Sari direct la conținut

PSD – consultări cu reprezentanţii domeniilor afectate de pandemie

HotNews.ro
PSD – consultări cu reprezentanţii domeniilor afectate de pandemie

PSD organizează joi o serie de consultări cu reprezentanţii sectoarelor economiei afectate de pandemie, în vederea identificării soluţiilor pentru depăşirea crizei sanitare în care se află România, scrie Agerpres. Discuţiile vor avea loc în sistem hibrid, cu prezenţă atât la sediul central al partidului, cât şi online.

”PSD consideră că restricţiile haotice şi impredictibile impuse până acum de autorităţi, fără consultarea celor vizaţi, nu pot rezolva problemele deosebit de grave provocate de actuala pandemie”, au precizat reprezentanţii PSD într-un comunicat.

Social-democraţii consideră că este nevoie de un plan coerent şi predictibil, acceptat de reprezentanţii sectoarelor afectate, pentru „O lună de solidaritate”, cu scopul depăşirii actualului val al pandemiei şi revenirii cât mai rapide la normalitate.

Programul consultărilor este: sindicate – ora 10,00; Educaţie – ora 16,00; mediul de afaceri – ora 17,00.

Din partea PSD va participa un grup de specialişti din sănătate şi educaţie, sub coordonarea profesorului Alexandru Rafila.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro