PSD a contestat la CCR legea privind desființarea Institutului Revoluției Române. Când va fi discutată sesizarea
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 24 martie o sesizare asupra Legii pentru aprobarea OUG 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, transmisă de Grupul senatorial al PSD, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.
Proiectul, iniţiat de Guvern, a fost adoptat, luni, de Senat, cu 84 de voturi „pentru” şi 54 „împotrivă”. Comisia juridică din Senat a dat raport de admitere.
Proiectul pentru aprobarea OUG nr. 91/2019 privind desfiinţarea IRRD 1989, precum şi pentru abrogarea legii de înfiinţare a institutului a revenit în dezbatere la Senat după ce forma trimisă la promulgare cu titlul „Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea IRRD 1989” a făcut obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate, formulată de Executiv, cu obiecţii respinse de CCR, dar şi al unei cereri de reexaminare din partea preşedintelui Klaus Iohannis.
În cadrul dezbaterilor de luni din plenul Senatului, liderul grupului PSD, Lucian Romaşcanu, a admis că legea privind înfiinţarea acestui institut ar trebui corectată, reformată, dacă „pare depăşită”, însă a menţionat că nu vede raţiunea desfiinţării lui, fiind singurul dedicat cercetării a ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989.