Sari direct la conținut

Protocol de colaborare intre Patriarhia Romana si Ministerul Agriculturii: preotii vor informa comunitatile rurale despre fondurile europene disponibile pentru dezvoltarea agriculturii

HotNews.ro
Patriarhul Daniel, Foto: Agerpres
Patriarhul Daniel, Foto: Agerpres

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin si Preafericitul Parinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, au semnat un protocol de colaborare in urma caruia preotii vor informa locuitorii din zonele rurale despre fondurile europene disponibile pentru dezvoltarea agriculturii si a satului romanesc prin Programul National de Dezvoltare Rurala, potrivit unui comunicat emis de Patriarhie. De asemenea, oamenii Bisericii vor promova valorile traditionale ale comunitatilor rurale si vor organiza seminarii si intalniri. Protocolul a fost incheiat pe o perioada de un an cu posibilitatea prelungirii printr-un act aditional.

Obiectivele Protocolului de colaborare dintre Patriarhia Romana si Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale sunt urmatoarele:

– informarea locuitorilor din zonele rurale despre fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii si a satului romanesc prin Programul National de Dezvoltare Rurala, prin sustinerea campaniei PNDR vine in satul tau, precum si a altor programe;

– promovarea valorilor traditionale ale comunitatilor rurale in vederea conservarii si dezvoltarii patrimoniului spiritual, cultural, educational, social si natural al satului romanesc;

– organizarea de intruniri, seminarii, simpozioane etc. destinate locuitorilor din zonele rurale si implicarea acestora in proiecte culturale si educationale cu scopul pastrarii constiintei si identitatii romanesti;

– stimularea tinerilor din mediul rural privind antreprenoriatul si constientizarea importantei asocierii si comasarii terenurilor;

– organizarea in parteneriat a unor activitati cu scopul valorificarii resurselor locale etc.

„Pamantul este un dar al lui Dumnezeu, iar omul are responsabilitatea sfanta de a-l proteja si cultiva. Din acest motiv, colaborarea dintre Biserica si Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Durabile este necesara, cu atat mai mult cu cat satul romanesc este in prezent imbatranit si saracit, avand nevoie de o implicare activa a tinerilor in proiectele de dezvoltare rurala. Parohiile ortodoxe s-au implicat dintotdeauna in dezvoltarea satului romanesc printr-o activitate spirituala, educationala, culturala si sociala desfasurata in comunitatile romanesti din mediul rural, aducand o contributie importanta la promovarea si consolidarea valorilor comunitare autentice”, se mai arata in comunicatul emis de Patriarhie.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Agriculturii, preotii vor da aceste informatii iin afara slujbelor religioase.

„Preotii reprezinta vectorul principal in mediul rural si au o credibilitate foarte mare”, au declarat reprezentantii Ministerului Agriculturii.

Preotii le vor vorbi enoriasilor despre avantajele asocierii, despre fermele familiale si despre masuri precum instalarea tinerilor fermieri la sate.

„Este vorba de sustinerea proiectelor Ministerului Agriculturii, in special cele pe fonduri europene. Oamenii de la tara sunt circumspecti atunci cand este vorba sa primeasca ceva gratis, asa cum se intampla in cazul fondurilor europene. In zona rurala preotul este printre intelectualii satului si enoriasii ii cer sfatul cu privire la diverse probleme”, a declarat purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica.

El a afirmat ca preotii nu vor fi platiti suplimentar pentru aceasta activitate.

Potrivit parintelui Stoica, in Romania sunt aproximativ 14.000 de preoti ortodocsi, dintre care mai mult de jumatate activeaza in mediul rural.

„La fiecare slujba preotii au incluse rugaciuni pentru recolte manoase. Sunt rugaciuni de ploaie, cand este seceta, sau de contenire a ploii, cand ploua prea mult”, a mai spus el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro