițeană care poate deveni din deceniul următor noua Cernavodă, al doilea pol (în succesiune temporală și ca importanță) al producției de energie din surse nucleare.

Cei de la Greenpeace au considerat, din spusele lor, că deși „au trecut luni de zile de la anunțarea alegerii localității Doicești ca amplasament pentru reactoarele modulare de mici dimensiuni, localnicii nu au avut șansa să-și clarifice nelămuririle și să își exprime atitudinea față de acest proiect”; în speță este vorba de proiectul SMR al americanilor de la NuScale, demarat de asocierea sus menționată, RoPower Nuclear.

Prin urmare, activiștii îmbrăcați în verde s-au postat în fața Casei de Cultură din Doicești pentru a „veni în sprijinul locuitorilor” cu informațiile necesare pentru a-și forma o părere, și anume una similară cu a celor de la Greepeace: „Stop Nuclear!”

Și care au fost informațiile puse de activiști la îndemâna locuitorilor din Doicești? În primul rând un interviu cu Jan Haverkamp[13], prezentat ca „expert senior în energie nucleară și politici energetice la Greenpeace”, respectiv un al doilea interviu cu Edwin Lyman[14], „expert în energie nucleară la Union of Concerned Scientist”.

În urma acțiunii, Greenpeace Romania a publicat o declarație[15], în care a adus și o serie de acuzații, pe care le redau aici pe scurt:

(i) „… această tehnologie este încă în curs de dezvoltare și implementarea ei este anevoioasă. Practic, nu există niciun reactor de tip SMR nicăieri în lume; proiectul de centrală nucleară propus de compania NuScale, compania care comercializează reactoarele, nu a ajuns nici măcar la stadiul de prototip funcțional„;

(ii) „Într-o conferință de presă din 15 iunie 2022 de la Doicești, la care nu au fost invitați și cetățenii localității, directorul general Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, a omis să ofere un răspuns clar în legătură cu zona de excludere pentru reactoarele care urmează să fie amplasate. Nici până astăzi, Nuclearelectrica nu a făcut publică această informație„;

(iii) „Pe lângă riscurile pe care le presupune amplasarea discutabilă a reactoarelor, acest proiect necesită costuri imense de implementare și mentenanță, costuri care nu sunt justificate atunci când le raportăm la capacitatea de producție a acestor instalații„.

Cât privește informațiile cuprinse în expunerile făcute de cei doi experți, cine este interesat le poate găsi urmărind link-urile pe care le-am postat în subsolul textului. Redau totuși, în cele ce urmează, două scurte pasaje extrase din interviul acordat de Jan Haverkamp, mai mult pentru a stârni curiozitatea:

„Greenpeace Romania: Ce crezi despre alegerea Doiceștiului pentru amplasarea SMR-urilor în România?

Jan Haverkamp: Observând uriașele turnuri de răcire de care avea nevoie vechea centrală pe cărbune, se vede deja că râul Ialomița nu este sursa optimă de apă de răcire pentru 462 MW de capacitate de energie electrică nucleară. De asemenea, distanța de 10 km față de un oraș populat precum Târgoviște nu este prea potrivită. Motivul acestei alegeri este politic, nu o alegere logică bazată pe argumente inginerești. Este clar că lobby-ul nuclear din România este disperat să arate un progres, în loc să urmărească în mod inteligent evoluțiile din jurul tehnologiei SMR. Vor să meargă prea repede într-un domeniu prea incert. (…)

Greenpeace Romania: Alegerea Doiceștiului a fost făcută fără consultarea oamenilor din comunitate. Ce crezi despre această situație?

Jan Haverkamp: Ei bine, atunci nu poate fi o alegere finală. Atunci când vor trebui efectuate procedurile obligatorii stipulate în Convenția de la Aarhus, Convenția Espoo și Directiva europeană de evaluare a impactului asupra mediului (EIA), trebuie să existe o comparație serioasă cu alte amplasamente potențiale, lăsând – acest lucru înseamnă, de asemenea, că ar trebui să fie posibil să fie localizate planurile și în altă parte. Dacă România nu face acest lucru, ne vom întâlni cu autoritățile în procedurile de apel și în instanțele de judecată de la Geneva și planurile vor fi amânate cu mult. Practic, alegerea unui amplasament înainte de a avea o consultare largă cu comunitățile din toate amplasamentele potențiale arată că autoritățile nu sunt serioase în privința acestui proiect. Dacă aceasta este situația, ar trebui să întrebăm autoritățile de ce irosesc banii și distrag atenția pentru asta. Avem de rezolvat o problemă climatică și o criză energetică.”

Din ce am observat, echipa de activiști ai Greepeace Romania care s-a deplasat la Doicești era formată din mulți foarte tineri membri ai organizației, așa numita generație „Z”; aspect important cred eu, pentru că ei sunt cei pentru care dorim să construim lumea de mâine.

Proiectele nucleare la care se lucrează acum vor prinde contur și vor fi date în folosință (sperăm), undeva după anul 2030, când generația „Z” va fi principala forță motrice a țării. Se cheamă, deci, că părerea acestei generații despre proiectele nucleare de mâine ar trebui luată foarte în serios, așa cum se cuvine într-o societate matură.

Eu unul mi-am dorit să aflu mai multe despre obiecțiile pe care Greenpeace Romania le aduce vis-a-vis de proiectul de la Doicești și am intrat într-un dialog pentru „RepublikaNEWS” cu Mihnea Matache (PR & Comunicare), care a venit cu următoarele precizări:

„Tot demersul este înconjurat de mister, autoritățile nu reușesc să răspundă la întrebări concrete[16]. Singura consultare publică a comunității locale a fost făcută fără prezența cuiva din partea Nuclearelectrica sau din partea Ministerului Energiei. Este o lipsă totală de transparență și asta ne face să fim foarte sceptici în legătură cu acest proiect.

Ce au făcut entitățile implicate nu prea se pot numi demersuri. Cum am mai spus, nu este niciun plan publicat, sunt doar promisiuni nefondate prin presă că tehnologia este sigură și că populația locală nu va fi expusă niciunui risc. Nu a existat nicio discuție reală între Ministerul Energiei, Nuclearelectrica, Nova Power & Gas și comunitatea locală. Greenpeace a participat la singura consultare publică din Doicești pe acest subiect și am discutat cu zeci de localnici deznădăjduiți. Ne-au spus că nimeni nu le-a prezentat riscurile pe care le implică acest proiect și nu le-a cerut în niciun fel părerea.

Greenpeace are o poziție fermă împotriva energiei nucleare. Riscurile pe care le implică această energie sunt prea mari, așa cum am văzut în nenumărate cazuri. Ce se întâmplă la Zaporizhzhia, în Ucraina, este doar cel mai recent exemplu. În ceea ce privește proiectul de la Doicești, ne este greu să credem că autoritățile care nu au fost în stare să organizeze o consultare publică vor reuși să se asigure că proiectul nu este prea riscant pentru un amplasament aflat într-o localitate cu mii de oameni, la doar 10 km de Târgoviște și la 90 de km de București.”

Lipsa de dialog, distanța față de comunități… așa nu ajungem nicăieri. Sigur că nu este ușor să intri într-un dialog cu oamenii simpli sau cu activiștii care militează pentru un „mediu sănătos”, dar autoritățile și companiile noastre trebuie să o facă, și încă inteligent și cu răbdare.

Miza principală o reprezintă, până la urmă, contactul permanent și activ cu comunitățile din zonă, dat fiind că este firesc ca oamenii să fie îngrijorați, mai ales dacă dialogul este formal ori, mai rău, este evitat.

CONTROVERSE ȘI SOLUȚII EGAL PROGRES, ALTMINTERI NU SE POATE

În principiu avem trei-patru chestiuni controversate în privința proiectelor nucleare românești, și anume: (i) este energia nucleară una curată, sau nu?; (ii) este tehnologia SMR sigură, sau nu?; (iii) dezvoltarea de noi capacități nuclearo-energetice nu va ridica dependența României de importul de combustibil nuclear din Rusia sau alte țări din fostul bloc sovietic? și, în fine (iv) dacă nu avem asigurată finanțarea, putem considera realiste termenele anunțate privind punerea în funcțiune a investițiilor planificate?

Comisia Europeană a decis să propună listarea producției de electricitate bazată pe energie nucleară în cadrul taxonomiei tehnologiilor verzi ca fiind prietenoasă cu mediul, propunere care a fost aprobată și de Parlamentul European; de fapt, eurodeputații au respins o moțiune care se împotrivea poziției pe care o adoptase Comisia Europeană, cu 328 de voturi împotriva adoptării, față de 278 de voturi favorabile și 33 de abțineri[17].

Este de remarcat că, dacă 51% din eurodeputați au votat pentru „energia nucleară = energie verde”, 43,5% au respins formula, lăsând lupta deschisă. Nu este, prin urmare, o surpriză că Austria a atacat la Curtea Europeană de Justiție calificarea ca energii verzi a producției pe bază de gaze naturale sau în centrale nucleare[18].

Calificarea energeticii nucleare ca fiind verde poate încuraja investițiile europene în materie, implicit finanțarea unor părți a acestor proiecte din fonduri europene și ușura angajarea altor tipuri de finanțare (împrumut bancar, credit furnizor ș.a.m.d.). Doar că lucrurile nu sunt încă lămurite, din ce putem observa.

Tehnologia SMR nu este tocmai o noutate tehnologică, reactoarele mici sunt folosite de decenii în propulsia de nave, de exemplu. NuScale, furnizorul de tehnologie pentru compania noastră de proiect, RoPower Nuclear, dă asigurări că tehnologia este sigură și o dovedește cu aprobările obținute de la reglementatorul național american NRC. Despre tehnologia reactoarelor modulare mici, Dumitru Chisăliță, de la asociația „Energia Inteligentă”, afirmă că[19]:

„În comparație cu reactoarele existente, proiectele SMR propuse sunt în general mai simple, iar conceptul de siguranță pentru SMR se bazează adesea mai mult pe sisteme pasive și pe caracteristicile de siguranță inerente ale reactorului, cum ar fi puterea redusă și presiunea de funcționare. Aceasta înseamnă că în astfel de cazuri nu este necesară nicio intervenție umană sau forță externă pentru a opri sistemele, deoarece sistemele pasive se bazează pe fenomene fizice, cum ar fi circulația naturală, convecția, gravitația și auto-presurizarea. Aceste tehnologii reduc semnificativ potențialul de emisii radioactive în mediu, în cazul unui accident.

SMR-urile au un consum redus de combustibil. SMR poate necesita realimentări la intervale de 3 până la 7 ani, în comparație cu alimentarea între 1 și 2 ani pentru centralele convenționale. Unele SMR sunt proiectate să funcționeze până la 30 de ani fără realimentare.”

Reuters a publicat un articol în care acredita că „firmele care dezvoltă noua generație de reactoare nucleare modulare au o mare problemă: doar o singură companie vinde combustibilul de care au nevoie, iar compania este din Rusia”. Subiectul a fost reluat într-un articol publicat de bursa.ro[20], în care autorul supralicita oarecum:

„Conducătorii prea-înțelepți ai țării noastre trebuie să-și ‘lustruiască’ limba rusă pentru a negocia, cum altfel decât din genunchi, aprovizionarea cu uraniu pentru renumitele reactoare modulare promise de americani. Aceste minuni ale tehnologiei nucleare, care nici măcar nu există în stadiu de proiect pilot, au fost prezentate, cu surle și trâmbițe, ca soluție pentru reducerea dependenței energetice de… Rusia.”

Totuși, cu ceva zile înainte Nuclearelectrica dăduse publicității un comunicat[21] prin care explica faptul că aspectele din articolul Reuters nu corespund cu realitatea:

„Reactoarele modulare de mici dimensiuni, tehnologia NuScale, cea pe care România intenționează să o dezvolte și să o implementeze până la sfârșitul acestui deceniu, nu utilizează HALEU, ci uraniu ușor îmbogățit. Tehnologia NuScale are la bază tehnologia reactoarelor cu apă ușoară (LWR) care nu necesită utilizarea HALEU în operare. Așadar, proiectul SMR dezvoltat în România nu necesită importarea de combustibil nuclear tip HALEU, indiferent de proveniența acestuia.”

Nu este treaba mea să lămuresc astfel de aspecte și se pare de altfel că ele ar fi fost lămurite dacă era luat în calcul comunicatul Nuclearelectrica. Dar mai este ceva de adăugat aici: proiectul ciclului nuclear integrat. Care are, din ce înțeleg, rostul de a pune în valoare rezervele autohtone de uraniu, tocmai pentru a nu depinde de importuri. Deci și a treia controversă a fost anticipată de autorități și de cei de la Nuclearelectrica și are o rezolvare.Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contributors.ro